Cum sa procedam cand suntem anchetati?

De mult timp cautam niste sfaturi sa ma pregateasca pentru o eventuala tortura. Pentru ca stiu ca la un moment dat va veni si clipa aceasta si e mai bine sa fiu pregatit. Inainte/in timpul/dupa tortura esti interogat si atunci poti foarte usor sa tradezi cauza pentru care lupti. Nicolae Steinhardt a stat 5 ani in inchisorile comuniste si a fost interogat de mai multe ori, asa ca sfaturile lui – primele de genul acesta pe care le-am citit – sunt demne de luat in seama (sublinierile imi apartin)

Sfaturi pentru un achetat (valabile oricand, oriunde):

Sa vorbeasca putin sau, mai bine zis, sa scoata cat mai putine sunete pe gura. Economie de foneme. Nu numai sa nu trancaneasca, dar si sa fie zgarcit la formulari. Intrebarii: „Il cunosti?” sa i se raspunda cu „Da” iar nu cu „Da, il cunosc”. Intre doua cuvinte sinonime sa fie preferat celui compus din mai putine litere (Nu „rareori” ci „rar”). Insasi cantitatea de vibratii sonore polueaza atmosfera si-i mareste periculozitatea.

Sa vorbeasca numai si numai cand este intrebat si sa se margineasca a raspunde – cat mai strict – intrebarii fara a mai adauga ceva.

In tacerile care se lasa in cursul interogatoriului – taceri abil create de anchetator – sa se fereasca a umple aceste penibile momente luand el initiativa. E greu dar e foarte important. Sa nu cedeze ispitei conversative, ispitei de a indulci lucrurile prin declaratii necerute. (Alt pericol: cand anchetatorul spune „sa discutam liber” atunci se impune o atentie marita).

Sa minta cat de mult, intotdeauna, din principiu. Intercalarea adevarului, (chiar inocent) rupe cursivitatea minciunii (o spune Proust). Idealul ar fi ca adevarul sa fie rostit numai acolo unde e de neinlaturat: anul nasterii, domiciliul, numele parintilor.

De ce? De ce sa nu se spuna adevarul, cand nu e primejdie?

Pentru doua motive:

a) Avand de a face cu un adversar mai presus de orice mincinos si fiu al unui tata care-i insasi minciuna, e bine sa minti mereu, neincetat, ca exercitiu, ca antrenament;

b) Principiul armelor egale cere ca in orice lupta potrivnicii sa foloseasca acelasi fel de unelte. Altfel e masluire, e sarlatanie….

A nu folosi arme asemenatoare cu ale potrivnicului sub cuvant de noblete etc. nu este dovada de superioritate ci de prostie si tradere a principiilor pe care le aperi si a nevinovatilor pe care-i lasi prada talharilor. Se vor folosi acele procedee pe care le-a ales partea cealalta. Ratiunea este accesibila numai oanemilor rationali (Andre Maurois). Fata de omul rational se va recurge la ratiune. Fata de zarafi Domnul n-a sovait sa puna mana pe bici.

Din proprie initiativa sa nu se dea pentru nimic in lume vreun nume propriu. Niciun nume propriu altul decat cel mentionat de anchetator.

Mai presus de orice sa se evite sinceritatea! Ca de foc, ca de ciuma, ca de sirene sa se fereasca anchetatul de sinceritate. Anchetatorul ii va vorbi mereu de sinceritate; il va amagi cu nada sinceritatii, fagaduindu-i marea si sarea, ingaduinta si circumstante atenuante. Iar anchetatul – increzator, cinstit, naiv – va rationa ca, intr-adevar, sinceritatea e calea cea mai buna pentru a provoca indurarea. (E si calea care impune eforturi reduse, nu mai are de nascocit ci numai de relatat).

Eroare! Asa e la oamenii cumsecade. La smecheri e altfel, sinceritatea duce numai la catastrofe. Cel care a ales calea sinceritatii nu va mai cunoaste pacea cat va fi inchis (si mai tarziu la fel): e mereu chemat, mereu solicitat, mereu silit sa vorbeasca, sa-si aduca aminte, sa tradeze.

pag. 271-273 Nicolae Steinhardt, Jurnalul Fericirii

Cele de mai sus se regasesc intr-o forma sau alta si la Licurg – legiuitorul Spartei (spartanii au inventat vorbirea laconica), dar si in Sicilia – unde orice s-ar intampla, martorii acelui eveniment iti raspund ca „nu stiu, n-am vazut, n-am auzit”. Cred ca unele idei de mai sus se pot folosi si in viata de zi cu zi, in special cand suntem ispititi sa ne dam in gat un coleg in fata sefului.

Reclame

De ziua mea, mi-as dori…

Si nu numai de ziua mea, chiar nu trebuie sa fie o anumita zi pentru a ni se indeplini dorintele! Asadar…

  1. sa nu mai fiu atat de egoist – lista asta cu „mi-as dori” e o dovada in plus ca sunt egoist!
  2. sa invat sa ma orientez fara harta (dupa soare, luna, stele etc)
  3. sa invat sa fac fotografii macar ca un semipro 😀
  4. sa empatizez mai bine cu pacientii
  5. sa fiu inteles din prima
  6. sa fiu pompier cel putin o zi
  7. atunci cand voi muri, sa mor cu zambetul pe buze
  8. sa fiu fochist pe o locomotiva cu aburi (gen Mocanita)
  9. sa ajung in Siberia
  10. sa traiesc intr-o satra de tigani si sa invat tiganeste
  11. sa inventez ceva (cum ar fi un nou fel de mancare)
  12. sa fiu cersetor cel putin o zi
  13. sa nu mai moara nimeni in accidente de microbuz
  14. Adriana sa nu mai plece in Afghanistan
  15. sa pretrec cateva saptamani intr-un castel francez (vezi http://wwoof.fr)
  16. sa nu mai fac niciodata credite la banci (de fapt, nimeni sa nu mai fie nevoit sa faca)
  17. sa ma intorc intreg din Irak
  18. sa nu mai lenevesc in pat dimineata
  19. sa scriu o carte
  20. sa nu tradez daca sunt torturat sau santajat
  21. sa nu moara nimeni din cauza mea
  22. sa lucrez in: leprozerie, sanatoriu TBC, ospiciu
  23. sa vizitez cativa oameni in inchisoare
  24. sa le duc copiilor din Rep. Moldova carti in limba romana
  25. sa invat sa cant la chitara rece
  26. asta e cea mai importanta: sa beti o bere si pentru mine!

Raspunsul meu la articolul din Revista 22 cu titlul „Ipocrizia Preasfintiilor lor”

Cititi articolul din revista22.ro pentru a intelege ce am scris mai jos. De obicei, nu intru in astfel de polemici, pentru ca internetul nu este facut pentru asa ceva si lucrurile pot fi intelese gresit. Totusi, o sa incerc sa punctez cateva lucruri:

  • legile (sau cele 10 porunci la care se face referire in articol) nu sunt ale lui Moise, sunt date de Dumnezeu pentru toti oamenii si trebuie sa recunoastem ca sunt logice si de bun-simt, ca drept dovada sunt preluate si de morala laica. Crestinismul le-a preluat din Vechiul Testament pentru ca Iisus Hristos a spus: „Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc” Matei 5:17
  • atunci cand iti iei viata inseamna ca refuzi darul primit de la Dumnezeu. Noi nu suntem stapani pe viata noastra, desi asa ne place sa credem. Viata de aici de pe Pamant este doar o lupta pe care o ducem si care ne pregateste pentru viata viitoare, in Rai sau in Iad, depinde pentru care „ne calificam”.
  • Sf. Simeon Stalpnicul, ca toti sfintii de altfel, nu a facut decat sa inverseze nevoile umane, asa cum sunt ele prezentate in Piramida lui Maslow. La baza piramidei sunt nevoile fiziologice (deci nevoile trupului) si in varful ei sunt nevoile spirituale (deci nevoile sufletului). Sf. Simeon a incercat sa reduca la minim nevoile trupului – noi crestinii numim acest lucru „nevointa” si si-a dat seama ca trebuie sa se pregateasca inca de aici, de pe Pamant, pentru viata viitoare, punand sufletul in prim-plan. In articolul din Revista 22, autoarea crede ca acest sfant a adoptat acest stil de viata pentru a se sinucide lent. Sf. Simeon a trait pe stalp 37 de ani. Cand vrei sa te sinucizi, chiar si lent, nu cred ca astepti atat, nu?
  • da, depresia, schizofrenia, cancerul etc sunt boli si unele sunt tratabile, altele sunt incurabile. In crestinism, credem ca pacatul este cauza bolii, si boala ne este data pentru a nu ne infumura si a nu ne crede cei mai tari si cei mai mari. De-a lungul vietii, pierdem din vedere nevoile sufletului, pentru ca avem impresia ca vom trai vesnic sau atunci cand vom muri, se va sfarsi totul, deci pentru ce sa ne nevoim, pentru ce sa ne chinuim? Ca sa fiu mai bine inteles, incercati sa priviti boala ca pe un „demo” a ceea ce ne astepta in iad…
  • preotul sta de vorba cu tine, trebuie doar sa-l intrebi si sa-i ceri sfatul. El nu poate citi in mintea noastra (bine, au existat si astfel de preoti si poate ca inca exista, dar acestia sunt exceptiile care confirma regula)
  • citez din articolul dumneavostra: „Pentru că Bisericii (doar de azi?) nu îi pasă decât de un singur lucru: să se îngraşe”. Biserica este reprezentata de totalitatea credinciosilor, ea nu este doar o cladire si nu e alcatuita doar din preoti, calugari, episcopi etc. Probabil ati intalnit un caz care v-a smintit si acum generalizati.
  • preacurvie nu e atunci cand curvesti prea mult, e atunci cand ai relatii sexuale cu cineva care este casatorit
  • revin la sinucidere si la celelalte pacate. Celelalte pacate mentionate in articol – uciderea, minciuna, furtul, preacurvia pot fi iertate de preot la spovedanie – ti se da si un canon de indeplinit si in functie de cum te comporti in continuare, poti ajunge chiar si in Rai, daca te caiesti sincer pt pacatele tale. Deci ti se acorda o a doua sansa. Daca nu s-ar acorda o a doua sansa (de mult ori, chiar si a treia, a patra etc) nimeni nu s-ar mantui, nimeni n-ar ajunge in Rai. In cazul sinuciderii, cazi in pacatul deznadejdii si negi insa existenta lui Dumnezeu sau Il sfidezi, deci nu poti astepta iertarea dupa ce ai facut asa ceva. Tu iti refuzi singur aceasta sansa de reabilitare sufleteasca, nu poti fi spovedit dupa aceea, nu poti fi impartasit.
  • Dumnezeu este in esenta Iubire, deci ne iubeste pe toti nediferentiat, nu cum iubim noi, in functie de interese de moment. Cand cineva isi ia viata, refuza Iubirea lui Dumnezeu.

In loc de concluzie: „De are cineva urechi de auzit să audă”. Marcu 7:16

opriti salvarea Pamantului!

in care se arata ca oamenii reprezinta o cantitate neglijabila, uneori chiar si pentru ei insisi

Oamenilor,

Voi ati invatat ceva din povestea asta cu vulcanu-cu-nume-imposibil din Islanda sau din cea cu cutremurele din Haiti, Chile si de aiurea? Ce ati invatat? Privind retro-, intro-, si extrospectiv, mi-am dat seama ca: suntem niste viermi! E prea dur termenul? Bine, atunci suntem niste furnici (cer scuze furnicilor care se simt jignite de comparatia cu oamenii) care si-au facut si ele niste musuroaie acolo si cred ca sunt stapanele Pamantului. Hai sa fim seriosi, in orice moment tot ce am construit noi se poate sfarma instant, si natura poate sa ne acopere urmele astfel incat nici maduva de-o analiza ADN efectuata de nu-stiu-ce-civilizatie-extraterestra-care-a-construit-piramidele sa nu mai ramana.

Cu ocazia asta mi-am dat seama si de naivitatea mea si a altora care si-au facut ONG-uri sa salveze Planeta. Ba, voi va auziti? Cum puteti voi salva planeta, fratilor? Noi nu suntem in stare sa ne legam temeinic sireturile la pantofi si vrem ca prin plantarea de copacei si colectarea diferentiata a deseurilor sa salvam planeta (sau prin Ora Pamantului, alta aberatie, la care recunosc ca am subscris si eu anul trecut). Excuse my French, but this is a bullshit, daca nu v-ati dat seama sunt interese economice in spate, adica e mult mai ieftin pentru stat si pt companiile private sa colecteze deseurile deja sortate si apoi sa le recicleze, economisind o groaza de bani. Nu ma intelegeti gresit, si eu am plantat brazi, molizi etc si voi planta in continuare, si mie imi vine sa-i iau la pumni pe cei care arunca hartii pe jos! Insa vad ca au aparut tot mai multi plantatori de copaci care nu vor sa ramana simpli plantatori de copaci, nu, ei se erijeaza in Captain Planet sau ceva de genu’! Chestii care-mi provoaca greata, pentru ca pur si simplu la o analiza atenta nici ei nu ar subscrie la ce aberatii sustin. Da, cand ma intorc de pe munte imi atarna de rucsac o punga plina de gunoaie pe care o las la primul tomberon, si ma iau la cearta cu tovarasii de drumetie care lasa ceva in urma. Cand ma uit la calendar si vad ca se apropie 1 mai, ma apuca groaza, parca vad mormanele de gunoaie de la Gura Diham, Vama Veche sau de aiurea! Omul are nevoie de o alta motivatie pentru a pastra in jurul lui curatenia, si treaba asta cu salvarea planetei nu cred ca mai tine.

Chiar daca absolut toti oamenii ar iesi acum in strada sa curete strazile si raurile, daca am stinge toti lumina si am calari bicicletele din zori si pana-n seara, tot nu am schimba nimic in cursul natural al lumii…Dar de ce facem noi toate aceste lucruri? Pentru ca tinem la Mama Natura? Da’ de unde, totul vine din egoism: vrem aer curat si ape curate ca sa traim mai mult, vrem mai putina poluare ca sa nu cheltuim banii pe consultatii si medicamente cand ne imbolnavim. Da, atunci cand vrei sa fii sanatos tot timpul inseamna ca ai o problema, esti e-go-ist. Adica te iubesti prea mult, dar despre asta o sa discutam in alt post (nu, nu in Postul Craciunului, mai devreme).

Chiar vreti sa salvati planeta albastra? Daca trebuie sa salvam Pamantul de ceva, trebuie sa-l scapam de oameni! Mutati-va pe alta planeta daca vreti sa faceti ceva cu adevarat verde! I dare you! I double dare you!

Later update (04/23/2010 ora 21:33 Baghdad time) Lumea zice ca ieri a fost Ziua Pamantului, ia uitati cum s-a „sarbatorit” in Sibiu! Si aici aveti cateva bancuri bune, tot pe aceeasi tema!

despre small talk

Daca homo sapiens e un animal social prin definitie(zoon politikon parca ii ziceau grecii), atunci homo americanus e un animal ultrasocial. Daca de exemplu in Romania cand ajungi la munca, iti saluti colegii, iar daca nu te doare gura ii mai intrebi de sanatate si pana la sfarsitul programului poate nu mai discuti cu ei decat chestii profesionale (nu ma refer la cei cu care esti in aceeasi incapere, cand spun colegi spun absolut toti care lucreaza cu tine in aceeasi firma), aici esti angrenat tot timpul intr-o conversatie cu colegii de munca sau chiar cu cei intalniti intamplator pe strada (am facut urmatorul experiment: te uiti la cineva, fie barbat, fie femeie mai mult de 5-10 secunde si automat acea persoana te saluta, te intreaba ce faci – formula standard ar fi „hi! how are you?”). In Romania, daca te uiti 5-10 secunde la cineva, e ca si cum ai activa un tonomat care iti gratuleaza toata familia, de la maimuta la pentium 8.

Hai sa vedem de cate feluri e acest small talk:
1. pai ar fi atunci cand nu cunosti persoana respectiva, esti in statia de autobuz cu inca o persoana si brusc incepe sa ploua sau poate vrei sa stii cat mai e de asteptat pana vine urmatorul autobuz si deschizi o discutie pe tema asta, incepand cu clasicul „salut! ce faci?”. E foarte important ca celalalt sa te priveasca intr-un mod prietenos sau cel putin neutru, trebuie sa arati clar ca nu ai nicio intentie ascunsa, cu alte cuvinte trebuie sa joci cu cartile pe masa. Poate insa celalalt deschide discutia si tu nu ai chef de vorba, ti s-au inecat corabiile sau mai stiu eu ce. Acea persoana n-o sa insiste, o sa-si ceara scuze ca te-a tulburat din ale tale (trebuie sa recunosc ca inca sunt mirat de bunele maniere ale soldatilor americani, cred ca Aurelia Marinescu ar fi impresionata daca i-ar cunoaste).
2. de multe ori, atunci cand o discutie cu o persoana se apropie de sfarsit, fie nu stim cum sa incheiem acea discutie si o lasam in aer (mie mi se intampla de multe ori sa fac greseala aceasta), fie spunem un lucru la repezeala, numai sa scapam cat mai repede de persoana x (ati avut vreodata impresia ca peretii vin spre voi si va vor prinde la mijloc daca nu iesiti cat mai repede din incaperea respectiva sau chiar fiind in aer liber simti ca te sufoci in preajma unei persoana si simti nevoia sa te deconectezi de tot si de toate dar nu poti pentru ca esti in mijlocul conversatiei cu cineva?). Probabil si americanii astia simt la fel, dar nu lasa acest lucru la vedere, se asigura ca finalul conversatiei nu este brusc (sa nu va imaginati ca fac vreun efort in acest sens, pentru ei aceste lucruri sunt cat se poate de naturale).
3. cateodata, e nevoie de un liant care sa sudeze o conversatie intrerupta dintr-un oarecare motiv. Atunci ei se refera de regula la un lucru, o intamplare cunoscuta de ambele persoane (de ex. petrecerea de saptamana trecuta sau ultimul atentat sinucigas din Baghdad, ca sa nu uitam unde suntem).

Daca ar fi sa trag cateva concluzii: americanii sunt foarte grijulii cu propria imagine, trebuie tot timpul sa zambesti, sa fii perceput ca un om bine dispus. Apoi, ei sunt si putin paranoia (parerea mea); daca ne gandim la rata criminalitatii din State plus la cati dusmani si-au facut prin toata lumea, parca ii inteleg. Anyway, daca se da un grup de cativa oameni, din tari diferite, si nimeni nu spune nimic, americanu’ n-o sa suporte aceasta liniste si va deschide discutia pe un subiect oarecare, pentru a se asigura ca nu e intr-un mediu ostil, apoi pentru a fi perceput de ceilalti intr-un mod pozitiv.

Bonus: de regula, un american da mana cu tine doar atunci cand faceti cunostinta, urmatoarea data cand va intalniti e putin probabil sa se repete gestul (aici ar fi vorba si de spatiul personal al fiecaruia, un lucru despre care o sa discut dupa ce mai strang informatii).

visele – contraatacul pentru pastrarea sanatatii mentale?

Cate ganduri mor inainte de-a se naste? Si oare cate altele sunt uitate pana dimineata… Suvoiul de cuvinte si imagini din mintea mea fu intrerupt de zgomotul produs de contractia unei sticle de plastic. O sticla pe care o gasesti la fiece colt de alee pe aici, stand in stive pe europlaleti. Se bucura de ultimele clipe linistite, cand vor veni caldurile apocaliptice, vor disparea ca ciresele din pomii aflati in curtea scolii. Apoi, iar ganduri, iar imagini, iar pusti descarcate (sper sa nu fi omorat decat atomi de hidrogen de data asta). De cateva zile, visez ca un om care pentru a nu innebuni trebuie sa viseze, trebuie sa contraatac cumva realitatea pentru a-mi pastra sanatatea mentala. Cu cateva nopti in urma am avut patru vise, unul dupa altu’ (sau poate era un singur vis, eu visandu-ma cum visez patru vise). Daca vi-se pare ca repet cuvantul vise de prea multe ori, veniti aici si veti avea acelasi stil de exprimare cat ati zice opration iraqi freedom. Nu-mi amintesc decat unul: eram intr-o gradina zoologica si ingrijitorul vine sa ma anunte ca unui leu i-a intrat o aschie in laba piciorului si trebuie operat de urgenta. Eu mai aveam un pacient cu mana rupta, ma pregateam sa-i pun un gips. Incerc sa-l conving pe ingrijitor sa cheme un veterinar pentru ca leul e un animal periculos, trebuie tranchilizat mai intai, e cu totul alta procedura decat la oameni. Asta nu si nu, ca sa-l operam pe viu. Mai departe…nu-mi amintesc.

Un alt vis, e separat, nu e din grupul celor patru: se facea ca traversam Calea Victoriei pe bicicleta, trebuia sa ajung la o intalnire cu Lorena Lupu si voiam sa fiu punctual. Pedalam de zor, se facuse deja rosu si masinile se pregateau sa porneasca. Un grup de tigani de pe margine striga „Iuliaan, Iuliaaaan!” Ma indrept nedumerit spre ei, imi dau seama ca nu sunt eu cel chemat, insa vad un baietel intins pe asfalt, cam pal si inert. Ma aplec sa-i masor pulsul, sa-i verific respiratia… Cei din jur voiau sa-l ridice in picioare, eu ma luptam cu ei sa-l lase jos. I-am convins intr-un final sa-l lase intins pe asfalt, i-am intrebat ce s-a intamplat cu el, mi-au spus ca se jucau cu mingea si deodata a cazut (am aflat mai apoi ca fusese lovit cu mingea in umar). Pulsul era abia perceptibil, respiratia la fel, nu sangera din nas, gura sau urechi. Ii ridic picioarele la 90 de grade, isi revine insa dupa nici 20” incepe sa tremure din toate incheieturile. Nici acestuia nu i-am retinut finalul…

Later edit 2/27/2010 ora 5.29 PM (Baghdad time)

Cu ajutorul lui Petrisor Ionel, am reusit sa gasesc o intamplare din viata Cuv. Gherasim, destul de asemanatoare cu visul meu:

Am venit in lavra lui ava Gherasim, care era departe ca de o stadie de la Iordan. Iar monahii care vietuiau acolo ne-au spus despre ava Gherasim ca, umbland el prin pustiul Iordanului, l-a intampinat un leu bolnav, care i-a aratat piciorul in care intrase un ghimpe mare, incat i se umflase piciorul. Leul se uita spre staret cu ochi blanzi si, desi nu spunea cuvinte fiind necuvantator, insa cu chip smerit ruga pe staret sa-l vindece. Staretul, vazandu-l ca este intr-o nevoie ca aceea, a sezut si, luand piciorul fiarei, a scos spinul. Apoi curatindu-i rana bine, a invaluit-o cu un petec si i-a dat drumul. Iar leul, dupa ce s-a vindecat, nu l-a mai parasit pe staret, ci, ca un ucenic, umbla dupa dansul ori unde se ducea, incat se mira staretul de recunostinta cea buna a fiarei. De atunci il hranea staretul, dandu-i uneori paine, iar alteori linte.

Parintii aveau in lavra un catir cu care isi aduceau apa de la sfantul Iordan, pentru trebuinta fratilor. Staretul a poruncit sa dea catirul in seama leului, sa umble cu el si sa-l pasca pe langa raul Iordanului. Intr-una din zile, pascand leul pe catir, s-a dus de langa dansul o departare cam mare si a adormit la soare. Trecand din Arabia un om cu camile, a vazut catirul singur fara pastorul lui, si l-a prins si l-a luat intr-ale sale. Leul desteptandu-se si cautand catirul, nu l-a gasit; apoi a venit la ava Gherasim trist si mahnit ca pierduse catirul. Staretul, gandind ca leul a mancat catirul, i-a zis: „Unde este catirul?” Iar el stand ca omul, tacea, cautand in jos.

Cititi continuarea aici

Sursa: crestinortodox.ro