Despre Jurnalul fericirii de Nicolae Steinhardt

Jurnalul fericirii de Nicolae Steinhardt - coperta fata

cartea costă acum numai 24 de lei http://bit.ly/JurnalulFericirii

Unele lucruri in viata nu se intampla cand am vrea noi sa se intample, se intampla cand ne asteptam mai putin. Si intalnirea cu o carte buna intra in acest registru. Cartile bune nu se cumpara, se primesc in dar sau cel putin le cumperi dupa ce ti-au fost recomandate. Asadar, celor care inca n-au citit Jurnalul Fericirii de Nicolae Steinhardt le voi asterne mai jos cateva consideratii proprii pe marginea a ce a scris parintele.

Am vazut cartea in departamentul de urgenta unde lucrez acum si la inceput nu i-am acordat mare importanta.  Sincer, ii dadeam tarcoale de ceva timp, o mai vazusem acum cativa ani si in Libraria Noi, insa n-am cumparat-o atunci pentru ca era scumpa – in jur de 50 de lei, daca-mi aduc bine aminte. Stiam ca e vorba de un evreu care s-a convertit la crestinism in inchisoare si apoi s-a calugarit la Manastirea Rohia. Sincer va spun, daca ar fi trebuit sa aleg intre cumpararea acestei carti si orice alta carte, mi-e teama ca Jurnalul Fericirii nu ar fi fost cartea castigatoare.  De ce n-as putea spune, poate pentru ca atunci cand nu cunosti ceva – fie o persoana, o carte, o idee, o religie etc tinzi sa desconsideri acel ceva si sa nu-i acorzi mare importanta. Cel putin, eu mai am momente din acestea!

Dupa primele pagini, pline de citate in mai multe limbi straine din autori mai mult sau mai putin cunoscuti am lasat cartea din mana, era prea obositoare. Manat apoi de cine stie ce, dupa cateva zile am cerut-o si am reinceput s-o citesc cu mai mare atentie si m-a captivat. Parintele nu a tinut cont de ordinea cronologica in scrierea Jurnalului, astfel incat de multe ori o plimbare pe strazile Londrei anilor ’30 este incadrada de relatarea unei batai crunte primite in inchisoare sau de aducerea aminte a unei discutii filosofice sau teologice cu ceilalti detinuti. Trebuie spus din capul locului ca Nicolae Steinhardt a fost detinut politic, petrecand 5 ani in inchisorile comuniste (intre 1959 – 1964). Spun petrecand, pentru ca pentru parintele a fost o adevarata sarbatoare si un prilej de a afla si de a-si demonstra la randu-i dragostea crestineasca – s-a botezat in 1960. In mai toate paginile Jurnalului veti gasi accentuata ideea de suferinta si de purificare prin suferinta in cadrul crestinismului. Modelele parintelui erau sfintii, eroii si soldatii. O sa redau mai jos cateva pasaje din carte:

 Lipsa de entuziasm, zice Dostoievski, e semnul sigur al pierzaniei. pag. 33

…parerea lui Eminescu: blandetea poporului roman isi are obarsia in bunastarea lui pastorala, mereu superioara celei a neamurilor agricole. pag. 48

Are orice om cate o ulita a copilariei.  A mea acolo a fost, in Pantelimonul cel atat de oarecare, intre Capra si Fundeni – si-n curtea fara capat a unei fabrici de cherestea, poate industria cea mai curata, adanc patrunsa de mirosul lemnului taiat si al rumegusului. (n.r. tatal autorului era proprietarul acelei fabrici de cherestea. Sa nu uitam  ca si Iisus Hristos a fost dulgher) pag. 49

 Nestirea, indobitocirea, trecerea oarba prin viata si printre lucruri, sau trecerea nepasatoare, sunt de la diavol. Samarineanul n-a fost numai bun ci si atent: a stiut sa vada. pag. 52

Definitia vietii, dupa Andre Breton: viata, zice Andre Breton, e felul in care un ins pare a se fi invoit cu inacceptabila conditie umana. pag. 59

Cand i se spunea Domnului pe Golgota: mantuieste-te pe tine si atunci vom crede, greseala era de fapt de ordin lingvistic, se judeca in temeiul unei confuzii de termeni. Daca s-ar fi coborat de pe cruce nu mai era nevoie sa se creada, ar fi avut loc doar recunoasterea unui fapt (ca in cazul papagalului rosu: coborarea de pe cruce ar fi constituit un irezistibil papagal rosu). pag. 63

 Seful garzii, un plutonier tigan care-i si barbierul Securitatii, foloseste prilejul ca sa se suie pe platforma si sa se aseze pe scaunul grefierului. De acolo ne priveste covarsit de fericire, aidoma calatorului care s-ar odihni pe scaunul regesc in timpul vizitarii unui palat ori s-ar urca, in cladirea unui parlament, la o tribuna ilustra. Excursionistului i se pare, din varful anevoie atins al muntelui, ca privelistea care se desfasoara in vale e pentru el anume. pag. 70

Vad bine ca pe cat sunt englezii de reci in strainatate, pe atat sunt de prietenosi la ei in tara. Ospitalieri, deschisi, intelegatori: recunosc oricui dreptul de a fi nebun, de a se duce naibii daca vrea – si pe ce drum isi alege; nevoia de credinta o socotesc drept lucrul cel mai natural. pag. 73

Experienta fizicienilor Michelson si Morley a dovedit in chip hotarat ca dinlauntrul unui sistem inchis nu se pot face observatii asupra miscarilor absolute ale acelui sistem deoarece observatorul, aflandu-se si el in interiorul sistemului, e prins, deci antrenat, in miscarea absoluta a acestuia. Asadar, nu poate iesi dintr-insul ca sa-l observe „din afara” si sa emita constatari obiective cu valoare ne-relativa. pag. 105-106

Ce ramane pana la urma pentru asigurarea libertatii? Care e chezasul sigur? Numai unul: curajul fizic al indivizilor. pag. 106

Descartes: toate greutatile provin din faptul ca-ti lipseste curajul.  pag. 106

Cui zice ca iubeste libertatea ar trebui sa i se poata aplica vorbele pronuntate de o actrita franceza in secolul XVIII (Sophie Arnould) in prezenta careia un batran general (nu auzea bine) repeta intrebator cuvantul rostit de ea: cum? frica? … Actrita catre un valet: ada repede un dictionar, am folosit un cuvant de care domnul general n-a auzit. pag. 106

Marile adevaruri absolute nu le putem sti din cauza experientei Michelson Morley: suntem inlauntrul sistemului, nu putem nici face constatari absolute, nici avea certitudini. Ce putem avea? Doar intuitii, banuieli, credinte. pag. 108

Nu le sade bine oamenilor de stat sa faca pe mironositele sub cuvant de stricta respectare a legalitatii. pag. 110

Sf. Grigore de Nazianz: „Cuvantul lui Dumnezeu s-a intrupat pentru ca eu sa fiu tot atat de mult Dumnezeu pe cat a fost El om.” pag. 123

…exista inca o prejudecata foarte raspandita, pe care a desprins-o cardinalul de Retz: suntem ispititi a lega indisolubil inteligenta de rautate si a da intregului, cu mult respect, numele de machiavelism. Retz: raii nu sunt mereu si neaparat destepti. Raii pot fi si prosti. pag. 123

La diavolul-contabil nu incape nici stersatura cea mai mica. Hristos, dintr-odata, sterge un intreg registru de pacate. Hristos, boier, iarta totul. A sti sa ierti, a sti sa daruiesti, a sti sa uiti. Hristos nu numai ca iarta, dar si uita. Odata iertat, nu mai esti sluga pacatului si fiu de roaba; esti liber si prieten al Domnului.

Voi continua sa extrag citate si zilele urmatoare. Si un ultim gand, de incheiere. Mi-am adus aminte ca am citit Codul bunelor maniere pe nerasuflate, intr-o singura noapte. Si apoi incercam sa respect ce citisem acolo, cel putin cand eram in societate. Nu pot fi insa ca englezul care respecta toate manierele chiar si cand isi ia ceaiul in mijlocul junglei, fara a fi nimeni altciveva de fata. Am avut intotdeauna o problema cu salutul. Cand eram mic nu salutam aproape deloc, insa dupa ce am citit Codul… am inceput sa respect cu religiozitate regulile de acolo. Ajunsesem insa pana acolo incat nici in ruptul capului n-as fi salutat pe cel care a intrat in incapere, eu fiind inauntru de exemplu, pentru ca acest lucru contrazicea Codului… In noaptea aceasta mi-am dat seama ca am gresit, la pagina 270 sta scris urmatorul lucru care a desfiintat tot ceea ce eu credeam litera de lege:

 Aristocrat: insul care vrea sa fie mai bun, care-si cunoaste mai mult datorii decat drepturi, care pentru nimic in lume nu si-ar ingadui o nedelicatete sau un gest de iritatie fata unul mai mic decat el. „

Ia sa incercam si noi sa fim putin aristocrati, sa nu ne mai gandim la drepturi, ci numai la datorii. Sa incepem sa salutam noi primii, chiar daca in Codul bunelor maniere sta scris altfel!

Cartea poate fi cumparata cu 24 de lei de aici sau in format electronic (ebook) cu 22 de lei.

Reclame

Raspunsul meu la articolul din Revista 22 cu titlul „Ipocrizia Preasfintiilor lor”

Cititi articolul din revista22.ro pentru a intelege ce am scris mai jos. De obicei, nu intru in astfel de polemici, pentru ca internetul nu este facut pentru asa ceva si lucrurile pot fi intelese gresit. Totusi, o sa incerc sa punctez cateva lucruri:

  • legile (sau cele 10 porunci la care se face referire in articol) nu sunt ale lui Moise, sunt date de Dumnezeu pentru toti oamenii si trebuie sa recunoastem ca sunt logice si de bun-simt, ca drept dovada sunt preluate si de morala laica. Crestinismul le-a preluat din Vechiul Testament pentru ca Iisus Hristos a spus: „Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc” Matei 5:17
  • atunci cand iti iei viata inseamna ca refuzi darul primit de la Dumnezeu. Noi nu suntem stapani pe viata noastra, desi asa ne place sa credem. Viata de aici de pe Pamant este doar o lupta pe care o ducem si care ne pregateste pentru viata viitoare, in Rai sau in Iad, depinde pentru care „ne calificam”.
  • Sf. Simeon Stalpnicul, ca toti sfintii de altfel, nu a facut decat sa inverseze nevoile umane, asa cum sunt ele prezentate in Piramida lui Maslow. La baza piramidei sunt nevoile fiziologice (deci nevoile trupului) si in varful ei sunt nevoile spirituale (deci nevoile sufletului). Sf. Simeon a incercat sa reduca la minim nevoile trupului – noi crestinii numim acest lucru „nevointa” si si-a dat seama ca trebuie sa se pregateasca inca de aici, de pe Pamant, pentru viata viitoare, punand sufletul in prim-plan. In articolul din Revista 22, autoarea crede ca acest sfant a adoptat acest stil de viata pentru a se sinucide lent. Sf. Simeon a trait pe stalp 37 de ani. Cand vrei sa te sinucizi, chiar si lent, nu cred ca astepti atat, nu?
  • da, depresia, schizofrenia, cancerul etc sunt boli si unele sunt tratabile, altele sunt incurabile. In crestinism, credem ca pacatul este cauza bolii, si boala ne este data pentru a nu ne infumura si a nu ne crede cei mai tari si cei mai mari. De-a lungul vietii, pierdem din vedere nevoile sufletului, pentru ca avem impresia ca vom trai vesnic sau atunci cand vom muri, se va sfarsi totul, deci pentru ce sa ne nevoim, pentru ce sa ne chinuim? Ca sa fiu mai bine inteles, incercati sa priviti boala ca pe un „demo” a ceea ce ne astepta in iad…
  • preotul sta de vorba cu tine, trebuie doar sa-l intrebi si sa-i ceri sfatul. El nu poate citi in mintea noastra (bine, au existat si astfel de preoti si poate ca inca exista, dar acestia sunt exceptiile care confirma regula)
  • citez din articolul dumneavostra: „Pentru că Bisericii (doar de azi?) nu îi pasă decât de un singur lucru: să se îngraşe”. Biserica este reprezentata de totalitatea credinciosilor, ea nu este doar o cladire si nu e alcatuita doar din preoti, calugari, episcopi etc. Probabil ati intalnit un caz care v-a smintit si acum generalizati.
  • preacurvie nu e atunci cand curvesti prea mult, e atunci cand ai relatii sexuale cu cineva care este casatorit
  • revin la sinucidere si la celelalte pacate. Celelalte pacate mentionate in articol – uciderea, minciuna, furtul, preacurvia pot fi iertate de preot la spovedanie – ti se da si un canon de indeplinit si in functie de cum te comporti in continuare, poti ajunge chiar si in Rai, daca te caiesti sincer pt pacatele tale. Deci ti se acorda o a doua sansa. Daca nu s-ar acorda o a doua sansa (de mult ori, chiar si a treia, a patra etc) nimeni nu s-ar mantui, nimeni n-ar ajunge in Rai. In cazul sinuciderii, cazi in pacatul deznadejdii si negi insa existenta lui Dumnezeu sau Il sfidezi, deci nu poti astepta iertarea dupa ce ai facut asa ceva. Tu iti refuzi singur aceasta sansa de reabilitare sufleteasca, nu poti fi spovedit dupa aceea, nu poti fi impartasit.
  • Dumnezeu este in esenta Iubire, deci ne iubeste pe toti nediferentiat, nu cum iubim noi, in functie de interese de moment. Cand cineva isi ia viata, refuza Iubirea lui Dumnezeu.

In loc de concluzie: „De are cineva urechi de auzit să audă”. Marcu 7:16

visele – contraatacul pentru pastrarea sanatatii mentale?

Cate ganduri mor inainte de-a se naste? Si oare cate altele sunt uitate pana dimineata… Suvoiul de cuvinte si imagini din mintea mea fu intrerupt de zgomotul produs de contractia unei sticle de plastic. O sticla pe care o gasesti la fiece colt de alee pe aici, stand in stive pe europlaleti. Se bucura de ultimele clipe linistite, cand vor veni caldurile apocaliptice, vor disparea ca ciresele din pomii aflati in curtea scolii. Apoi, iar ganduri, iar imagini, iar pusti descarcate (sper sa nu fi omorat decat atomi de hidrogen de data asta). De cateva zile, visez ca un om care pentru a nu innebuni trebuie sa viseze, trebuie sa contraatac cumva realitatea pentru a-mi pastra sanatatea mentala. Cu cateva nopti in urma am avut patru vise, unul dupa altu’ (sau poate era un singur vis, eu visandu-ma cum visez patru vise). Daca vi-se pare ca repet cuvantul vise de prea multe ori, veniti aici si veti avea acelasi stil de exprimare cat ati zice opration iraqi freedom. Nu-mi amintesc decat unul: eram intr-o gradina zoologica si ingrijitorul vine sa ma anunte ca unui leu i-a intrat o aschie in laba piciorului si trebuie operat de urgenta. Eu mai aveam un pacient cu mana rupta, ma pregateam sa-i pun un gips. Incerc sa-l conving pe ingrijitor sa cheme un veterinar pentru ca leul e un animal periculos, trebuie tranchilizat mai intai, e cu totul alta procedura decat la oameni. Asta nu si nu, ca sa-l operam pe viu. Mai departe…nu-mi amintesc.

Un alt vis, e separat, nu e din grupul celor patru: se facea ca traversam Calea Victoriei pe bicicleta, trebuia sa ajung la o intalnire cu Lorena Lupu si voiam sa fiu punctual. Pedalam de zor, se facuse deja rosu si masinile se pregateau sa porneasca. Un grup de tigani de pe margine striga „Iuliaan, Iuliaaaan!” Ma indrept nedumerit spre ei, imi dau seama ca nu sunt eu cel chemat, insa vad un baietel intins pe asfalt, cam pal si inert. Ma aplec sa-i masor pulsul, sa-i verific respiratia… Cei din jur voiau sa-l ridice in picioare, eu ma luptam cu ei sa-l lase jos. I-am convins intr-un final sa-l lase intins pe asfalt, i-am intrebat ce s-a intamplat cu el, mi-au spus ca se jucau cu mingea si deodata a cazut (am aflat mai apoi ca fusese lovit cu mingea in umar). Pulsul era abia perceptibil, respiratia la fel, nu sangera din nas, gura sau urechi. Ii ridic picioarele la 90 de grade, isi revine insa dupa nici 20” incepe sa tremure din toate incheieturile. Nici acestuia nu i-am retinut finalul…

Later edit 2/27/2010 ora 5.29 PM (Baghdad time)

Cu ajutorul lui Petrisor Ionel, am reusit sa gasesc o intamplare din viata Cuv. Gherasim, destul de asemanatoare cu visul meu:

Am venit in lavra lui ava Gherasim, care era departe ca de o stadie de la Iordan. Iar monahii care vietuiau acolo ne-au spus despre ava Gherasim ca, umbland el prin pustiul Iordanului, l-a intampinat un leu bolnav, care i-a aratat piciorul in care intrase un ghimpe mare, incat i se umflase piciorul. Leul se uita spre staret cu ochi blanzi si, desi nu spunea cuvinte fiind necuvantator, insa cu chip smerit ruga pe staret sa-l vindece. Staretul, vazandu-l ca este intr-o nevoie ca aceea, a sezut si, luand piciorul fiarei, a scos spinul. Apoi curatindu-i rana bine, a invaluit-o cu un petec si i-a dat drumul. Iar leul, dupa ce s-a vindecat, nu l-a mai parasit pe staret, ci, ca un ucenic, umbla dupa dansul ori unde se ducea, incat se mira staretul de recunostinta cea buna a fiarei. De atunci il hranea staretul, dandu-i uneori paine, iar alteori linte.

Parintii aveau in lavra un catir cu care isi aduceau apa de la sfantul Iordan, pentru trebuinta fratilor. Staretul a poruncit sa dea catirul in seama leului, sa umble cu el si sa-l pasca pe langa raul Iordanului. Intr-una din zile, pascand leul pe catir, s-a dus de langa dansul o departare cam mare si a adormit la soare. Trecand din Arabia un om cu camile, a vazut catirul singur fara pastorul lui, si l-a prins si l-a luat intr-ale sale. Leul desteptandu-se si cautand catirul, nu l-a gasit; apoi a venit la ava Gherasim trist si mahnit ca pierduse catirul. Staretul, gandind ca leul a mancat catirul, i-a zis: „Unde este catirul?” Iar el stand ca omul, tacea, cautand in jos.

Cititi continuarea aici

Sursa: crestinortodox.ro