Despre accidentul aviatic din jud. Cluj, echipele de salvare şi impotenţa autorităţilor

Iată că primul articol al anului este puţin mai trist, dar nu pot rămâne indiferent la tragedia întâmplată luni în jud. Cluj. Am urmărit pas cu pas operaţiunea de salvare de ieri şi sunt îngrijorat de felul în care ea a decurs şi sunt îngrijorat şi de felul în care publicul larg a perceput-o şi a comentat-o de pe margine. În epoca în care totul este la un click distanţă, poate ar trebui să ne gândim mai mult la moarte – şi ea este la fel de aproape – şi la cât de pregătiţi suntem noi pentru ca astfel de evenimente să nu mai aibă loc, iar când se întâmplă, să nu mai sărim pentru a vocifera fără argumente. 

În primul rând, scriu aceste rânduri pentru că de-a lungul vieţii am fost pus atât în situaţia de a fi salvator, cât şi victimă (nu încerc să mă victimizez, ăsta e termenul). În februarie 2009 coboram din Piatra Craiului împreună cu alţi prieteni munţomani şi unul din ei a călcat strâmb, a căzut şi n-a mai putut continua drumul pe picioarele lui. Aveam să aflu mai târziu că a fost o fractură internă. Împreună cu Tiberiu Pintilie, voluntar al Crucii Roşii, am încercat să-l transportăm pe accidentat până la primul drum de acces, însă nu a fost foarte uşor. Poteca era acoperită cu zăpadă, trebuia coborâtă cu atenţie, puteam aluneca toţi în orice moment. La un moment dat ne-am intersectat cu un salvamontist (clujean, dacă îmi amintesc bine) aflat întâmplător în zonă şi acesta a venit cu ideea de a improviza o targă dintr-un izopren. Deşi eram foarte mulţi, transportul victimei a fost anevoios şi a durat destul de mult. Când am ajuns la drumul de acces am chemat un taxi cu care ne-am deplasat până la Gara Zărneşti şi de acolo drumul până în Bucureşti a fost făcut cu trenul, pentru că victima nu a vrut să chemăm ambulanţa sau să mergem la Spitalul de Urgenţă din Braşov. 

Mi s-a întâmplat de două ori să fiu victimă: pe Valea Albă, când învăţam să folosesc pioletul şi colţarii, m-am accidentat şi m-am ales cu o plagă deschisă în spatele genunchiului drept. Aveam trusa de prim ajutor la mine şi am fost bandajat rapid tot de Tiberiu🙂 Nu am anunţat serviciile de urgenţă, am continuat tura şi a doua zi m-am prezentat la camera de gardă Medicover (lucram acolo). Greşeala mea a fost că nu m-am prezentat la camera de gardă în aceeaşi zi, n-au fost complicaţii, dar nici mult nu mai era. 

A doua oară: în Munţii Anzi, după ce coboram de pe vf. Aconcagua (Argentina, 6962 m) şi a trebuit să petrec o noapte sub cerul liber, la altitudinea de aproximativ 6270 m, împreună cu colegul de expediţie, Marius Roca. Nu eram pregătiţi pentru a petrece noaptea în condiţiile acelea şi am crezut că vom intra în hipotermie, ne vor îngheţa degetele de la mâini şi de la picioare şi am hotărât să apelăm la serviciile de salvare. Aveam cu noi un Spot Satellite Messenger – un dispozitiv care transmite via satelit coordonatele GPS. Precizia este foarte bună, dar scade o dată cu altitudinea. Noi foloseam aceast dispozitiv pentru a ne anunţa poziţia familiei şi prietenilor – avea un buton de check-in şi când era apăsat transmitea un mesaj predefinit către 10 adrese de email/nr. de telefon. Puteţi citi mai multe de experienţa pe Aconcagua aici. Pe scurt, puţin după miezul nopţii am apăsat butonul SOS al dispozitivului şi mesajul nostru a ajuns către centrul lor de comandă din Statele Unite care apoi l-a direcţionat către Parcul Provincial Aconcagua. Toată această operaţiune durează aproximativ 7 minute. Apoi am aşteptat elicopterul să vină să ne salveze. L-am aşteptat până dimineaţa, repet, era noapte, noi nu aveam de fapt o urgenţă, ne era pur şi simplu frig – şi acum regret fapta comisă. De dimineaţă am văzut unde ne aflam şi am continuat drumul spre cort. În jurul orei 9 am primit vizita unui salvamontist (guardaparque) care ne-a întrebat dacă noi am trimis semnalul SOS şi dacă suntem ok. Era evident că noi eram respectivii, eram singurii pe munte la acea altitudine. Am aflat apoi că ei nu organizează expediţii de salvare noaptea, pentru că se pun în pericol. 

Să revenim la accident: avionul trebuia mai întâi localizat şi apoi deplasate echipele de salvare din locurile în care se află până la locul accidentului.

  1. Ce nu pot eu înţelege este de ce localizarea avionului nu s-a făcut cu precizie! Din păcate, nu cunosc ce aparatură se află la bordul unui astfel de avion, dar mi-e foarte greu să înţeleg de ce nu are un dispozitiv SOS care să comunice via satelit în cazul unui accident. Asta mi se pare la mintea cocoşului, în anul de graţie 2013! 
  2. Cea de-a doua modalitate de localizare, via reţeaua GSM, nu poate fi precisă şi s-a văzut acest lucru foarte clar. Dacă telefonul nu se află în aria de acoperire a trei antene, localizarea lui nu este precisă. Până la alte îmbunăţăţiri ale tehnicii, asta e soluţia standard prin care se localizează apelurile la 112. 
  3. A treia posibilitate ar fi via un smartphone, dar asta nu e o soluţie pe care să te bazezi în cazul unui astfel de accident. Din ce am citit în presă, se pare că una din victime a dat detalii despre locaţie folosindu-se de Google Maps. Dar repet – nu te poţi baza că într-un astfel de accident victima să te ajute să o localizezi! S-a întâmplat acum, pentru că oamenii şi-au revenit din şocul prăbuşirii şi au avut un smartphone cu ei! Că tot discutăm despre smartphone, există o aplicaţie în acest sens, Salvamont. E disponibilă gratuit şi are o funcţie de tracking prin care anunţi Salvamontul unde eşti. Însă pentru aceasta trebuie să-ţi creezi mai întâi un cont în aplicaţie şi în cazul unui astfel de accident, telefonul trebuie să rămână funcţional şi cineva trebuie să apese butonul magic. Ştiu, cam multe condiţii de îndeplinit, dar este totuşi o alternativă şi merită luată în calcul pe viitor. 

De ce au ajuns echipele de salvatori atât de târziu la locul accidentului? În primul rând, să vedem cine a plecat după ei: SMURD, ISU, Ambulanţa, jandarmii, Salvamontul. Ambulanţa şi SMURD vin doar pe drumurile de acces, de preferat asfaltate. Dacă e nevoie, pot urca un deluşor, dar nu îi veţi vedea prin păduri. Nu sunt pregătiţi pentru aşa ceva, nici tehnic, nici fizic. Logic mi se părea ca Salvamontul să ajungă primul la locul accidentului, dar n-a fost să fie, probabil nu e o zonă foarte frecventată de turişti. Salvamontul se ocupă de accesul şi de salvarea victimelor în astfel de regiuni, dar nici ei nu pot face minuni. Chiar dacă ar fi ştiut de la început locul exact al prăbuşirii, accesul în teren accidentat, noaptea, pe ceaţă, este dificil. Nu mai vorbesc despre transportul răniţilor, care trebuie făcut cu mare grijă, pentru a nu produce alte traumatisme şi a minimiza durerile. Oricât de rapizi şi pregătiţi ar fi, nu pot fi Speedy Gonzalez în astfel de situaţii. 

Nu ştiu de ce nu s-a intervenit cu un elicopter – se spune că din cauza vremii, dar pe cine să mai crezi? Raed Arafat a precizat că nu a trimis avionul SMURD pentru că acesta este în reparaţie la Bacău. Avionul respectiv a fost achiziţionat (şi) din banii celor care au redirecţionat cei 2% din impozitul pe venit către Fundaţia SMURD. Arafat a promis că va prezenta o situaţie a curselor făcute cu acel aparat, o aştept cu nerăbdare. 

Opinia publică: ca întotdeauna, ne pricepem să comentăm, să vociferăm. Repet, suntem generaţia obişnuită să aibă totul la un click distanţă şi acest lucru se vede. Suntem răsfăţati, credem că totul ni se cuvine, însă nu facem eforturi pentru a ne pregăti pentru viaţă. Ne e lene, suntem indiferenţi. În primul rând, nu căutăm să ne creştem nivelul de pregătire şi considerăm că statul ar trebui să ne ţină în puf. S-au terminat vremurile acelea – dacă au existat vreodată – trebuie să fim pregătiţi şi să avem o reţea de oameni în jurul nostru care să ne ajute la o adică. Şi pe care la rândul nostru să-i ajutăm. Întâmplarea de ieri este cea mai bună demonstraţie că oamenii uniţi de acelaţi scop şi crez pot salva vieţi. E nevoie de bunăvoinţă în primul rând, dar nu numai. Nicolae Steinhardt spunea: Bunul samaritean nu a fost numai bun, a fost şi atent. Tot respectul pentru pădurarii, localnicii şi cei din clubul off-road care au plecat în căutarea victimelor şi le-au acordat primul ajutor! Haideţi să creem o astfel de reţea de oameni în toată ţara! 

O întrebare ce nu-mi dă pace – şi mă mir că n-am văzut-o în presă/bloguri/facebook: de ce o echipă de medici se deplasează de la Bucureşti la Oradea pentru a preleva un ficat? Vreau să fiu bine înţeles, motivul principal este că avem foarte puţini donatori de organe! Eu recunosc că nu m-am înscris încă pe listă pentru a-mi dona organele în cazul în care intru în moarte cerebrală, voi aţi făcut acest lucru? Cred că aici trebuie lucrat, la conştientizarea nevoii de organe şi la informarea corectă a românilor. Vă recomand să începeţi informarea pe situl Agenţiei Naţionale de Transplant

Unde poţi face cursuri de prim ajutorCrucea Roşie Română – are filiale în fiecare reşedinţă de judeţ şi sedii în mai toate oraşele mari. Cursurile costă 150 de lei pentru persoane fizice, iar pentru voluntari pot fi gratuite. Cursurile sunt ţinute de formatori (pot fi medici sau asistenţi, dar nu este obligatoriu). Se oferă diplomă recunoscută în UE.

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov – nu ştiu dacă celelalte servicii judeţene de ambulanţă au astfel de cursuri, aşa că mă rezum doar la SABIF. Cursul de prim ajutor – veţi întâlni şi acronimul SVB (suport vital de bază) – este ţinut de medici, însă înscrierea la el este puţin mai anevoioasă, trebuie adusă o adeverinţă de la medic, una de la şcoală, un cazier recent. Se presupune că vreţi să deveniţi voluntari al Serviciului de Ambulanţă şi de aceea e nevoie de toate aceste acte. 

Nu cunosc procedura prin care se pot face astfel de cursuri la Salvamont sau SMURD, vă recomand să luaţi legătura direct cu ei. 

Ca o concluzie: avem servicii de urgenţă, multe din ele au şi voluntari şi câteodată aceştia fac diferenţa şi mi-aş dori ca cei care comentează vis-a-vis de prezenţa voluntarilor în serviciile de urgenţă – în speţă Ambulanţă. Smurd, Salvamont – să nu-i mai privească ca pe amatori, pentru că greşesc foarte mult. Aceste servicii de urgenţă sunt însă coordonate defectuos. Nu ştiu dacă este vina tehnicii, a oamenilor, a politicului, dar în astfel de situaţii îţi dai seama că lucrurile scârţâie. Sper să vedem cât de curând o reformă în acest sens! 

Dumnezeu să-i odihnească în pace pe Adrian Iovan şi pe Aurelia Ion! 

4 thoughts on “Despre accidentul aviatic din jud. Cluj, echipele de salvare şi impotenţa autorităţilor

  1. Din spusele Romatsa, avionul avea sistem ELT si acesta comunica cu un centru de decriptare de la Moscova via satelit. Problema e ca acel centru nu ar fi comunicat cu Romatsa. In decursul zilei de ieri aparuse un zvon care spunea ca Moscova nu a primit semnale de SOS din Romania…Asteptam sa vedem unde este adevarul…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s