Sa invatam niste engleza

Zilele trecute am invatat un nou cuvant in engleza – „aha”. E un cuvant foarte versatil, poate folosit in foarte multe situatii, de ragula cand vrei sa-i dai de stire interlocutorului ca ai receptionat ce ti-a spus. Sa exemplificam:

– Thank you very much!
-Aha!

-I’m really sorry!
-Aha!

-See you later!
-Aha!

Instructiuni: predispozitia pentru lehamite te ajuta foarte mult, dar nu e o conditie sine qua non. Am intalnit persoane pline de viata care folosesc cu naturalete acest cuvant.

Disclaimer: Orice asemanare cu realitatea existenta in spatiul vorbitor de engleza americana este pur intentionata!

Reclame

nisipul desertului si desertarea nisipului

in care vorbim despre nisipul din desert si despre nisipul care ne incetoseaza privirea cand ne uitam la aproapele nostru si-l judecam dupa aparente

De cateva saptamani ma chinui sa termin o carte, pe numele ei Arabian Sands. Cateodata o citesc in fata biroului, privind in zare spre Dark Side Avenue, strada mai tot timpul acoperita de praful ridicat de Humvee-uri. De obicei, ies in fata biroului atunci cand cei de la KBR (o companie americana iubita de toata lumea, acronimul cica ar veni de la Keep Bringing Retards) vin si ne repara generatorul, operatiune care dureaza de regula 2-3 ore. Atunci se golesc instant toate birourile si mai socializeaza lumea pe aici, si nimeni nu e deranjat ca in jurul lui sunt oameni din India, Pakistan, Egipt, Siria, US, Turcia, El Salvador, Columbia, Ungaria etc. Dar nu cred ca are rost sa incep acum o discutie despre cat de bine ne intelegem noi aici in desertul irakian, desi cu acest gand am pornit sa scriu aceste randuri, observand in ultimul timp prin blogosfera tot mai multe reactii alergice la adresa tiganilor , ungurilor etc. “Cand il cunosti pe cel de langa tine, incetezi sa-l mai judeci” cum spunea un prof din liceu. Majoritatea cartilor ce le-am comandat in ultimul timp on-line sunt descoperite pe viajoa.ro, fetele care se ocupa de site au facut o lista cu 60 de carti peste care ar trebui sa-si arunce ochii mai multa lume, fie ea nomada sau sedentara.

Revenind la carte, de doua ori am iesit cu ea afara s-o citesc, de doua ori s-a pus un vant puternic care a ridicat nisipul din jur si mi-a umplut cartea de firicele de nisip (cand voi termina cartea asta, voi începe In Siberia de Colin Thubron, doar sa vad daca se face brusc frig). Englezu’ asta care a scris cartea are cateva scantei de geniu pe alocuri (doar a fost boxer la Oxford 😀 ) mai ales la inceputul cartii cand spune ca “I went there with a belief of my own racial superiority, but in their tents I felt like an uncouth, inarticulate barbarian, an intruder from a shoddy and materialistic world. Yet from them I learnt how welcoming are the Arabs and how generous is their hospitality” [p. 38]. Si incercarea mea de traducere: “M-am dus acolo cu credinta in superioritatea rasei mele, dar in corturile lor m-am simtit ca un necioplit, ca un barbar incapabil sa articuleze un cuvant, un intrus dintr-o lume inferioara si materialista. De la ei am invatat cat de primitori sunt arabii si cat sunt de generosi si ospitalieri.”

Ce mai aflam din paginile cartii: ca beduinii intotdeauna vobesc tare, nu pentru ca ar fi tari de urechi, ci pentru ca toti sa auda conversatia, la ei neexistand  notiunile de intimitate, spatiu privat, discutie privata etc. Atunci cand cineva spune ceva, acel lucru e de importanta pentru toata lumea si toti sunt invitati sa participe la discutie.

Oaspetii unui beduin sunt mai importanti decat gazda, nu de putine ori s-a intamplat ca autorul impreuna cu cei cu care calatorea sa ramana nemancati peste noapte deoarece aveau oaspeti si acestia aveau intaietate la masa. Alta data Thesiger povesteste cum au ajuns ei in dreptul unei fantani dupa multe zile de calatorie prin desert si se pregateau sa bea apa, dar unul din ei lipsea (nu mai tin minte exact motivul, probabil se ocupa de camile sau se asigura ca nu-i urmareste nimeni). Faza e ca niciunul dintre ei n-a baut apa pana n-a venit celalalt care lipsea (dupa vreo 5 ore a aparut individu’).

„Probleme” apareau si la impartirea mancarii, mereu se gasea cineva care sa spuna ca el a primit mai mult decat ceilalti si se oferea imediat sa imparta surplusul cu altcineva, care la randul lui spunea ca si el are foarta multa mancare si nu e drept sa manance el atat. Din cate scrie in carte, autorul nu a auzit pe nimeni plangandu-se ca a primit prea putina mancare (si a trait printre ei cam 5 ani).

“It is true that the worst loneliness is to be lonely in a crowd. I have been lonely at school, and in European towns where I knew nobody, but I have never been lonely among Arabs. I have arrived in their towns where I was unknown, and I have walked into the bazaar and greeted a shopkeeper. He has invited me to sit beside him in his shop and has sent for tea. Other people have come along and joined us. They have asked me who I was, where I came from, and innumerable questions which we should never ask a stranger.” [p. 164]

“E adevarat ca singuratea e cea mai grea cand te simti singur desi esti in multime. M-am simtit singur la scoala si in orasele europene unde nu cunoasteam pe nimeni, dar nu am fost niciodata singur printre arabi. Am sosit in orasele lor unde eram necunoscut, am mers in bazar si am salutat un vanzator. Acesta m-a invitat sa stau cu el si a trimis pe cineva sa aduca ceai. Alti oameni au venit si ni s-au alaturat. M-au intrebat cine sunt, de unde vin si mi-au mai pus apoi o multime de intrebari pe care de obicei nu le pui unui strain.”

O alta caracteristica a beduinilor e sa se comporte in doua moduri total opuse in aceeasi situatie, pot fi ori foarte generosi ori foarte rai (autorul a fost amenintat cu moartea de alti arabi in Oman, pentru ca era crestin, si nu a fost lasat sa bea apa din anumite fantani). Totusi, cei care calatoreau cu el erau gata sa se lupte chiar cu cei din acelasi trib si sa-si dea viata, pentru ca aceia cu care calatoresti sunt mai presus de orice, in acceptiunea beduinilor. Desi timp de luni de zile, cat calatoreau prin desert, beduinii erau abstinenti, totusi nu priveau acest lucru ca pe o virtute. Voiau neaparat sa aiba copii si considerau ca femeia a fost data de Dumnezeu pentru satisfacerea barbatului.

“What is the news?” – “Care sunt noutatile?” Aceasta intrebare este pusa de beduini tuturor celor intalniti, cunoscuti sau nu. In desert nu e loc de reticenta sau rusine, orice lucru se poate dovedi de o importanta vitala si trebuie impartasit cu toata lumea. Temele principale de discutie sunt pretul diverselor marfuri din bazar, cine a pradat, cine a fost pradat, cine a devenit faimos in ultimul timp, cine a fost umilit, cine a mai murit, ce aliante s-au incheiat intre triburi, unde se afla cele mai bune locuri de pasunat pentru camile etc. De-a lungul timpului, datorita acestei barfe continue, oamenii au devenit constienti ca fiecare actiune a lor va fi cunoscuta de toata lumea. Aceasta stare a lucrurilor are parti bune si mai putin bune, de exemplu multi dintre ei se comportau teatral, puneau pret prea mare pe gesturi, conversatie, de parca ar fi fost tot timpul in transmisie directa din casa Big Brother. Autorul ne spune ca a existat odata un șeic beduin cunoscut ca “The Host of the Wolves” (Gazda lupilor), pentru ca de fiecare data cand auzea un lup urland in jurul cortului sau, isi trimitea fiul sa duca o capra in desert, pentru ca nu vrea ca nimeni sa urle de foame langa el si el sa nu-l hraneasca. [p. 170]

Thesiger e pornit foarte tare impotriva cucerilor tehnologice ale epocii lui si probabil unul dintre pionerii miscarii anti-globalizare. Desi se folosise inainte de masini, trenuri, avioane, radio cat timp se afla in desert nu foloseste nimic din toate acestea pentru a calatori, calatoreste numai pe jos sau pe camile. Un exemplu elocvent este atunci seicul Zayid ii ofera o masina pentru a-si continua calatoria, iar cand autorul refuza, spunand ca prefera sa merga pe o camila, seicul ii ofera camila proprie, Ghazala (Gazela), camila pe care visa s-o conduca orice arab din desert. Totusi, se contrazice singur, la un moment dat Thesiger (care era ofiter al Marii Britanii) da ordin ca un avion al R.A.F. (Royal Air Force) sa-l aduca pe un beduin din cealalta parte a Peninsulei Arabiei ca sa-si poata incepe calatoria.

Nu stiu ce as mai putea adauga despre acesti oameni, decat ca sper sa-i intalnesc intr-o buna zi, cat inca nu sunt prinsi total in meandrele modernitatii.

P.S. Cartea nu e inca tradusa in romana, eu am cumparat-o de pe Amazon si am citit-o cu dictionaru’ langa mine, ca sunt cam incompetent cand vine vorba de citit in limba lui Jerome K. Jerome. Prin urmare traducerea citatelor imi apartine si aveti dreptul de a nu fi de acord cu ea.

nisipurile arabeLater edit – între timp, cartea a fost tradusă în limba română, poate fi comandată de aici cu 30 de lei, livrarea este gratuită. Dacă preferați s-o citiți în engleză, prețul este de 69,93 de lei, tot cu livrare gratuită.
Sursa foto: Pitt Rivers Museum

interviu cu un fost soldat american

Motto: „oamenii sunt mult mai interesanti decat peisajele, arhitectura sau istoria” Rory Steward in Indroducere la Arabian Sands de Wilfred Thesiger

Paul a fost in armata Statelor Unite timp de 21 de ani. Cariera militara l-a purtat prin bazele americane din Irak, Afghanistan, Haiti, Coreea de Sud, Italia. Acum cativa ani a fost foarte grav ranit in timpul unei misiuni in Irak. A supravietuit insa si a decis sa propovaduiasca crestinistimul in tari precum India si Kenia. In acest interviu veti afla cate ceva despre modul in care el calatoreste.

Rep: Spune-mi cateva lucruri despre tine (varsta, unde te-ai nascut, educatie, pasiuni etc)
Paul: Ma numesc Paul Mackenzie. Am 38 de ani, m-am nascut in Norfolk, Virginia, SUA. Liceul l-am facut in Virginia Beach si sunt licentiat in religie de catre Universitatea Liberty din Lynchburg, Virginia. Imi place sa citesc, sa pictez si sa cant la vioara.
Rep: Cum ti-ai inceput cariera militara? Care a fost principalul motiv?
Paul: M-am inrolat in armata cand aveam 17 ani, dupa ce am terminat scoala. Voiam aventura,  sa cunosc lumea si sa-mi servesc tara.
Rep: Daca ai avea posibilitatea sa alegi din nou, ai alege acelasi lucru?
Paul: Da.
Rep: Spune-mi ce s-a intamplat atunci in Abu-Ghraib…
Paul: In timpul armatei, cand eram in Irak, am fost impuscat. Eram intr-o misiune si unul dintre insurgenti m-a impuscat.
Rep: Ai supravietuit dupa ce ai fost impuscat. Cum ti-a schimbat acest lucru viata?
Paul: Cred ca Domnul Dumnezeu m-a salvat din ghearele mortii in noaptea aceea intr-un anumit scop. Cred ca m-a chemat pentru a-i propovadui Evanghelia, ca si misionar.
Rep: Ce-ti place si ce nu-ti place in legatura cu Statele Unite?
Paul: Imi iubesc tara dar nu sunt intotdeauna de acord cu politica ei.
Rep: Care tara crezi ca va fi urmatoarea tinta pentru Statele Unite? Iran? Coreea de Nord?
Paul: Pe bune? Sunt doar un om simplu care are grija de familia lui.
Rep: Ce planuri ai pentru viitor?
Paul: Intentionez sa-I slujesc Domnului in toate zilele vietii mele. Credinta mea este darul lui Dumnezeu. Cred ca eu exist doar pentru a-L lauda pe El intotdeauna. Ceea ce vreau  este sa castig multe suflete pentru Imparatia lui Dumnezeu si sa-l laud pe Domnul in tot ceea ce fac, spun si gandesc. Asta e viziunea mea. Viziunea aceasta imi arata calea. Soli Deo Gloria.
Rep: Cati tari ai vizitat pana acum?
Paul: Pana in prezent am vizitat 34 de tari, majoritatea in Europa.
Rep: Ce locuri din lumea te-au impresionat si ai vrea sa le revezi?
Paul: Mi-a placut ultima calatorie misionara in India. Am fost foarte impresionat de ospitalitatea indiana si de deschiderea lor spre adevar.
Rep: Spune-mi cateva lucruri despre modul in care calatoresti. Din ce am citit pana acum, se pare ca modul de a calatori al americanilor se deosebeste total de cel al europenilor.
Paul: Imi place sa ma amestec (cu cultura locala, n.r.). Stii si tu, cand esti in Roma (poarta-te ca romanii, n.r.). De exemplu, cand calatoresc, nu vreau sa ies in evidenta, nu port ceva specific american (cum ar fi un tricou cu model hawaiian) si incerc sa nu aduc vreo ofensa culturii locale, daca porti de exemplu un tricou cu un porc pe el intr-o tara araba, acest lucru poate ofensa. Inca un lucru, sunt atent si la pozitia corpului: daca-ti arati talpa piciorului, iarasi acest lucru poate jigni pe cineva, pentru ca picioarele sunt considerate murdare.
Rep: Iti cumperi haine din tarile pe care le vizitezi?
Paul: In Kenia mi-am cumparat camasi traditionale si in India am folosit papuci, la fel ca majoritatea localnicilor.
Rep: In legatura cu bagajul, e un lucru destul de intalnit sa vezi oameni care calatoresc cu o multime de bagaje dupa ei. (Paul arata spre o geanta de pe podea). Tu iei un singur bagaj?
Paul: Da.
Rep: Cate kilograme cari de obicei?
Paul: Hmm, 10 kg, in felul acesta nu platesc. Cateodata, daca bagajul are peste 10 kg, trebuie sa platesti extra. Cateodata, mai iau cu mine si rucsacul, sa-mi tin Bibliile in el.
Rep: Deci, de fapt ai un rucsac si o geanta. Ce-ti iei la tine cand pleci pentru o luna in alta tara?
Paul: De obicei imi iau trei perechi de pantaloni, 4-5 tricouri, o pereche de pantofi, un costum pentru duminica, multe sosete. De asemenea, imi iau cateva Biblii, atat versiunea greceasca cat si cea englezeasca, dictionare pentru tara respectiva, hartie si pix, aparatul foto.
Rep: Inainte de a vizita o alta tara, citesti cate ceva despre destinatia ta sau pur si simplu te duci acolo?
Paul: Da, cu 6 luni sau chiar cu 1 an inainte ma informez despre regiunea respectiva, de exemplu inainte de a pleca in Andra Pradesh ma informez in legatura cu populatia, limba/limbile vorbite acolo pentru a ma familiariza cu cultura si limba locului.
Rep: Folosesti ghiduri de calatorie, cum ar fi Lonely Planet sau Rough Guide? Care este ghidul tau preferat?
Paul: Folosesc siturile pentru turisti, dar am si ghiduri acasa, am comandat o multime de ghiduri.
Rep: Dar ce iei cu tine in calatorii, trebuie sa iei un tren sau un autobuz din punctul A pana in punctul B si nu stii ce sa faci. Deci, ce folosesti pe drum?
Paul: Pentru calatoriile acestea (in India si Kenia, n.r.) nu folosesc nimic, am prieteni acolo la care apelez si care-mi spun tot ce e nevoie sa stiu. Cand calatoresc in Europa, cu familia, da, imi iau cu mine ghidurile, am mersul trenurilor, orarul autobuzelor s.a.m.d. Dar in India si Kenia nu am nevoie, ma bazez pe pastorii la care merg.
Rep: Asta pentru ca ai prieteni acolo…
Paul: Da, asa pot petrece mai mult timp cu oamenii…
Rep: Cand te duci in India sau in alta parte, care este modul tau de a predica?
Paul: Este extemporaneu, dar e de asemenea bazat si pe intelegerea Evangheliei. Este extemporaneu pentru ca de fapt Dumnezeu te ghideaza, El iti „spune” ce sa spui si cum sa spui.
Rep: Ce inseamna mai exact extemporaneu?
Paul: Nu am un plan dinainte.
Rep: Asadar, iesi in strada sau intr-o piata si vorbesti cu oamenii, fara a avea un plan, cum ar fi: astazi vom vorbi despre mantuire si maine vom vom vorbi despre viata lui Iisus Hristos si asa mai departe…
Paul: In biserica, da, dar pe strada improvizam. Vorbim cu oamenii cateva ore, asta facem de regula. De asemenea, ne interesam si de nevoile oamenilor. Vorbesti cu o persoana si daca acelei persoane ii e foame, ii cumperi de mancare, daca are nevoie de incaltaminte, ii cumperi incaltaminte. Apoi raspundem la intrebarile oamenilor, si trasmitem mesajul pocaintei si al credintei in Hristos. Pentru ca iertarea sa fie cu adevarat iertare, trebuie sa fie accesibila tuturor.
Rep: Prin urmare, daca unei persoane ii este foame, vrea niste orez sa zicem, tu ii cumperi de mancare. Crezi ca acest lucru ajuta munca ta de propovaduire sau…?
Paul: In mod sigur, nu are cum sa dauneze. Daca unui om ii e foame, ii dam mai intai de mancare si apoi probabil va si asculta ce avem noi de zis. Bineinteles, cel mai important lucru pentru el e sa asculte cuvantul Evangheliei, sa se pocaiasca si sa aiba credinta in Domnul Iisus Hristos, dar ei au totusi si nevoi imediate. Asadar, trebuie sa fie un echilibru, cum ar fi sa-i predici unuia caruia ii e foame si sa-i spui „Dumnezeu sa te binecuvanteze” si apoi sa pleci. Acest lucru este spun foarte clar de Sf. Ap. Petru si Ioan in epistole, trebuie sa avem grija de vaduve, de orfani, asta e religia adevarata. Omiliile pe care le spun duminica sau de sarbatori sunt scrise dinainte, trebuie sa studiezi Biblia pentru a-ti da seama ce vrea Domnul sa le spui acelor oameni. Sau poate pastorul pe care-l vizitez vrea ca eu sa predic despre un anumit subiect.
Rep: Ce alte tari ai vizitat?
Paul: Am fost in India si Kenia.
Rep: Spune-ne ceva despre Kenia. Stiu despre kenieni ca vorbesc engleza, majoritatea o invata in scoala. Tu predici in engleza?
Paul: Da, predic in engleza si cineva traduce in swahili.
Rep: Te duci in satele crestine sau in cele arabe sau pagane?
Paul: Da, merg in regiunile unde sunt pagani. De fapt acesti oameni se inchina la elemente cu ar fi lemnul, sunt panteisti, deci sunt pagani, da. Nu mergem pe langa moschei, dar mergem in satele unde sunt musulmani, de obicei pe strada, in piete.
Rep: Mai inainte de a predica intr-o zona cu musulmani, mergeti la imamul sau la primarul satului sa cereti acordul?
Paul: Nu.
Rep: Dar ati avut probleme pana acum?
Paul: Nu, nu in India, nu in Kenia. Daca as fi fost in Sudan, era cu totul altceva.
Rep: Cat timp petreci intr-o tara cand te duci intr-o astfel de misiune evanghelizatoare?
Paul: Mai putin de o luna, intre trei saptamani si o luna, pentru a prinde trei duminici. Este suficient timp pentru a merge la toate bisericile dintr-o anumita zona.
Rep: Care ar fi procentul celor care se convertesc? De exemplu mergi in Andra Pradesh, predici Evanghelia si unul, doi sau 10 oameni devin crestini datorita predicii tale…
Paul: Nu fac statistici, nu stiu si nu depinde de mine. E ca in pilda semanatorului, sunt patru feluri de pamant: samanta care cade pe marginea drumului este mancata de pasari, cea care cade intre stanci, fara pamant nu prinde radacini si samanta care cade intre maracini creste, dar maracinii vor sufoca planta la un moment dat, pe cand samanta care cade pe pamant bun creste si produce recolta buna – de o suta, de saizeci sau de treizeci de ori ceea ce a fost semanat. Deci cresterea vine de la Dumnezeu, semanatorul face doar ceea ce Domnul l-a chemat sa faca, dar rezultatul nu depinde de semanator, un simplu om care predica Evanghelia. Rezultatul nu depinde de mine, chiar daca am predicat foarte bine sau nu asa de bine. Nu este dupa mine, eu pot fi foarte elocvent sau doar un inceptator impiedicat, cuvantul lui Dumnezeu e totusi raspandit, Sfantul Duh vorbeste prin acele cuvinte oamenilor. Eu doar merg acolo unde mi se spune sa merg, spun ceea ce mi se spune sa spun, si poporul Tau va auzi vocea Ta, pentru ca Tu i-ai chemat dupa nume, pentru ca sunt ai Tai.
Rep: Vrei sa transmiti ceva oamenilor, in incheiere?
Paul: Da, tin sa vin in Romania intr-o buna zi, sa vorbesc cu oamenii.
Rep: Te asteptam. Fii binecuvantat!
Paul: Dumnezeu sa te binecuvinteze si pe tine!

P.S. Probabil unele intrebari sau raspunsuri vor aparea ca fiind fara legatura intre ele. Acest lucru s-a intamplat deoarece Paul a fost destul de reticent in privinta interviului, e foarte modest si doar dupa multe insistente a acceptat  sa-mi raspunda la intrebari. Unde vedeti raspunsuri laconice inseamna ca a raspuns prin mail la intrebarile mele, unde sunt raspunsuri mai lungi, acolo a fost un interviu clasic, inregistrat si apoi transcris. Pentru o mai buna intelegere a dialogului, puteti citi si varianta originala a interviului (in engleza) aici.

Interview with an ex soldier. American soldier

Motto: „living humans are of more interest than landscape, architecture or history” Rory Steward in Introduction at Arabian Sands by Wilfred Thesiger

Paul was a soldier in the U.S. Army for 21 years. During he’s military career, he been in the military bases from Iraq, Afghanistan, Haiti, South Korea, Italy. A few years ago, he been seriously wounded during a mission in Iraq. He survived and he decided to live his life as a Christian missionary. In this interview, you will find out something about his travel style and his work as a missionary in Kenya and India.

Rep: Tell me a few things about yourself (age, where you’re born, schools, hobbies etc).
Paul: My name is Paul Mackenzie. I am 38 years old and I was born in Norfolk, Virginia. I graduated from High School in Virginia Beach, and I have a bachelor’s degree in Religion from Liberty University, Lynchburg, Virginia. My hobbies are reading, oil painting and playing the violin.
Rep: How did you begin your military career? What was the main reason?
Paul: I joined the U.S. Army when I was 17 years old, right when I finished school. I wanted adventure, to see the world, and to serve my country.
Rep: If you will have the chance to go back, you’ll choose the same thing?
Paul: Yes.
Rep: Tell me about that mission in Abu-Ghraib…
Paul: During my Army career I was shot while deployed to Iraq. While battling insurgents I was wounded by an insurgent.
Rep: You survived after being shot. How this thing change your life?
Paul: It’s my belief that the Lord, God, spared me from death that night for His purposes. I believe He has called me into the ministry, as a missionary.
Rep: What do you like about USA? What you don’t like?
Paul: I love my country but I don’t always agree with its politics.
Rep: What country do you think that will be the next target for the U.S.? Iran? North Korea?
Paul: Well, really? I am only a simple man, trying to raise a family.
Rep: What plans do you have for the future?
Paul: I intend on serving the Lord all the days of my life. My faith is a gift of God. I believe my life exists to glorify God and to enjoy Him forever. My vision is to win many souls for the Kingdom of God, and to glorify God with everything I do, say, and think. This is my vision. My vision directs my activity. Soli Deo Gloria.
Rep: How many countries you visit till now?
Paul: At present, I have visited 34 countries, many of them being in Europe.
Rep: What places in the world impress you most and you wanna see them again?
Paul: I enjoyed my recent missionary trip to India. I was very impressed with the Indian hospitality and openness to truth.
Rep: Tell me a few things about your travel style. From what I read till now, it seems to me that the American way of traveling and seeing the world it’s totally different than the European way.
Paul: I like to blend in: you know, when in Rome… Par example, when I’m travel, I’d like to wear something that doesn’t stand out, I’m not wearing something that is too American (ex. a Hawaiian t-short) and I try not to offend the local culture, if I worn a t-shirt with a pig on it in an Arab country, this could be offensive. Another thing, the body posture: if you show your bottom of your foot, that thing it’s considered offensive, because feet are dirty.
Rep: You buy clothes from the countries you visit?
Paul: In Kenya I bought the traditional shirts from the market, and in India I used flip-flops, like most of the people do.
Rep: About the luggage, it’s a common thing for the people who travel to take a lot of luggage with them. (Paul points to the bag which lay on the floor). You take only one bag?
Paul: Yes.
Rep: How many pounds or kilos has it?
Paul: Hmm, 10 kilos, that way I don’t pay. Sometimes, you have to pay if is over 10. Sometimes, I take the backpack too, to put the Bibles inside.
Rep: So, actually, you have two bags, a small backpack and a bag. What do you take when you go one month in a different country?
Paul: Well, I used to take, let’s see, maybe three pairs of pants, 4-5 shirts, 1 pair of shoes, a suit from top to bottom with a tie for Sundays, plenty of socks. Also, I take a couple of Bibles, I take my Greek Bible with me and my English Bible, dictionaries for that particular area, some paper, a pen, my camera.
Rep: Prior to visit a different country, you read something about that country, that region or you just go in that direction?
Paul: Yes, with 6 months to 1 year before I study the region, for example Andra Pradesh: the population, the language(s), so I could have basic understanding of the language and the culture.
Rep: Do you use any guides, like Lonely Planet or Rough Guides? What is your favorite? Paul: Actually, there’s websites for tourists, but I have guides at home, I order a lot of travel guides.
Rep: But what do you take on a trip, for example you need to take a bus or a train from point A to point B, and you don’t know what to take. So, what do you take with you?
Paul: No, for these trips (n.r. for the trips in India and Kenya) I don’t take anything, I have friends in those countries which help me with information. When I do a trip in Europe, with the family, then I do that, I have all kinds of travel books, like trains timetables, and bus schedules and all that stuff. But in India and Kenya, I don’t do that, I rely on pastors.
Rep: That’s because you have friends over there…
Paul: In that way, I can spend more time with people…
Rep: What is your preaching style when you go to India or somewhere else?
Paul: The preaching is extemporaneously, but is also based largely on understanding of the Gospel. Is extemporaneous for the fact that when God move you, He gives you word to say and how to say.
Rep: What means exactly extemporaneous?
Paul: Is not preplanned.
Rep: So, you just go in a street, in a market and you talk with the people, I mean you don’t have a plan, like : today we gonna talk about the salvation or tomorrow I’m gonna talk about life of Jesus and so on…
Paul: In a church, yes, but on the street is extemporaneously. We talk with people for a couple of hours, is just what we do. And also, we largely do what the people need. What is their need? You talk with somebody and if that person need food, you buy food, if he need shoes, you buy shoes. Also, I respond at people’s questions, I transmit the general message of repentance and faith in Christ. In order for Grace to be truly Grace, must be free.
Rep: So, you said that if they need some rice, something to eat, you buy them that food…You think that buying those things helps your preaching work or…?
Paul: Certainly, it won’t hurt, I mean if one guy is hungry, you first give him food, and then he probably would listen what you have to say. Of course, the most important thing for them is to hear the word of Gospel, to repent and believe and have faith in Lord Jesus Christ, but they also have immediate needs. So, it’s a balance, I just gonna preach to someone you know is hungry and you say : „OK, OK, God bless you” and leave. This is expressly spoken by Peter and James in the epistles, you have to take care of the widows and orphans, this is true religion. But the homilies on Sundays and on other days, these are planned, you have to study Scriptures and determine what the Lord wants to say to the people. Or perhaps the pastor that I’m visiting wants me to preached on a particular subject.
Rep: What about the other countries you visited…?
Paul: Yeah, I’ve been to India and Kenya.
Rep: OK, so tell us about Kenya. I know that the Kenyans know English very well, they learned in school. You preach in English?
Paul: Yeah, in English and someone translated in Swahili.
Rep: You go to the Christians villages or to the Muslim or pagan areas?
Paul: Yes, we go to the pagan areas . Actually, these people worship wood, they are pantheists, but there are pagans, yes. We don’t actually go to the mosque’s grounds, but we go to the Muslim villages, usually on the streets, market places.
Rep: Prior to preach in a Muslim area you go to a local imam or local chief, local mayor to ask for the accord?
Paul: No.
Rep: But you had problems?
Paul: No, not in India, not in Kenya. If you were in Sudan, things are different.
Rep: How long to you stay in a country when you go in that kind of mission?
Paul: Less than a month. Three weeks to a month, to get three Sundays. It’s enough to go at all the churches, in all the major areas.
Rep: What is the percent of success? You go to Andra Pradesh, you preach the Gospel and let’s say one, or two or ten people become Christian after you preach…
Paul: I don’t take stats, I don’t know, it’s not up to me. It’s like the sower with the seed, there’s four types of ground: the seed that fell on the way side, the birds took it, the seed that fell on the rocks, without any ground, any soil, it has no roots, and the seed that fell among the thorns, grew up but the thorns choked the plants, and the seed that fell on the good soil, where it produced a crop – a hundred, sixty or thirty times what was sown. So, the increase come from the Lord, the sower is simply doing what God is calling to do, but the increase and the results are not from the sower, a mere man telling the Gospel. God makes the increase, God makes them grow, so the results are not up to me, even if a preached a really good message or not so good message. It’s not up to me if I’m very eloquent or if I’m just a bumbling novice, still the word of God it’s preached, the Holy Spirit is speaking in those words to people. I just go where I’m commanded to go, say the words that I’m commanded to say, and Your people we’ll hear Your voice, cause You call them up by name, because are Yours.
Rep: You wanna say something for the people, in the end?
Paul: Yes, I’m looking forward to came to Romania one day, talk with some people.
Rep: We’re waiting for you. God bless you!
Paul: God bless you too!

P.S. The Romanian translation is gonna be ready soon. Feel free to add your comments and your questions to this interview, but I kindly ask you you to use only English. When the Romanian translation it’s gonna be ready, you may comment there in Romanian. Thank you!

mit: arabii miros?

In Europa, consideram mirosul un simt mai putin important, care nici nu indrazneste sa se compare cu vazul sau cu auzul. Verbul „a mirosi” de multe ori e folosit doar cu un singur sens, atunci cand spunem „el/ea miroase”, toti tindem sa credem ca acea persoana are probleme cu igiena corporala, foarte putini ne gandim ca acea persoana se bucura de mirosul unei flori sa spunem. Din cate mi-am dat seama, in limba engleza se aplica aceeasi regula ca si in romana pentru acest verb. Daca mai stiti exemple asemanatoare sau diferite, va rog.

Acum sa trecem la situatii reale, cu care eu ma lovesc zi de zi aici si incerc sa gasesc o explicatie pentru ele: arabii si kurzii miros. Adica put. Ca sa fiu inteles clar. Ipotezele pentru aceasta situatie ar fi urmatoarele:
1. se pare ca ei nu au voie sa se spele si sa foloseasca deodorante, cel putin in timpul postului (arabii moderni spun ca nu exista o astfel de prevedere in islamism)
2. femeile au voie sa foloseasca parfumuri numai daca sunt in casa sotului sau in casa prietenelor, daca s-ar parfuma inainte de a iesi pe strada de ex, acest lucru ar fi considerat un adulter
3. colegul meu de camera, care tocmai s-a intors din afghanistan, mi-a spus ca afghanii miros si mai rau si asta ar fi din doua motive:
– in sate exista o singura fantana, deci apa e destul de pretioasa (mai ceva ca-n Dune)
– nu au bani sa-si cumpere haine, si cred ca o data ce ti-ai spalat hainele, acestea se rup apoi mult mai repede (asta cred ca e mai mult parerea colegului, pana nu vorbesc direct cu afghanii nu stiu ce sa cred)
4. arabii folosesc parfumuri pe baza de ulei, iar noi folosim pe baza de alcool
5. din discutiile cu un kuweitian am inteles ca exista o comunitate satanista la granita Irakului cu Siria ai carei adepti se spala o singura data pe an (trebuie sa mai fac cercetari in legatura cu acest subiect)
6. sunt si cativa care spun ca arabii s-au invatat sa nu se spele datorita calatoriilor dese pe care le faceau in trecut cu caravanele prin desert. Nu prea sta in picioare acest argument, in primul rand majoritatea arabilor a trait in orase din cele mai vechi timpuri (cel mai vechi oras din lume e in Irak – chiar cuvantul „Irak” e o varianta moderna a lui „Ur”. Second, in trecut nimeni nu se prea spala, nu?

In loc de concluzie: la inceputul lunii ianuarie am intrat in sala de asteptare din Pascani. Nu vreti sa stiti cum miroase acolo! Pe 20 ianurie eram in Aeroportul din Istanbul, langa niste indieni. La un moment dat, unul din ei s-a descaltat. Urmarea? Ne-am mutat la celalalt capat al zonei de tranzit unde aveam voie sa stam (am mers cateva sute de metri :D) Intrebare: toti oamenii au probleme cu igiena personala? Sau doar calatorii?

P.S. Deschideti google.com si tastati „why arabs” si asteptati rezultatele. O sa fiti uimiti de unele dintre ele.