Să ne îmbogăţim vocabularul cu un nou cuvânt: pescetarian

Până acum, am tot acumulat. Am acumulat cunoştinţe, experienţe, prieteni, kilograme, puncte pe card, bani (nu că aş avea bani, dar ei au fost acumulaţi de-a lungul timpului şi cheltuiţi foarte rapid; probabil la un moment dat voi reveni cu un articol în care o să scriu şi cum am reuşit să renunţ la bani!) şi alte chestii. De la un timp însă, am început să renunţ. De ce renunţ? Păi la un moment dat tot voi renunţa vrând-nevrând la toate aceste lucruri, aşa că mai bine mă obişnuiesc de pe acum, nu? 🙂 

Şi mai renunţ pentru că-mi place să experimentez viaţa sub diversele ei forme. Ştiu că nu voi avea o a doua şansă pentru a face acest lucru, aşadar momentul potrivit este acum! 

Astăzi este Buna Vestire. Buna veste pe care mi-am dat-o astăzi este că am hotărât să devin pescetarian! Înainte de a vă întreba ce spanac înseamna asta, recunoaşteţi cel puţin că sună într-un mare fel! 🙂

În afară de avantajele clare pentru sănătate, am adoptat acest nou stil de viaţă după ce am discutat cu câţiva prieteni care nu auziseră de acest cuvânt. Nu-i condamn, cuvântul a apărut de abia acum 20 de ani şi se pare că suntem o comunitate destul de mică la nivel global (dacă permiteţi să mă includ deja în acest grup). Asta pentru că pescetarienii nu sunt nici omnivori, nici vegetarieni, aşa că sunt cumva tinţa ambelor grupuri. Mă şi văd la o masă de vegetarieni, nevoit să încasez castane din cauza alegerii mele de a mânca ouă, lactate şi peşte.

Dacă studiem puţin mai atent gastronomia mediteraneană şi japoneză (ca să dau doar două exemple) vom observa să sunt foarte apropiate de pescetarianism. Şi cum sunt un fan declarat al bucătăriei mediteraneene, îmi va fi destul de uşor (zic eu) să fac pasul. 

Până-mi dau seama complet cu ce se mănâncă noua mea alegere, să vă spun ce nu voi mai mânca de acum înainte: carne provenită de la orice animal terestru sau pasăre (deci porc, vită, pui, vânat şi alte orătănii). Dintre băuturi, am renunţat de ceva timp la cola şi la spirtoase, dar nu voi renunţa foarte curând la bere şi la vin (chiar acum beau un Staropramen). 

Ca să fie clar: nu sunt vegetarian, nu este o alegere religioasă, nu am intrat în nicio sectă sau ceva de genul. Este o alegere

Poate cea mai tare chestie în toată povestea aceasta care tocmai începe este că eu nu sunt un fan al peştelui şi fructelor de mare! Adică ok, mănânc cu cea mai mare plăcere somon, păstrăv, macrou şi hamsii (mai ales când merg în Vama Veche), creveţi câteodată şi pizza sau paste cu ton. În rest, nu-mi place borşul de peşte şi nici nu mă pricep să deosebesc peştii unii de alţii, nu ştiu care e peşte gras, care-i slab, nu cunosc multe reţete cu peşte şi aşa mai departe. Bineînţeles, adoptarea acestui nou stil de viaţă nu va însemna mă voi orienta după zicala nicio masă fără peşte. Dacă nu găsesc peşte, mă voi mulţumi cu legumele şi lactatele. 

Mâine probabil voi mânca un cod. Galben sau portocaliu, încă nu m-am hotărât! 🙂 

Cu această ocazie declar deschis sezonul la glume pescăreşti, cu pescari sau de ce nu, despre pescetarieni! 😀 Încep eu: 

Ce mănâncă un pescetarian? 

  • dimineaţa: ştiucă n-am

  • la prânz: crap de foame

  • seara: somn de voie

Aştept completările voastre! 🙂