Asemanari intre Che Guevara si Raed Arafat

  • ambii sunt doctori
  • parintii lor au fost oameni instariti
  • niciunul nu s-a afirmat in tara in care s-a nascut
  • promoveaza o politica sociala din partea statului
  • sunt nascuti in zodia Gemenilor: Che Guevara s-a nascut pe 14 iunie 1928, iar Raed Arafat pe 24.05.1964.
  • ambii au fost decorati de presedinti comunisti: Castro îi dă lui Guevara gradul de el Comandante, cel mai înalt din cadrul gherilei, și îi conferă, la 29 de ani, Steaua José Martí.
  • În anul 2003 Raed Arafat primeste Ordinul National „Pentru Merit” în gradul de Cavaler acordat de președintele României, Ion Iliescu. La 31 decembrie 2005, Raed Arafat a fost decorat de către Traian Băsescu, președintele României, cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Ofițer. 
  • si Raed Arafat este Comandant – Comandantul SMURD, deci ambii au grade militare.

surse: 1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Raed_Arafat

2. http://ro.wikipedia.org/wiki/Che_guevara

3. http://m.hotnews.ro/stire/9666229

Reclame

Cum sa procedam cand suntem anchetati?

De mult timp cautam niste sfaturi sa ma pregateasca pentru o eventuala tortura. Pentru ca stiu ca la un moment dat va veni si clipa aceasta si e mai bine sa fiu pregatit. Inainte/in timpul/dupa tortura esti interogat si atunci poti foarte usor sa tradezi cauza pentru care lupti. Nicolae Steinhardt a stat 5 ani in inchisorile comuniste si a fost interogat de mai multe ori, asa ca sfaturile lui – primele de genul acesta pe care le-am citit – sunt demne de luat in seama (sublinierile imi apartin)

Sfaturi pentru un achetat (valabile oricand, oriunde):

Sa vorbeasca putin sau, mai bine zis, sa scoata cat mai putine sunete pe gura. Economie de foneme. Nu numai sa nu trancaneasca, dar si sa fie zgarcit la formulari. Intrebarii: „Il cunosti?” sa i se raspunda cu „Da” iar nu cu „Da, il cunosc”. Intre doua cuvinte sinonime sa fie preferat celui compus din mai putine litere (Nu „rareori” ci „rar”). Insasi cantitatea de vibratii sonore polueaza atmosfera si-i mareste periculozitatea.

Sa vorbeasca numai si numai cand este intrebat si sa se margineasca a raspunde – cat mai strict – intrebarii fara a mai adauga ceva.

In tacerile care se lasa in cursul interogatoriului – taceri abil create de anchetator – sa se fereasca a umple aceste penibile momente luand el initiativa. E greu dar e foarte important. Sa nu cedeze ispitei conversative, ispitei de a indulci lucrurile prin declaratii necerute. (Alt pericol: cand anchetatorul spune „sa discutam liber” atunci se impune o atentie marita).

Sa minta cat de mult, intotdeauna, din principiu. Intercalarea adevarului, (chiar inocent) rupe cursivitatea minciunii (o spune Proust). Idealul ar fi ca adevarul sa fie rostit numai acolo unde e de neinlaturat: anul nasterii, domiciliul, numele parintilor.

De ce? De ce sa nu se spuna adevarul, cand nu e primejdie?

Pentru doua motive:

a) Avand de a face cu un adversar mai presus de orice mincinos si fiu al unui tata care-i insasi minciuna, e bine sa minti mereu, neincetat, ca exercitiu, ca antrenament;

b) Principiul armelor egale cere ca in orice lupta potrivnicii sa foloseasca acelasi fel de unelte. Altfel e masluire, e sarlatanie….

A nu folosi arme asemenatoare cu ale potrivnicului sub cuvant de noblete etc. nu este dovada de superioritate ci de prostie si tradere a principiilor pe care le aperi si a nevinovatilor pe care-i lasi prada talharilor. Se vor folosi acele procedee pe care le-a ales partea cealalta. Ratiunea este accesibila numai oanemilor rationali (Andre Maurois). Fata de omul rational se va recurge la ratiune. Fata de zarafi Domnul n-a sovait sa puna mana pe bici.

Din proprie initiativa sa nu se dea pentru nimic in lume vreun nume propriu. Niciun nume propriu altul decat cel mentionat de anchetator.

Mai presus de orice sa se evite sinceritatea! Ca de foc, ca de ciuma, ca de sirene sa se fereasca anchetatul de sinceritate. Anchetatorul ii va vorbi mereu de sinceritate; il va amagi cu nada sinceritatii, fagaduindu-i marea si sarea, ingaduinta si circumstante atenuante. Iar anchetatul – increzator, cinstit, naiv – va rationa ca, intr-adevar, sinceritatea e calea cea mai buna pentru a provoca indurarea. (E si calea care impune eforturi reduse, nu mai are de nascocit ci numai de relatat).

Eroare! Asa e la oamenii cumsecade. La smecheri e altfel, sinceritatea duce numai la catastrofe. Cel care a ales calea sinceritatii nu va mai cunoaste pacea cat va fi inchis (si mai tarziu la fel): e mereu chemat, mereu solicitat, mereu silit sa vorbeasca, sa-si aduca aminte, sa tradeze.

pag. 271-273 Nicolae Steinhardt, Jurnalul Fericirii

Cele de mai sus se regasesc intr-o forma sau alta si la Licurg – legiuitorul Spartei (spartanii au inventat vorbirea laconica), dar si in Sicilia – unde orice s-ar intampla, martorii acelui eveniment iti raspund ca „nu stiu, n-am vazut, n-am auzit”. Cred ca unele idei de mai sus se pot folosi si in viata de zi cu zi, in special cand suntem ispititi sa ne dam in gat un coleg in fata sefului.

Despre natura umana si limbajul licentios

Nu, nu este vorba despre romanul lui Malraux, pe care mă chinui să-l termin de foarte mult timp. Să luam urmatoarea situaţie: un om care e oripilat când aude pe stradă ceva de genul „mânca-mi-ai pula”, cand ajunge acasă deschide nerabdător ultima carte a lui Henry Miller, unde găseşte un limbaj la fel de explicit, iar peste tot descrieri exemplificatoare, dar nu mai e oripilat. Care e treaba aici?

Oare să conteze faptul că expresia folosită de cel care a înjurat pe stradă (care nu pare a fi pe la vreo şcoală înaltă) a fost percepută ca pe o încălcare a normelor sociale? Sau poate pur şi simplu anumite cuvinte au o doză de barbarism care ne zgârie timpanul, pe când expresia găsită intr-0 carte nu ne afectează pentru că o găsim in formă tiparită si o percepem sub forma unui artificiu literar fără de care povestea n-ar mai avea acelaşi farmec, înţeles sau suculenţă?

Pentru a afla cum stau lucrurile, trebuie puţin studiat şi modul în care creierul nostru procesează aceste două situaţii. Dacă am putea pătrunde în mintea subiectului la foarte puţin timp (0,1 secunde sau 100 de milisecunde) după ce el a auzit sau a citit expresia vinovată de apariţia articolului acesta probabil am mai găsi un pattern de activitate din care ne-am putea da seama ce a fost in mintea lui (am vedea imaginea creată de mintea subiectului, dar ar trebui să ne mişcăm foarte rapid, deoarece cu cât trece mai mult timp, cu atât se distinge mai greu imaginea respectiva). Dacă aceste lucruri pot fi oarecum demonstrate, mai greu cred că ar fi să calculeze cineva cantitatea exactă de hormoni care este eliberată în fiecare din aceste situaţii. Ar mai fi de adăugat faptul că orice om are anumite tipare innăscute – creierul nostru nu este o tabula rasa). Aceste tipare ne ajută să supravieţuim: de aceea ne e foame, sete, frică. Încercaţi să vă imaginaţi un om care nu cunoaşte frica- un om curajos, aţi spune, nu? Iar acum imaginaţi-vă toată omenirea lipsită de frică! Exact, e nasol sa nu cunosti frica!

Revenind la situaţia de mai sus, probabil că anumite lucruri învăţate de noi in timpul vieţii au fost înregistrate de noi forţat ca fiind rele (aşa se împarte totul – in bun sau rău) iar creierul le procesează ca fiind o ameninţare pentru supravieţuirea noastră. E posibil să fie şi invers, adică fără să ne spună cineva in mod explicit, noi să ştim cumva incă de când ne-am născut că anumite cuvinte sunt obscene şi nu trebuie folosite, dar sincer mă îndoiesc.

Exprimarea acelei persoane de pe stradă o putem considera nepotrivită sau nu, in orice caz ne afectează acest lucru deoarece cuvântul rostit are o mai mare putere şi forţă de penetrare decât cuvântul tipărit. Se poate verifica această teorie într-un simplu experiment: o conversaţie pe messenger vs. o discuţie telefonică. Vă garantez ca nu vor avea acelaşi conţinut şi nici aceeaşi finalitate.

Voi cum va impacati cu limbajul licentios? Se revolta ceva in interiorul vostru cand auziti astfel de cuvinte? Sau le folositi in mod curent?

Johnny, la gente esta muy loca!

…sau cronica unei garzi de noapte pe ambulanta

Genul de noapte care se intampla o singura data in viata! In primul rand, de ce sunt voluntar pe ambulanta? Pana de curand nu prea stiam sa raspund la intrebarea asta, acum stiu: pentru imprevizibil! Cand ai o anumita experienta, incepi sa introduci oamenii in tipare, crezi ca stii despre ce e vorba inca de cand auzi cazul prin statie sau il iei de la dispecerat. Nu faceti asa, lasati loc neprevazutului!

Am inceput si am terminat garda cu cazuri pe aceeasi strada din Ferentexas. N-o sa discut despre cazurile „banale”, desi si ele ar merita cateva randuri, cel putin cel cu luxatia de rotula. Medicul de garda dintr-un spital de urgenta i-a facut reductie pe loc, ziceai ca are maini de magician! Sa trecem la cazurile interesante acum :))

Cand ai un caz cu probleme psihice, diagnosticul pus automat de dispecerat e foarte vag: anxietate, stupoare, agitat, schizofrenie etc. Cel mai comic este „ingrozit de spaima”! Primul caz, femeie, in jur de 50 de ani, suntem solicitati de apartinator pentru ca este agitata. Ne invartim putin pana gasim adresa, insa nu putem fi siguri pentru ca pe bloc nu scria nimic. La un moment dat apare o femeie care vrea sa intre in bloc, ambulantierul o intreaba de adresa, ea nu ii raspunde, ignore total. Ma bag si eu in seama si zic ca poate nu aude. Dupa ce tipa intra in bloc, ambulantierul imi spune: „ea e!”. Ce inseamna sa ai ochiul format! Intram pana la urma in bloc, o gasim pe trepte, in fata usii, band cafea. Sotul ei era in spate, ea incepe sa spuna ca el n-o mai lasa in casa si ca e o femeie fara identitate, ca sotul i-am luat actele, telefonul, cardurile. Asta aproape ne implora s-o internam, noi nu aveam cum, din moment ce femeia era linistita si refuza internarea. Coboram pentru a avea o discutie numai cu sotul, dupa cateva momente apare si politia (solicitata de noi, insa fusese si mai devreme), ocazie cu care mi-am dat seama ca politistii nostri sunt foarte diplomati, vorbesc atat de frumos incat nu mai stiu sa puna punctul pe i. Pe scurt, omul chemase ambulanta pentru a o transporta pe nevasta-sa la spital, ea aflandu-se intr-o stare de agitatie, insa nu in momentul respectiv, ci cu cateva zile inainte. Exasperat ca politistii nu-l puteau convinge de eroarea in care se afla, l-am intrebat care a fost motivul pentru care ne-a solicitat in seara aceasta, iar el a spus ca sotia i-a facut probleme in ultimul timp (in ultimele doua saptamani, daca-mi amintesc bine) si el s-a gandit ca noaptea de sambata ar fi mai linistita (yeah, right!) si ar fi un bun moment pentru a o interna! Din moment ce noi am gasit-o linistita – si credeti-ma ca era foarte stapana pe situatie, nu ti-ai fi dat seama ca are probleme, desi e diagnosticata ca fiind bipolara – noi n-am putut s-o luam. Pe ce motiv: ca statea in fund pe scara si bea cafea la 1 noaptea? In orice caz, este a doua agitata intalnita de mine care-si face din vorbe barbatul. Power to the crazy bitches women! 😀

Cazul 2: F, peste 60 ani, agitata, cunoscuta cu probleme psihice, suntem solicitati pentru calmant. Cazul vine la o ora neobisnuita – ora 4 – cand nu prea ai solicitari. Ajungem la adresa, intram in casa, femeia statea pe pat si striga „ura/gura” fara oprire. Ne-a spus in toate felurile: domnu’ doctor, domnu patron, domnu politist, in timp ce trantea usile prin casa. O intrebam daca vrea sa mearga cu noi, ea ne intreaba „unde? la nebuni, la Balaceanca?”, ambulantierul ii spune „la 9” si ea spune ca vrea sa vine, insa nu vrea sa fie legata cu jaluzelele de maini si n-o lasa ginerele.

Ginerele ei era din alt film, probabil din „Eu cand vreau sa fluier, ma fut in el de scenariu” si dadea tot timpul replici laconice, gen „300”, cu o voce tabagica: „Sigur”, „Hai, imbrac-o”. Cool. Asta voia ca noi sa-i facem un calmant, nu s-o luam la spital – probabil era panicat ca ramane fara sac de box. Reusim sa-l convingem ca trebuie sa merem cu ea la spital. Coboram cu liftul, ea spune ca vrea sa-l apuce pe ginere de pula. In timpul asta aveam o voce in cap care-mi repeta pin-ul de la card, voce ce se sincroniza cu „ura/gura”. Fiecare cu filmul lui.

Pe drum, si aici vine partea interesanta, la radio se auzea „La gente esta muy loca”. Il intreb pe ambulantier daca stie ce inseamna, nu stie. Ii traduc si se pune pe un ras infundat, sa nu ne auda cei din spate. Cum spuneam la inceput, asta e genul de situatie care se intampla o data in viata!

Deschidem paranteza patrata [La un semafor l-am vazut pe unu’ cu caciula de Mos Craciun].

Curand aungem la Obregia (a fost un prima data pentru mine, sper sa se repete!), coboram din ambulanta si ne indreptam spre camera de garda. Pe scari ea apuca un pres pus pe balustrada si incearca sa mi-l arunce in fata. Intram pana la urma in camera de garda, la receptie un bodyguard, o asistenta si un brancardier. Asistenta ziceai ca a fost cu mine pe Aconcagua, avea fata umflata rau de tot. Pacienta ii tot dadea inainte cu „ura/gura” si se lega de basma: ce-mi dai fa mie basma, am purtat basma cand eram tanara?”.

Vine medicul, o vede in ce stare e si hotaraste s-o interneze. Ea era chiar fericita, ginerele iar sare de cur ca nu poate sa-i faca un calmant si s-o ia acasa? Ah, important: la un moment dat femeia zice ca au batut-o cu pumnii in cap, ca i-au pus catusele la maine, ca i-a dat ginerele cu pumnul in barbie etc. De aceea am facut mai devreme remarca „soacra=sac de box”. Cand esti in situatia ei insa, nu prea te crede nimeni.

Ah, era sa uit: mi-am dat seama ce afectiune nu avea: nu avea schizofrenie, pentru ca la un moment dat a cascat! Esti curios de unde stiu asta?

Raspunsul meu la articolul din Revista 22 cu titlul „Ipocrizia Preasfintiilor lor”

Cititi articolul din revista22.ro pentru a intelege ce am scris mai jos. De obicei, nu intru in astfel de polemici, pentru ca internetul nu este facut pentru asa ceva si lucrurile pot fi intelese gresit. Totusi, o sa incerc sa punctez cateva lucruri:

  • legile (sau cele 10 porunci la care se face referire in articol) nu sunt ale lui Moise, sunt date de Dumnezeu pentru toti oamenii si trebuie sa recunoastem ca sunt logice si de bun-simt, ca drept dovada sunt preluate si de morala laica. Crestinismul le-a preluat din Vechiul Testament pentru ca Iisus Hristos a spus: „Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc” Matei 5:17
  • atunci cand iti iei viata inseamna ca refuzi darul primit de la Dumnezeu. Noi nu suntem stapani pe viata noastra, desi asa ne place sa credem. Viata de aici de pe Pamant este doar o lupta pe care o ducem si care ne pregateste pentru viata viitoare, in Rai sau in Iad, depinde pentru care „ne calificam”.
  • Sf. Simeon Stalpnicul, ca toti sfintii de altfel, nu a facut decat sa inverseze nevoile umane, asa cum sunt ele prezentate in Piramida lui Maslow. La baza piramidei sunt nevoile fiziologice (deci nevoile trupului) si in varful ei sunt nevoile spirituale (deci nevoile sufletului). Sf. Simeon a incercat sa reduca la minim nevoile trupului – noi crestinii numim acest lucru „nevointa” si si-a dat seama ca trebuie sa se pregateasca inca de aici, de pe Pamant, pentru viata viitoare, punand sufletul in prim-plan. In articolul din Revista 22, autoarea crede ca acest sfant a adoptat acest stil de viata pentru a se sinucide lent. Sf. Simeon a trait pe stalp 37 de ani. Cand vrei sa te sinucizi, chiar si lent, nu cred ca astepti atat, nu?
  • da, depresia, schizofrenia, cancerul etc sunt boli si unele sunt tratabile, altele sunt incurabile. In crestinism, credem ca pacatul este cauza bolii, si boala ne este data pentru a nu ne infumura si a nu ne crede cei mai tari si cei mai mari. De-a lungul vietii, pierdem din vedere nevoile sufletului, pentru ca avem impresia ca vom trai vesnic sau atunci cand vom muri, se va sfarsi totul, deci pentru ce sa ne nevoim, pentru ce sa ne chinuim? Ca sa fiu mai bine inteles, incercati sa priviti boala ca pe un „demo” a ceea ce ne astepta in iad…
  • preotul sta de vorba cu tine, trebuie doar sa-l intrebi si sa-i ceri sfatul. El nu poate citi in mintea noastra (bine, au existat si astfel de preoti si poate ca inca exista, dar acestia sunt exceptiile care confirma regula)
  • citez din articolul dumneavostra: „Pentru că Bisericii (doar de azi?) nu îi pasă decât de un singur lucru: să se îngraşe”. Biserica este reprezentata de totalitatea credinciosilor, ea nu este doar o cladire si nu e alcatuita doar din preoti, calugari, episcopi etc. Probabil ati intalnit un caz care v-a smintit si acum generalizati.
  • preacurvie nu e atunci cand curvesti prea mult, e atunci cand ai relatii sexuale cu cineva care este casatorit
  • revin la sinucidere si la celelalte pacate. Celelalte pacate mentionate in articol – uciderea, minciuna, furtul, preacurvia pot fi iertate de preot la spovedanie – ti se da si un canon de indeplinit si in functie de cum te comporti in continuare, poti ajunge chiar si in Rai, daca te caiesti sincer pt pacatele tale. Deci ti se acorda o a doua sansa. Daca nu s-ar acorda o a doua sansa (de mult ori, chiar si a treia, a patra etc) nimeni nu s-ar mantui, nimeni n-ar ajunge in Rai. In cazul sinuciderii, cazi in pacatul deznadejdii si negi insa existenta lui Dumnezeu sau Il sfidezi, deci nu poti astepta iertarea dupa ce ai facut asa ceva. Tu iti refuzi singur aceasta sansa de reabilitare sufleteasca, nu poti fi spovedit dupa aceea, nu poti fi impartasit.
  • Dumnezeu este in esenta Iubire, deci ne iubeste pe toti nediferentiat, nu cum iubim noi, in functie de interese de moment. Cand cineva isi ia viata, refuza Iubirea lui Dumnezeu.

In loc de concluzie: „De are cineva urechi de auzit să audă”. Marcu 7:16

interviu cu un fost soldat american

Motto: „oamenii sunt mult mai interesanti decat peisajele, arhitectura sau istoria” Rory Steward in Indroducere la Arabian Sands de Wilfred Thesiger

Paul a fost in armata Statelor Unite timp de 21 de ani. Cariera militara l-a purtat prin bazele americane din Irak, Afghanistan, Haiti, Coreea de Sud, Italia. Acum cativa ani a fost foarte grav ranit in timpul unei misiuni in Irak. A supravietuit insa si a decis sa propovaduiasca crestinistimul in tari precum India si Kenia. In acest interviu veti afla cate ceva despre modul in care el calatoreste.

Rep: Spune-mi cateva lucruri despre tine (varsta, unde te-ai nascut, educatie, pasiuni etc)
Paul: Ma numesc Paul Mackenzie. Am 38 de ani, m-am nascut in Norfolk, Virginia, SUA. Liceul l-am facut in Virginia Beach si sunt licentiat in religie de catre Universitatea Liberty din Lynchburg, Virginia. Imi place sa citesc, sa pictez si sa cant la vioara.
Rep: Cum ti-ai inceput cariera militara? Care a fost principalul motiv?
Paul: M-am inrolat in armata cand aveam 17 ani, dupa ce am terminat scoala. Voiam aventura,  sa cunosc lumea si sa-mi servesc tara.
Rep: Daca ai avea posibilitatea sa alegi din nou, ai alege acelasi lucru?
Paul: Da.
Rep: Spune-mi ce s-a intamplat atunci in Abu-Ghraib…
Paul: In timpul armatei, cand eram in Irak, am fost impuscat. Eram intr-o misiune si unul dintre insurgenti m-a impuscat.
Rep: Ai supravietuit dupa ce ai fost impuscat. Cum ti-a schimbat acest lucru viata?
Paul: Cred ca Domnul Dumnezeu m-a salvat din ghearele mortii in noaptea aceea intr-un anumit scop. Cred ca m-a chemat pentru a-i propovadui Evanghelia, ca si misionar.
Rep: Ce-ti place si ce nu-ti place in legatura cu Statele Unite?
Paul: Imi iubesc tara dar nu sunt intotdeauna de acord cu politica ei.
Rep: Care tara crezi ca va fi urmatoarea tinta pentru Statele Unite? Iran? Coreea de Nord?
Paul: Pe bune? Sunt doar un om simplu care are grija de familia lui.
Rep: Ce planuri ai pentru viitor?
Paul: Intentionez sa-I slujesc Domnului in toate zilele vietii mele. Credinta mea este darul lui Dumnezeu. Cred ca eu exist doar pentru a-L lauda pe El intotdeauna. Ceea ce vreau  este sa castig multe suflete pentru Imparatia lui Dumnezeu si sa-l laud pe Domnul in tot ceea ce fac, spun si gandesc. Asta e viziunea mea. Viziunea aceasta imi arata calea. Soli Deo Gloria.
Rep: Cati tari ai vizitat pana acum?
Paul: Pana in prezent am vizitat 34 de tari, majoritatea in Europa.
Rep: Ce locuri din lumea te-au impresionat si ai vrea sa le revezi?
Paul: Mi-a placut ultima calatorie misionara in India. Am fost foarte impresionat de ospitalitatea indiana si de deschiderea lor spre adevar.
Rep: Spune-mi cateva lucruri despre modul in care calatoresti. Din ce am citit pana acum, se pare ca modul de a calatori al americanilor se deosebeste total de cel al europenilor.
Paul: Imi place sa ma amestec (cu cultura locala, n.r.). Stii si tu, cand esti in Roma (poarta-te ca romanii, n.r.). De exemplu, cand calatoresc, nu vreau sa ies in evidenta, nu port ceva specific american (cum ar fi un tricou cu model hawaiian) si incerc sa nu aduc vreo ofensa culturii locale, daca porti de exemplu un tricou cu un porc pe el intr-o tara araba, acest lucru poate ofensa. Inca un lucru, sunt atent si la pozitia corpului: daca-ti arati talpa piciorului, iarasi acest lucru poate jigni pe cineva, pentru ca picioarele sunt considerate murdare.
Rep: Iti cumperi haine din tarile pe care le vizitezi?
Paul: In Kenia mi-am cumparat camasi traditionale si in India am folosit papuci, la fel ca majoritatea localnicilor.
Rep: In legatura cu bagajul, e un lucru destul de intalnit sa vezi oameni care calatoresc cu o multime de bagaje dupa ei. (Paul arata spre o geanta de pe podea). Tu iei un singur bagaj?
Paul: Da.
Rep: Cate kilograme cari de obicei?
Paul: Hmm, 10 kg, in felul acesta nu platesc. Cateodata, daca bagajul are peste 10 kg, trebuie sa platesti extra. Cateodata, mai iau cu mine si rucsacul, sa-mi tin Bibliile in el.
Rep: Deci, de fapt ai un rucsac si o geanta. Ce-ti iei la tine cand pleci pentru o luna in alta tara?
Paul: De obicei imi iau trei perechi de pantaloni, 4-5 tricouri, o pereche de pantofi, un costum pentru duminica, multe sosete. De asemenea, imi iau cateva Biblii, atat versiunea greceasca cat si cea englezeasca, dictionare pentru tara respectiva, hartie si pix, aparatul foto.
Rep: Inainte de a vizita o alta tara, citesti cate ceva despre destinatia ta sau pur si simplu te duci acolo?
Paul: Da, cu 6 luni sau chiar cu 1 an inainte ma informez despre regiunea respectiva, de exemplu inainte de a pleca in Andra Pradesh ma informez in legatura cu populatia, limba/limbile vorbite acolo pentru a ma familiariza cu cultura si limba locului.
Rep: Folosesti ghiduri de calatorie, cum ar fi Lonely Planet sau Rough Guide? Care este ghidul tau preferat?
Paul: Folosesc siturile pentru turisti, dar am si ghiduri acasa, am comandat o multime de ghiduri.
Rep: Dar ce iei cu tine in calatorii, trebuie sa iei un tren sau un autobuz din punctul A pana in punctul B si nu stii ce sa faci. Deci, ce folosesti pe drum?
Paul: Pentru calatoriile acestea (in India si Kenia, n.r.) nu folosesc nimic, am prieteni acolo la care apelez si care-mi spun tot ce e nevoie sa stiu. Cand calatoresc in Europa, cu familia, da, imi iau cu mine ghidurile, am mersul trenurilor, orarul autobuzelor s.a.m.d. Dar in India si Kenia nu am nevoie, ma bazez pe pastorii la care merg.
Rep: Asta pentru ca ai prieteni acolo…
Paul: Da, asa pot petrece mai mult timp cu oamenii…
Rep: Cand te duci in India sau in alta parte, care este modul tau de a predica?
Paul: Este extemporaneu, dar e de asemenea bazat si pe intelegerea Evangheliei. Este extemporaneu pentru ca de fapt Dumnezeu te ghideaza, El iti „spune” ce sa spui si cum sa spui.
Rep: Ce inseamna mai exact extemporaneu?
Paul: Nu am un plan dinainte.
Rep: Asadar, iesi in strada sau intr-o piata si vorbesti cu oamenii, fara a avea un plan, cum ar fi: astazi vom vorbi despre mantuire si maine vom vom vorbi despre viata lui Iisus Hristos si asa mai departe…
Paul: In biserica, da, dar pe strada improvizam. Vorbim cu oamenii cateva ore, asta facem de regula. De asemenea, ne interesam si de nevoile oamenilor. Vorbesti cu o persoana si daca acelei persoane ii e foame, ii cumperi de mancare, daca are nevoie de incaltaminte, ii cumperi incaltaminte. Apoi raspundem la intrebarile oamenilor, si trasmitem mesajul pocaintei si al credintei in Hristos. Pentru ca iertarea sa fie cu adevarat iertare, trebuie sa fie accesibila tuturor.
Rep: Prin urmare, daca unei persoane ii este foame, vrea niste orez sa zicem, tu ii cumperi de mancare. Crezi ca acest lucru ajuta munca ta de propovaduire sau…?
Paul: In mod sigur, nu are cum sa dauneze. Daca unui om ii e foame, ii dam mai intai de mancare si apoi probabil va si asculta ce avem noi de zis. Bineinteles, cel mai important lucru pentru el e sa asculte cuvantul Evangheliei, sa se pocaiasca si sa aiba credinta in Domnul Iisus Hristos, dar ei au totusi si nevoi imediate. Asadar, trebuie sa fie un echilibru, cum ar fi sa-i predici unuia caruia ii e foame si sa-i spui „Dumnezeu sa te binecuvanteze” si apoi sa pleci. Acest lucru este spun foarte clar de Sf. Ap. Petru si Ioan in epistole, trebuie sa avem grija de vaduve, de orfani, asta e religia adevarata. Omiliile pe care le spun duminica sau de sarbatori sunt scrise dinainte, trebuie sa studiezi Biblia pentru a-ti da seama ce vrea Domnul sa le spui acelor oameni. Sau poate pastorul pe care-l vizitez vrea ca eu sa predic despre un anumit subiect.
Rep: Ce alte tari ai vizitat?
Paul: Am fost in India si Kenia.
Rep: Spune-ne ceva despre Kenia. Stiu despre kenieni ca vorbesc engleza, majoritatea o invata in scoala. Tu predici in engleza?
Paul: Da, predic in engleza si cineva traduce in swahili.
Rep: Te duci in satele crestine sau in cele arabe sau pagane?
Paul: Da, merg in regiunile unde sunt pagani. De fapt acesti oameni se inchina la elemente cu ar fi lemnul, sunt panteisti, deci sunt pagani, da. Nu mergem pe langa moschei, dar mergem in satele unde sunt musulmani, de obicei pe strada, in piete.
Rep: Mai inainte de a predica intr-o zona cu musulmani, mergeti la imamul sau la primarul satului sa cereti acordul?
Paul: Nu.
Rep: Dar ati avut probleme pana acum?
Paul: Nu, nu in India, nu in Kenia. Daca as fi fost in Sudan, era cu totul altceva.
Rep: Cat timp petreci intr-o tara cand te duci intr-o astfel de misiune evanghelizatoare?
Paul: Mai putin de o luna, intre trei saptamani si o luna, pentru a prinde trei duminici. Este suficient timp pentru a merge la toate bisericile dintr-o anumita zona.
Rep: Care ar fi procentul celor care se convertesc? De exemplu mergi in Andra Pradesh, predici Evanghelia si unul, doi sau 10 oameni devin crestini datorita predicii tale…
Paul: Nu fac statistici, nu stiu si nu depinde de mine. E ca in pilda semanatorului, sunt patru feluri de pamant: samanta care cade pe marginea drumului este mancata de pasari, cea care cade intre stanci, fara pamant nu prinde radacini si samanta care cade intre maracini creste, dar maracinii vor sufoca planta la un moment dat, pe cand samanta care cade pe pamant bun creste si produce recolta buna – de o suta, de saizeci sau de treizeci de ori ceea ce a fost semanat. Deci cresterea vine de la Dumnezeu, semanatorul face doar ceea ce Domnul l-a chemat sa faca, dar rezultatul nu depinde de semanator, un simplu om care predica Evanghelia. Rezultatul nu depinde de mine, chiar daca am predicat foarte bine sau nu asa de bine. Nu este dupa mine, eu pot fi foarte elocvent sau doar un inceptator impiedicat, cuvantul lui Dumnezeu e totusi raspandit, Sfantul Duh vorbeste prin acele cuvinte oamenilor. Eu doar merg acolo unde mi se spune sa merg, spun ceea ce mi se spune sa spun, si poporul Tau va auzi vocea Ta, pentru ca Tu i-ai chemat dupa nume, pentru ca sunt ai Tai.
Rep: Vrei sa transmiti ceva oamenilor, in incheiere?
Paul: Da, tin sa vin in Romania intr-o buna zi, sa vorbesc cu oamenii.
Rep: Te asteptam. Fii binecuvantat!
Paul: Dumnezeu sa te binecuvinteze si pe tine!

P.S. Probabil unele intrebari sau raspunsuri vor aparea ca fiind fara legatura intre ele. Acest lucru s-a intamplat deoarece Paul a fost destul de reticent in privinta interviului, e foarte modest si doar dupa multe insistente a acceptat  sa-mi raspunda la intrebari. Unde vedeti raspunsuri laconice inseamna ca a raspuns prin mail la intrebarile mele, unde sunt raspunsuri mai lungi, acolo a fost un interviu clasic, inregistrat si apoi transcris. Pentru o mai buna intelegere a dialogului, puteti citi si varianta originala a interviului (in engleza) aici.

Interview with an ex soldier. American soldier

Motto: „living humans are of more interest than landscape, architecture or history” Rory Steward in Introduction at Arabian Sands by Wilfred Thesiger

Paul was a soldier in the U.S. Army for 21 years. During he’s military career, he been in the military bases from Iraq, Afghanistan, Haiti, South Korea, Italy. A few years ago, he been seriously wounded during a mission in Iraq. He survived and he decided to live his life as a Christian missionary. In this interview, you will find out something about his travel style and his work as a missionary in Kenya and India.

Rep: Tell me a few things about yourself (age, where you’re born, schools, hobbies etc).
Paul: My name is Paul Mackenzie. I am 38 years old and I was born in Norfolk, Virginia. I graduated from High School in Virginia Beach, and I have a bachelor’s degree in Religion from Liberty University, Lynchburg, Virginia. My hobbies are reading, oil painting and playing the violin.
Rep: How did you begin your military career? What was the main reason?
Paul: I joined the U.S. Army when I was 17 years old, right when I finished school. I wanted adventure, to see the world, and to serve my country.
Rep: If you will have the chance to go back, you’ll choose the same thing?
Paul: Yes.
Rep: Tell me about that mission in Abu-Ghraib…
Paul: During my Army career I was shot while deployed to Iraq. While battling insurgents I was wounded by an insurgent.
Rep: You survived after being shot. How this thing change your life?
Paul: It’s my belief that the Lord, God, spared me from death that night for His purposes. I believe He has called me into the ministry, as a missionary.
Rep: What do you like about USA? What you don’t like?
Paul: I love my country but I don’t always agree with its politics.
Rep: What country do you think that will be the next target for the U.S.? Iran? North Korea?
Paul: Well, really? I am only a simple man, trying to raise a family.
Rep: What plans do you have for the future?
Paul: I intend on serving the Lord all the days of my life. My faith is a gift of God. I believe my life exists to glorify God and to enjoy Him forever. My vision is to win many souls for the Kingdom of God, and to glorify God with everything I do, say, and think. This is my vision. My vision directs my activity. Soli Deo Gloria.
Rep: How many countries you visit till now?
Paul: At present, I have visited 34 countries, many of them being in Europe.
Rep: What places in the world impress you most and you wanna see them again?
Paul: I enjoyed my recent missionary trip to India. I was very impressed with the Indian hospitality and openness to truth.
Rep: Tell me a few things about your travel style. From what I read till now, it seems to me that the American way of traveling and seeing the world it’s totally different than the European way.
Paul: I like to blend in: you know, when in Rome… Par example, when I’m travel, I’d like to wear something that doesn’t stand out, I’m not wearing something that is too American (ex. a Hawaiian t-short) and I try not to offend the local culture, if I worn a t-shirt with a pig on it in an Arab country, this could be offensive. Another thing, the body posture: if you show your bottom of your foot, that thing it’s considered offensive, because feet are dirty.
Rep: You buy clothes from the countries you visit?
Paul: In Kenya I bought the traditional shirts from the market, and in India I used flip-flops, like most of the people do.
Rep: About the luggage, it’s a common thing for the people who travel to take a lot of luggage with them. (Paul points to the bag which lay on the floor). You take only one bag?
Paul: Yes.
Rep: How many pounds or kilos has it?
Paul: Hmm, 10 kilos, that way I don’t pay. Sometimes, you have to pay if is over 10. Sometimes, I take the backpack too, to put the Bibles inside.
Rep: So, actually, you have two bags, a small backpack and a bag. What do you take when you go one month in a different country?
Paul: Well, I used to take, let’s see, maybe three pairs of pants, 4-5 shirts, 1 pair of shoes, a suit from top to bottom with a tie for Sundays, plenty of socks. Also, I take a couple of Bibles, I take my Greek Bible with me and my English Bible, dictionaries for that particular area, some paper, a pen, my camera.
Rep: Prior to visit a different country, you read something about that country, that region or you just go in that direction?
Paul: Yes, with 6 months to 1 year before I study the region, for example Andra Pradesh: the population, the language(s), so I could have basic understanding of the language and the culture.
Rep: Do you use any guides, like Lonely Planet or Rough Guides? What is your favorite? Paul: Actually, there’s websites for tourists, but I have guides at home, I order a lot of travel guides.
Rep: But what do you take on a trip, for example you need to take a bus or a train from point A to point B, and you don’t know what to take. So, what do you take with you?
Paul: No, for these trips (n.r. for the trips in India and Kenya) I don’t take anything, I have friends in those countries which help me with information. When I do a trip in Europe, with the family, then I do that, I have all kinds of travel books, like trains timetables, and bus schedules and all that stuff. But in India and Kenya, I don’t do that, I rely on pastors.
Rep: That’s because you have friends over there…
Paul: In that way, I can spend more time with people…
Rep: What is your preaching style when you go to India or somewhere else?
Paul: The preaching is extemporaneously, but is also based largely on understanding of the Gospel. Is extemporaneous for the fact that when God move you, He gives you word to say and how to say.
Rep: What means exactly extemporaneous?
Paul: Is not preplanned.
Rep: So, you just go in a street, in a market and you talk with the people, I mean you don’t have a plan, like : today we gonna talk about the salvation or tomorrow I’m gonna talk about life of Jesus and so on…
Paul: In a church, yes, but on the street is extemporaneously. We talk with people for a couple of hours, is just what we do. And also, we largely do what the people need. What is their need? You talk with somebody and if that person need food, you buy food, if he need shoes, you buy shoes. Also, I respond at people’s questions, I transmit the general message of repentance and faith in Christ. In order for Grace to be truly Grace, must be free.
Rep: So, you said that if they need some rice, something to eat, you buy them that food…You think that buying those things helps your preaching work or…?
Paul: Certainly, it won’t hurt, I mean if one guy is hungry, you first give him food, and then he probably would listen what you have to say. Of course, the most important thing for them is to hear the word of Gospel, to repent and believe and have faith in Lord Jesus Christ, but they also have immediate needs. So, it’s a balance, I just gonna preach to someone you know is hungry and you say : „OK, OK, God bless you” and leave. This is expressly spoken by Peter and James in the epistles, you have to take care of the widows and orphans, this is true religion. But the homilies on Sundays and on other days, these are planned, you have to study Scriptures and determine what the Lord wants to say to the people. Or perhaps the pastor that I’m visiting wants me to preached on a particular subject.
Rep: What about the other countries you visited…?
Paul: Yeah, I’ve been to India and Kenya.
Rep: OK, so tell us about Kenya. I know that the Kenyans know English very well, they learned in school. You preach in English?
Paul: Yeah, in English and someone translated in Swahili.
Rep: You go to the Christians villages or to the Muslim or pagan areas?
Paul: Yes, we go to the pagan areas . Actually, these people worship wood, they are pantheists, but there are pagans, yes. We don’t actually go to the mosque’s grounds, but we go to the Muslim villages, usually on the streets, market places.
Rep: Prior to preach in a Muslim area you go to a local imam or local chief, local mayor to ask for the accord?
Paul: No.
Rep: But you had problems?
Paul: No, not in India, not in Kenya. If you were in Sudan, things are different.
Rep: How long to you stay in a country when you go in that kind of mission?
Paul: Less than a month. Three weeks to a month, to get three Sundays. It’s enough to go at all the churches, in all the major areas.
Rep: What is the percent of success? You go to Andra Pradesh, you preach the Gospel and let’s say one, or two or ten people become Christian after you preach…
Paul: I don’t take stats, I don’t know, it’s not up to me. It’s like the sower with the seed, there’s four types of ground: the seed that fell on the way side, the birds took it, the seed that fell on the rocks, without any ground, any soil, it has no roots, and the seed that fell among the thorns, grew up but the thorns choked the plants, and the seed that fell on the good soil, where it produced a crop – a hundred, sixty or thirty times what was sown. So, the increase come from the Lord, the sower is simply doing what God is calling to do, but the increase and the results are not from the sower, a mere man telling the Gospel. God makes the increase, God makes them grow, so the results are not up to me, even if a preached a really good message or not so good message. It’s not up to me if I’m very eloquent or if I’m just a bumbling novice, still the word of God it’s preached, the Holy Spirit is speaking in those words to people. I just go where I’m commanded to go, say the words that I’m commanded to say, and Your people we’ll hear Your voice, cause You call them up by name, because are Yours.
Rep: You wanna say something for the people, in the end?
Paul: Yes, I’m looking forward to came to Romania one day, talk with some people.
Rep: We’re waiting for you. God bless you!
Paul: God bless you too!

P.S. The Romanian translation is gonna be ready soon. Feel free to add your comments and your questions to this interview, but I kindly ask you you to use only English. When the Romanian translation it’s gonna be ready, you may comment there in Romanian. Thank you!