Am mai renuntat la ceva: scari rulante si lifturi!

Imagine

Astazi m-am hotarat sa renunt – definitiv, sper eu – la folosirea lifturilor si a scarilor rulante. Scarile rulante de la metrou am incetat sa le folosesc de mult timp. Nu stiu cum sa va spun, dar de multe ori sunt singura persoana care cobora dintr-un tren de metrou si foloseste scarile fixe! Decizia de a renunta la lift a venit putin mai greu, pentru ca stau la etajul 10! Insa gandindu-ma mai bine, acest lucru este de fapt in avantajul meu!

Pentru ca omul functioneaza pe baza de recompense sau pedepse, m-am gandit si ce voi face cand voi folosi liftul sau scarile rulante: voi pune 1 leu intr-o pusculita virtuala (pt ca nu am una reala, voi crea un tabel in excel) si la sfarsitul anului voi dona banii respectivi pentru o cauza umanitara (puteti veni cu sugestii).

Voi sunteti inca in perioada de acumulari sau ati inceput sa va simplificati viata?

robofobul (partea 1)

Nu putea să se ridice, facuse imprudenţa să arunce cu toiagul după mucoşii ăia care îi scuipau mereu cuvinte de ocară in obraz. Nu-i nimerise, nici nu-i era asta intenţia, voia doar să-i alunge de lângă el. Era acum in patru labe, uitându-se dupa monedele de culoarea bronzului care îi săriseră din buzunar când se urnise din loc ca să se ia la harţă cu puştanii aia. Îi furaseră cartonul! Când observă dispariţia cartonului, se întristă mai mult decât pentru toţi banii pe-o săptămână. Era un carton de la biserica de lemn din Titan, i-l dăruise o studentă la litere care venea să îngenuncheze înaintea Maicii Domnului când se apropia vreun examen. Tot ea îi scrisese şi textul de’nmuiat inimi de orăşan grăbit: „Toate’s pe lume făcute/ Să se uite, să te uite/ Eu nu te’oi uita vreodată/ De mi’oi da o mică plată”. Fătuca zise ca niciun cerşetor nu avea versuri pe carton, toţi se plângeau de ceva, îşi înşirau bolile reale sau închipuite, dar el va da lovitura cu versurile astea. El, care nu se pricepea la vorbe meşteşugite- nici macăr nu ştia să se iscalească- a crezut-o pe cuvânt. Văzu el apoi că lumea râdea de el şi de cartonu’ lui, da’ mai primea câteodat’ o hârtie de 5 roni din partea unei doamne bine îmbracate şi puse acest lucru pe seama textului de pe carton. Dar acum totu’ era pierdut, fără carton nu-şi mai putea imagina viaţa.

Cu gândurile astea vraişte in cap se îndreptă spre Mala Mujer, cârciuma unde se adunau toţi amărâţii din Est. În faţa speluncii ăsteia era o copilă de 13-14 ani, într-un maieu cu găurele, fumând o ţigară electronică. Ptiu, drăcia dracu’, astea când or fi apărut? zise mai mult întrebându-se pe sine, dar răspunsul fetiţei veni imediat:

Phuro, zî să’nnebuneşti dacă nu-mi dai o ţâgarî! zise blondina în timp ce trăgea cu sete din chestia aia ce’o avea deja in gură, care aducea mai degrab’ a lanternă cu laser, ce lumina când roşu, când galben.

– Păi văd că deja ai una! Hai, ja la căruţă!

Blondina se dădu la o parte şi moşu’ deschise uşa birtului cu toiagu’ şi ochi din prima masa lui. Era liberă, ca de fiecare dată, pentru că toată lumea se îngrămădea în jurul unui chinez care venea în fiece seară să dea lecţii de română comesenilor. Pe el toată hărmalaia asta îl exaspera, nu’şi putea asculta în linişte meciurile de şah la radio. O bucurie avea şi el, şahul jucat în direct de gruparea Joco locco, o organizaţie a Parlamentului Auropean, care lupta pentru introducerea şahului ca disciplină obligatorie în şcoli. Bineînteles că erau anumite grupuri de interese care nu doreau acest lucru şi atunci ce s-au gândit cei din Joco locco: „organizăm un campionat de şah şi înlocuim piesele cu roboţi”. Aici vine partea interesantă, aceste partide de şah erau foarte violente, de multe ori roboţii erau supuşi unor chinuri groaznice. Fundaţiile robomanitare nu au stat cu cablu’ degeaba în priză şi au pichetat luni la rând saiturile si forumurile Parlamentului Auropean, care însă nu recunoştea că sprijină gruparea robofobă. Şi cum spuneam, aceste meciuri erau transmise în direct de radiourile pirat şi aveau un succes enorm. Nu şi in spelunca asta, unde lumea părea denaturată.

Moşu’, plictisit până peste cap de atmosfera bombei ăsteia, îl căuta cu ochii pe barman. Alături, şantieriştii îşi notau conştiincios cuvintele noi învăţate în limba paternă ( această sintagmă fusese introdusă la presiunea organizaţiilor de homosexuali).

– Da, balamo, ce vă aduc?

– Bă, da’ v-aţi ţiganizat toţi, ce-aţi păţit? În fine, adu-mi cinzeci de rachiu şi apoi un pastrăv la grătar cu mămăliguţă şi usturoi. Ah, era să uit, vezi că mai aştept un nepot, adă un platou şi pentru el cu nişte telemea, cârnaciori olteneşti şi pastramă de… Nici nu termină bine propoziţia că-l văzu pe chinez lângă el

– Să-mi fie cu iertare, boieri mari, dar aţi facut o greşeală colosală: nu se spune „cinzeci de rachiu”, ci cincizeci de ml de rachiu şi nici „adă”, ci adu-mi!

– Buai Lingiceapuci, io cre’ că tu ai facut româna cu Spătaru Milescu şi acum ai venit să ne dai nouă lecţii! Auzi la el, „să-mi fie cu iertare”! Da’ de „să-ţi moară la intrare” ai auzit mă? Apoi spre barman: Ai notat bă?

– Am notat tot, balamo! Da’ sunteţi sigur, sunt prea multe grăsimi animale în ce-aţi comandat şi în combinaţie cu alcoolul inima Dvs. va avea de suferit! Sunt studii care confirmă faptul că alcoolul…

– Bă, voi v-aţi dilit cu toţii? N-am venit să-mi ţii tu prelegeri, am venit să-mi umplu maţu’!

Barmanul plecă spaşit de la masa moşului. Tot meşterind la aparatul de radio Futachi, moşu’ aude o voce răguşită, ca din canal:

– N-aveţi cumva o baterie AG 4, să-mi aprind ţigara?

–––––––– va urma–––––

lexic

phuro- moş (lb. rromani)

balamo- domn (lb. rromani)

ja la căruţă- pleacă de aici!; lasă-mă în pace! (lb. rromani)

robomanitare- care apară drepturile roboţilor – producţie proprie 😉

Sa fii acoperit de praful ridicat de invatatorul tau

Asa suna o urare evreiasca, pe care am descoperit-o rasfoind Copyblogger. In vechime, studentii isi urmau invatatorul oriunde, neexistand scoli (scoli asa cum le intelegem noi astazi). Urmandu-l indeaproape, praful ridicat de picioarele lui se depunea pe picioarele elevului. Acest lucru era o dovada ca esti interesat de spusele profesorului si nu vrei sa pierzi niciun cuvant sau gest.

pe urmele invatatorului

Cum imi imaginez eu ca se desfasura procesul de predare atunci: invatatorul era o persoana publica, o persoana foarte activa si prezenta in viata cetatii. Fie ca era doctor, legiuitor, orator, armurier, negustor, pictor, filosof, sculptor, copist s.a.m.d., el primea in grija cativa tineri pe care trebuia sa-i initieze in meseria respectiva. Acestia il urmau oriunde, pentru ca el era chemat sa rezolve chestiunile cetatii, nu avea un rol didactic exclusiv. Un bun exemplu despre procesul de invatare de atunci il gasim si in Biblie, cand vedem ca Iisus Hristos era inconjurat tot timpul de ucenici si acestia il urmau pretutindeni.

Credeti ca un astfel de proces de invatare ar fi posibil si astazi? Nu inteleg cum poti studia biologia, geografia sau geologia fiind inchis intre patru pereti, uitandu-te la planse colorate sau cel mult la filme documentare! Si oare de ce nu ne urmam profesorii mai indeproape?

sursa foto

Reduceri de 50% la abonamentele British Council

In perioada 11 – 16 iunie British Coucil reduce pretul abonamentelor la biblioteca cu 50 %. Oferta este valabila in Bucuresti, Cluj si Iasi. Un abonament standard costa 140 de lei, iar unul pentru elevi, studenti sau profesori costa 100 de lei, cu reducere cel standard va fi 70 de lei, respectiv 50 de lei.

Abonamentul la biblioteca British Council iti da posibilitatea de a imprumuta carti sau texte simplificate (pentru 3 saptamani), DVD-uri/CD-uri (1 saptamana), reviste (1 saptamana). Catalogul bibliotecii este disponibil online, aici.

Sa nu uit: reducerea este valabila numai pentru barbati, pentru ca pe 17 iunie este Ziua Barbatului.

sursa foto

Saptamana Nationala a Voluntariatului – activitati la care am participat

Pentru ca intre 14-20 mai este Saptamana Nationala a Voluntariatului, am participat la o serie de actiuni cu Crucea Rosie, filiala sectorului 2, al carui voluntar sunt. Luni, marti si miercuri am fost la Complexul Sf. Pantelimon (vis-a-vis de Spitalul Sf. Pantelimon) unde in parteneriat cu cei de la Primaria Sectorului 2 si cu Asociatia „Foisorul de Foc” am masurat tensiunea arteriala si i-am informat pe cei cu hipertensiune despre riscurile la care se expun si de ce este important sa mearga la medicul de familie.

Astazi am avut cel mai mult de lucru. Am avut cortul de Crucea Rosie montat in fata Primariei Sectorului 2 si am inceput ziua printr-o demonstratie de resuscitare cardiopulmonara pe care au continuat-o apoi voluntarii filialei noastre si cei din echipele de Sanitari Priceputi.

Eu am masurat tensiunea arteriala pentru aproximativ 100 de persoane – tinand cont ca la Coltea s-a desfasurat tot o astfel de actiune, unde in 3 ore s-a masurat tensiunea a 500 de persoane, zic ca m-am descurcat destul de bine, nu? 🙂

Aceleasi probleme cunoscute de cei ce lucreaza in domeniul medical: oamenii nu constientizeaza pericolul hipertensiunii si nu-si dau seama ca aceasta afectiune este un ucigas tacut. Multi chiar isi fac un titlu de lauda din faptul ca au tensiuni de peste 200/110 mmHg si se simt bine!

Am avut insa si un pacient cu dureri precordiale pentru care am chemat ambulanta. Echipajul a sosit foarte repede si l-a transportat pe pacient la spital, pentru un consult de cardiologie. Pacientul a fost cooperant, chiar m-a surprins. O singura mentiune totusi: a luat un Captopril dupa ce i-am masurat TA prima data, fara sa-mi spuna, desi l-am intrebat. A recunoscut in fata asistentei de pe ambulanta. Si asa ajungem la concluzia dr. House: pacientii mint! 

Faza tare este ca ajungand acasa si citind stirile zilei, am aflat ca astazi a fost Ziua Mondiala de Lupta Impotriva Hipertensiunii Arteriale! (via sanatateatv.ro)

Asemanari intre Che Guevara si Raed Arafat

  • ambii sunt doctori
  • parintii lor au fost oameni instariti
  • niciunul nu s-a afirmat in tara in care s-a nascut
  • promoveaza o politica sociala din partea statului
  • sunt nascuti in zodia Gemenilor: Che Guevara s-a nascut pe 14 iunie 1928, iar Raed Arafat pe 24.05.1964.
  • ambii au fost decorati de presedinti comunisti: Castro îi dă lui Guevara gradul de el Comandante, cel mai înalt din cadrul gherilei, și îi conferă, la 29 de ani, Steaua José Martí.
  • În anul 2003 Raed Arafat primeste Ordinul National „Pentru Merit” în gradul de Cavaler acordat de președintele României, Ion Iliescu. La 31 decembrie 2005, Raed Arafat a fost decorat de către Traian Băsescu, președintele României, cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Ofițer. 
  • si Raed Arafat este Comandant – Comandantul SMURD, deci ambii au grade militare.

surse: 1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Raed_Arafat

2. http://ro.wikipedia.org/wiki/Che_guevara

3. http://m.hotnews.ro/stire/9666229

Cum sa procedam cand suntem anchetati?

De mult timp cautam niste sfaturi sa ma pregateasca pentru o eventuala tortura. Pentru ca stiu ca la un moment dat va veni si clipa aceasta si e mai bine sa fiu pregatit. Inainte/in timpul/dupa tortura esti interogat si atunci poti foarte usor sa tradezi cauza pentru care lupti. Nicolae Steinhardt a stat 5 ani in inchisorile comuniste si a fost interogat de mai multe ori, asa ca sfaturile lui – primele de genul acesta pe care le-am citit – sunt demne de luat in seama (sublinierile imi apartin)

Sfaturi pentru un achetat (valabile oricand, oriunde):

Sa vorbeasca putin sau, mai bine zis, sa scoata cat mai putine sunete pe gura. Economie de foneme. Nu numai sa nu trancaneasca, dar si sa fie zgarcit la formulari. Intrebarii: „Il cunosti?” sa i se raspunda cu „Da” iar nu cu „Da, il cunosc”. Intre doua cuvinte sinonime sa fie preferat celui compus din mai putine litere (Nu „rareori” ci „rar”). Insasi cantitatea de vibratii sonore polueaza atmosfera si-i mareste periculozitatea.

Sa vorbeasca numai si numai cand este intrebat si sa se margineasca a raspunde – cat mai strict – intrebarii fara a mai adauga ceva.

In tacerile care se lasa in cursul interogatoriului – taceri abil create de anchetator – sa se fereasca a umple aceste penibile momente luand el initiativa. E greu dar e foarte important. Sa nu cedeze ispitei conversative, ispitei de a indulci lucrurile prin declaratii necerute. (Alt pericol: cand anchetatorul spune „sa discutam liber” atunci se impune o atentie marita).

Sa minta cat de mult, intotdeauna, din principiu. Intercalarea adevarului, (chiar inocent) rupe cursivitatea minciunii (o spune Proust). Idealul ar fi ca adevarul sa fie rostit numai acolo unde e de neinlaturat: anul nasterii, domiciliul, numele parintilor.

De ce? De ce sa nu se spuna adevarul, cand nu e primejdie?

Pentru doua motive:

a) Avand de a face cu un adversar mai presus de orice mincinos si fiu al unui tata care-i insasi minciuna, e bine sa minti mereu, neincetat, ca exercitiu, ca antrenament;

b) Principiul armelor egale cere ca in orice lupta potrivnicii sa foloseasca acelasi fel de unelte. Altfel e masluire, e sarlatanie….

A nu folosi arme asemenatoare cu ale potrivnicului sub cuvant de noblete etc. nu este dovada de superioritate ci de prostie si tradere a principiilor pe care le aperi si a nevinovatilor pe care-i lasi prada talharilor. Se vor folosi acele procedee pe care le-a ales partea cealalta. Ratiunea este accesibila numai oanemilor rationali (Andre Maurois). Fata de omul rational se va recurge la ratiune. Fata de zarafi Domnul n-a sovait sa puna mana pe bici.

Din proprie initiativa sa nu se dea pentru nimic in lume vreun nume propriu. Niciun nume propriu altul decat cel mentionat de anchetator.

Mai presus de orice sa se evite sinceritatea! Ca de foc, ca de ciuma, ca de sirene sa se fereasca anchetatul de sinceritate. Anchetatorul ii va vorbi mereu de sinceritate; il va amagi cu nada sinceritatii, fagaduindu-i marea si sarea, ingaduinta si circumstante atenuante. Iar anchetatul – increzator, cinstit, naiv – va rationa ca, intr-adevar, sinceritatea e calea cea mai buna pentru a provoca indurarea. (E si calea care impune eforturi reduse, nu mai are de nascocit ci numai de relatat).

Eroare! Asa e la oamenii cumsecade. La smecheri e altfel, sinceritatea duce numai la catastrofe. Cel care a ales calea sinceritatii nu va mai cunoaste pacea cat va fi inchis (si mai tarziu la fel): e mereu chemat, mereu solicitat, mereu silit sa vorbeasca, sa-si aduca aminte, sa tradeze.

pag. 271-273 Nicolae Steinhardt, Jurnalul Fericirii

Cele de mai sus se regasesc intr-o forma sau alta si la Licurg – legiuitorul Spartei (spartanii au inventat vorbirea laconica), dar si in Sicilia – unde orice s-ar intampla, martorii acelui eveniment iti raspund ca „nu stiu, n-am vazut, n-am auzit”. Cred ca unele idei de mai sus se pot folosi si in viata de zi cu zi, in special cand suntem ispititi sa ne dam in gat un coleg in fata sefului.