Alina Cosânzeana

Poate ştiţi – sau poate nu – astăzi este ziua mea. Anii trecuţi îmi doream tot felul de lucruri mai mult sau mai puţin materiale, dar eram destul de egoist, după cum puteţi vedea în acest articol.

N-aş fi scris aceaste rânduri niciodată dacă astăzi n-aş fi avut parte de un eveniment care şi-a pus deja amprenta asupra mea, mai mult poate decât aş vrea. Însă viaţa ia întorsături ciudate de multe ori…

Mă îndreptam spre birou – lucrez la Crucea Roşie, sector 2, începând de luna aceasta. De obicei iau metroul până la Obor, apoi mă întorc spre Dimitrov. Astăzi, nu ştiu de ce, am hotărât să cobor la Iancului şi de acolo să mă îndrept spre serviciu. Nu prea eram atent în jurul meu, vorbeam la telefon, îmi citeam mesajele cu urări de la mulţi ani – a propos, la câte urări am primit până la această oră, mi-e teamă că voi trăi veşnic!😀 Aşa, cum spuneam, vorbeam la telefon şi atunci am văzut-o pe ea: era întinsă pe o bancuţă, în staţia lui 335. Îmbrăcată într-o rochiţă diafană, cu părul blond împletit în cosiţe ca un melc deasupra urechilor. Îmi pare rău, dar nu v-o pot descrie în cuvinte mai alese, pentru ca simt un nod în gât chiar acum, când scriu aceste rânduri!

Am întrebat-o ce s-a întâmplat, cum se simte. Era conştientă, dar destul de somnolentă şi soarele bătea fix pe ea. Bine, acest lucru nu făcea decât să-i accentueze frumuseţea, dar dpdv medical, nu-i făcea prea bine în acel moment. I-am spus c-o voi ajuta să meargă în interiorul unei clădiri de birouri din apropiere, dar a refuzat. Cu greu am convins-o apoi să intrăm în clădirea respectivă. Ea îşi sunase tatăl între timp şi am hotărât să stau cu ea până apare taică-su. Cineva din apropiere mi-a dat o camamea, i-am dat-o să-şi mai revină puţin în simţiri. Apoi a vrut să-şi sune tatăl din nou, dar nu mai avea minute. M-a rugat pe mine să-l sun, însa nici eu neavând minute pe Orange, nu l-am sunat. Şi nici n-am notat numarul, deşi puteam să fac acest lucru. Nu mi se părea fair-play, dată fiind situaţia.

Până la urmă tatăl ei a venit cu maşina şi a luat-o. Asta a fost tot. Ah, ştiu că o cheamă Alina, e cea mai frumoasă fată pe care am văzut-o vreodată şi stă la 23 August. O cunoaşteţi? Mă întreb oare care ar fi şansele să ne reîntâlnim vreodată?

N-am crezut că voi fi afectat de această întîlnire, dar apoi, în drum spre casă, am luat metroul în sens invers! Cred că diagnosticul e clar, aşa că nu voi pronunţa scrie cuvântul care se află în buricele degetelor! De fapt, acest sentiment s-a instalat bine-merci în corpul şi mintea mea şi cred că nu-mi va da pace o luuungă perioadă de acum înainte…

 

 

 

5 thoughts on “Alina Cosânzeana

      • In sensul ca ne-am intalnit din intamplare in autobuzul care ma ducea mereu la scoala….apoi pauza o perioada buna de vreme…in care eu aveam starea ta :D…si apoi paaaffff…intalnire din nou din intamplare…descoperit amic comun, si dupa una alta…..am ramas pana acum impreuna :D…De asta zic…nu se stie niciodata…poate o sa apara iar🙂

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s