primele zile in irak

Cu ce sa incep? First of all, pretuiti libertatea, e cel mai pretios dar pe care l-am primit. Iti dai seama de acest lucru atunci cand depinzi de alti oameni sau de un anumit sistem in ideea de a-ti satisface anumite nevoi. Primul lucru pe care l-am facut dupa ce angajatorul ne-a luat de la aeroport a fost sa mergem intr-o baza militara pentru a primi asa-numita „badge”, cea mai importanta chestie pe care trebuie s-o ai mereu cu tine. Fara ea nu poti sa muncesti, sa mananci, sa mergi dintr-un loc in altul etc. Pentru a primi acest ecuson americanii iti scaneaza irisul, iti fac poze si iti iau amprentele cu un cititor digital.

In alta ordine de idei, sa vedem si partea buna a lucrurilor: am colegi din toate partile lumii, mai ales din Nepal, Pakistan, Sri Lanka, Australia, Filipine si Kenia. Mancarea e putin cam picanta, se mananca mult orez, legume si carne de toate felurile. Azi mi-a adus cineva o portie de mancare de la DFAC-ul american (cantina US Army). Pulpa si pieptul de pui erau imbibate in ulei si inghetata era expirata de 2 saptamani. Si cand ma gandesc ca toata lumea le lauda mancarea si de abia asteapta sa manance acolo. Eu inca nu am acces la acea cantina, noua ne aduce mancarea o firma de catering. Hai ca am vorbit destul de mult despre mancare, probabil pe voi va intereseaza cum e Irakul ca tara aflata inca in razboi. Peisajul, asa cum l-am vazut in drumul de la aeroport spre baza e dezolant, palmierii sunt prafuiti, totul e cenusiu si lipsit de viata. Pe marginea drumul sunt ziduri facute din placi de beton destul de inalte, astfel inca nu se vede ce e dincolo. Unde nu sunt placi de beton sunt garduri acoperite cu sarma ghimpata…multa sarma ghimpata. Angajatii firmelor de securitate au obligatia de a te escorta dintr-un loc ina altul, la noi a fost cazul o singura data cand am mers sa ne verifice ecusoanele. In rest, e liniste prin zona, ultima bomba a cazut la inceputul anului, omorand doi oameni in apropierea clinicii noastre. Ca masuri de protectie, noi avem doua buncare in care putem intra in caz de atac aerian sau terestru, dar parerea mea e ca nu rezista, par niste cutii de chibrituri.

P.S. Sorry pentru greselile de ortografie si de exprimare, dar vajaie elicopterele deasupra mea si nu ma pot concentra.

3 thoughts on “primele zile in irak

  1. Ti-am spus, si ma repet: FELICITARI ! Imi pare rau ca nu am apucat sa-mi iau la revedere de la tine.
    Sper sa ne mai tii la curent si sa rezisti cu bine acolo.
    Pana una alta, la noi aici e geeeeeeeeeeeeeeeeeeeeer, -20, chiar si -30grade, asa ca atunci cand am citit de palmieri prafuiti, deja m-am incalzit putin🙂
    Ai grija de tine man, watch your back !

    Apreciază

  2. Iulian, mult noroc acolo la tine!
    Nu m-am mai vazut cu profesorul meu de araba, drept urmare nu am mai reusit sa iti dau nici un fel de detalii…inteleg ca este destul de aiurea, insa gandindu-ma la caracterul tau sunt convins ca te vei descurca ok.

    Iti urez mult noroc si multa sanatate si mult succes acolo! Asteptam noi detalii…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s