Despre Jurnalul fericirii de Nicolae Steinhardt

Jurnalul fericirii de Nicolae Steinhardt - coperta fata

cartea costă acum numai 24 de lei http://bit.ly/JurnalulFericirii

Unele lucruri in viata nu se intampla cand am vrea noi sa se intample, se intampla cand ne asteptam mai putin. Si intalnirea cu o carte buna intra in acest registru. Cartile bune nu se cumpara, se primesc in dar sau cel putin le cumperi dupa ce ti-au fost recomandate. Asadar, celor care inca n-au citit Jurnalul Fericirii de Nicolae Steinhardt le voi asterne mai jos cateva consideratii proprii pe marginea a ce a scris parintele.

Am vazut cartea in departamentul de urgenta unde lucrez acum si la inceput nu i-am acordat mare importanta.  Sincer, ii dadeam tarcoale de ceva timp, o mai vazusem acum cativa ani si in Libraria Noi, insa n-am cumparat-o atunci pentru ca era scumpa – in jur de 50 de lei, daca-mi aduc bine aminte. Stiam ca e vorba de un evreu care s-a convertit la crestinism in inchisoare si apoi s-a calugarit la Manastirea Rohia. Sincer va spun, daca ar fi trebuit sa aleg intre cumpararea acestei carti si orice alta carte, mi-e teama ca Jurnalul Fericirii nu ar fi fost cartea castigatoare.  De ce n-as putea spune, poate pentru ca atunci cand nu cunosti ceva – fie o persoana, o carte, o idee, o religie etc tinzi sa desconsideri acel ceva si sa nu-i acorzi mare importanta. Cel putin, eu mai am momente din acestea!

Dupa primele pagini, pline de citate in mai multe limbi straine din autori mai mult sau mai putin cunoscuti am lasat cartea din mana, era prea obositoare. Manat apoi de cine stie ce, dupa cateva zile am cerut-o si am reinceput s-o citesc cu mai mare atentie si m-a captivat. Parintele nu a tinut cont de ordinea cronologica in scrierea Jurnalului, astfel incat de multe ori o plimbare pe strazile Londrei anilor ’30 este incadrada de relatarea unei batai crunte primite in inchisoare sau de aducerea aminte a unei discutii filosofice sau teologice cu ceilalti detinuti. Trebuie spus din capul locului ca Nicolae Steinhardt a fost detinut politic, petrecand 5 ani in inchisorile comuniste (intre 1959 – 1964). Spun petrecand, pentru ca pentru parintele a fost o adevarata sarbatoare si un prilej de a afla si de a-si demonstra la randu-i dragostea crestineasca – s-a botezat in 1960. In mai toate paginile Jurnalului veti gasi accentuata ideea de suferinta si de purificare prin suferinta in cadrul crestinismului. Modelele parintelui erau sfintii, eroii si soldatii. O sa redau mai jos cateva pasaje din carte:

 Lipsa de entuziasm, zice Dostoievski, e semnul sigur al pierzaniei. pag. 33

…parerea lui Eminescu: blandetea poporului roman isi are obarsia in bunastarea lui pastorala, mereu superioara celei a neamurilor agricole. pag. 48

Are orice om cate o ulita a copilariei.  A mea acolo a fost, in Pantelimonul cel atat de oarecare, intre Capra si Fundeni – si-n curtea fara capat a unei fabrici de cherestea, poate industria cea mai curata, adanc patrunsa de mirosul lemnului taiat si al rumegusului. (n.r. tatal autorului era proprietarul acelei fabrici de cherestea. Sa nu uitam  ca si Iisus Hristos a fost dulgher) pag. 49

 Nestirea, indobitocirea, trecerea oarba prin viata si printre lucruri, sau trecerea nepasatoare, sunt de la diavol. Samarineanul n-a fost numai bun ci si atent: a stiut sa vada. pag. 52

Definitia vietii, dupa Andre Breton: viata, zice Andre Breton, e felul in care un ins pare a se fi invoit cu inacceptabila conditie umana. pag. 59

Cand i se spunea Domnului pe Golgota: mantuieste-te pe tine si atunci vom crede, greseala era de fapt de ordin lingvistic, se judeca in temeiul unei confuzii de termeni. Daca s-ar fi coborat de pe cruce nu mai era nevoie sa se creada, ar fi avut loc doar recunoasterea unui fapt (ca in cazul papagalului rosu: coborarea de pe cruce ar fi constituit un irezistibil papagal rosu). pag. 63

 Seful garzii, un plutonier tigan care-i si barbierul Securitatii, foloseste prilejul ca sa se suie pe platforma si sa se aseze pe scaunul grefierului. De acolo ne priveste covarsit de fericire, aidoma calatorului care s-ar odihni pe scaunul regesc in timpul vizitarii unui palat ori s-ar urca, in cladirea unui parlament, la o tribuna ilustra. Excursionistului i se pare, din varful anevoie atins al muntelui, ca privelistea care se desfasoara in vale e pentru el anume. pag. 70

Vad bine ca pe cat sunt englezii de reci in strainatate, pe atat sunt de prietenosi la ei in tara. Ospitalieri, deschisi, intelegatori: recunosc oricui dreptul de a fi nebun, de a se duce naibii daca vrea – si pe ce drum isi alege; nevoia de credinta o socotesc drept lucrul cel mai natural. pag. 73

Experienta fizicienilor Michelson si Morley a dovedit in chip hotarat ca dinlauntrul unui sistem inchis nu se pot face observatii asupra miscarilor absolute ale acelui sistem deoarece observatorul, aflandu-se si el in interiorul sistemului, e prins, deci antrenat, in miscarea absoluta a acestuia. Asadar, nu poate iesi dintr-insul ca sa-l observe „din afara” si sa emita constatari obiective cu valoare ne-relativa. pag. 105-106

Ce ramane pana la urma pentru asigurarea libertatii? Care e chezasul sigur? Numai unul: curajul fizic al indivizilor. pag. 106

Descartes: toate greutatile provin din faptul ca-ti lipseste curajul.  pag. 106

Cui zice ca iubeste libertatea ar trebui sa i se poata aplica vorbele pronuntate de o actrita franceza in secolul XVIII (Sophie Arnould) in prezenta careia un batran general (nu auzea bine) repeta intrebator cuvantul rostit de ea: cum? frica? … Actrita catre un valet: ada repede un dictionar, am folosit un cuvant de care domnul general n-a auzit. pag. 106

Marile adevaruri absolute nu le putem sti din cauza experientei Michelson Morley: suntem inlauntrul sistemului, nu putem nici face constatari absolute, nici avea certitudini. Ce putem avea? Doar intuitii, banuieli, credinte. pag. 108

Nu le sade bine oamenilor de stat sa faca pe mironositele sub cuvant de stricta respectare a legalitatii. pag. 110

Sf. Grigore de Nazianz: „Cuvantul lui Dumnezeu s-a intrupat pentru ca eu sa fiu tot atat de mult Dumnezeu pe cat a fost El om.” pag. 123

…exista inca o prejudecata foarte raspandita, pe care a desprins-o cardinalul de Retz: suntem ispititi a lega indisolubil inteligenta de rautate si a da intregului, cu mult respect, numele de machiavelism. Retz: raii nu sunt mereu si neaparat destepti. Raii pot fi si prosti. pag. 123

La diavolul-contabil nu incape nici stersatura cea mai mica. Hristos, dintr-odata, sterge un intreg registru de pacate. Hristos, boier, iarta totul. A sti sa ierti, a sti sa daruiesti, a sti sa uiti. Hristos nu numai ca iarta, dar si uita. Odata iertat, nu mai esti sluga pacatului si fiu de roaba; esti liber si prieten al Domnului.

Voi continua sa extrag citate si zilele urmatoare. Si un ultim gand, de incheiere. Mi-am adus aminte ca am citit Codul bunelor maniere pe nerasuflate, intr-o singura noapte. Si apoi incercam sa respect ce citisem acolo, cel putin cand eram in societate. Nu pot fi insa ca englezul care respecta toate manierele chiar si cand isi ia ceaiul in mijlocul junglei, fara a fi nimeni altciveva de fata. Am avut intotdeauna o problema cu salutul. Cand eram mic nu salutam aproape deloc, insa dupa ce am citit Codul… am inceput sa respect cu religiozitate regulile de acolo. Ajunsesem insa pana acolo incat nici in ruptul capului n-as fi salutat pe cel care a intrat in incapere, eu fiind inauntru de exemplu, pentru ca acest lucru contrazicea Codului… In noaptea aceasta mi-am dat seama ca am gresit, la pagina 270 sta scris urmatorul lucru care a desfiintat tot ceea ce eu credeam litera de lege:

 Aristocrat: insul care vrea sa fie mai bun, care-si cunoaste mai mult datorii decat drepturi, care pentru nimic in lume nu si-ar ingadui o nedelicatete sau un gest de iritatie fata unul mai mic decat el. „

Ia sa incercam si noi sa fim putin aristocrati, sa nu ne mai gandim la drepturi, ci numai la datorii. Sa incepem sa salutam noi primii, chiar daca in Codul bunelor maniere sta scris altfel!

Cartea poate fi cumparata cu 24 de lei de aici sau in format electronic (ebook) cu 22 de lei.

Reclame

Raspunsul meu la articolul din Revista 22 cu titlul „Ipocrizia Preasfintiilor lor”

Cititi articolul din revista22.ro pentru a intelege ce am scris mai jos. De obicei, nu intru in astfel de polemici, pentru ca internetul nu este facut pentru asa ceva si lucrurile pot fi intelese gresit. Totusi, o sa incerc sa punctez cateva lucruri:

  • legile (sau cele 10 porunci la care se face referire in articol) nu sunt ale lui Moise, sunt date de Dumnezeu pentru toti oamenii si trebuie sa recunoastem ca sunt logice si de bun-simt, ca drept dovada sunt preluate si de morala laica. Crestinismul le-a preluat din Vechiul Testament pentru ca Iisus Hristos a spus: „Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc” Matei 5:17
  • atunci cand iti iei viata inseamna ca refuzi darul primit de la Dumnezeu. Noi nu suntem stapani pe viata noastra, desi asa ne place sa credem. Viata de aici de pe Pamant este doar o lupta pe care o ducem si care ne pregateste pentru viata viitoare, in Rai sau in Iad, depinde pentru care „ne calificam”.
  • Sf. Simeon Stalpnicul, ca toti sfintii de altfel, nu a facut decat sa inverseze nevoile umane, asa cum sunt ele prezentate in Piramida lui Maslow. La baza piramidei sunt nevoile fiziologice (deci nevoile trupului) si in varful ei sunt nevoile spirituale (deci nevoile sufletului). Sf. Simeon a incercat sa reduca la minim nevoile trupului – noi crestinii numim acest lucru „nevointa” si si-a dat seama ca trebuie sa se pregateasca inca de aici, de pe Pamant, pentru viata viitoare, punand sufletul in prim-plan. In articolul din Revista 22, autoarea crede ca acest sfant a adoptat acest stil de viata pentru a se sinucide lent. Sf. Simeon a trait pe stalp 37 de ani. Cand vrei sa te sinucizi, chiar si lent, nu cred ca astepti atat, nu?
  • da, depresia, schizofrenia, cancerul etc sunt boli si unele sunt tratabile, altele sunt incurabile. In crestinism, credem ca pacatul este cauza bolii, si boala ne este data pentru a nu ne infumura si a nu ne crede cei mai tari si cei mai mari. De-a lungul vietii, pierdem din vedere nevoile sufletului, pentru ca avem impresia ca vom trai vesnic sau atunci cand vom muri, se va sfarsi totul, deci pentru ce sa ne nevoim, pentru ce sa ne chinuim? Ca sa fiu mai bine inteles, incercati sa priviti boala ca pe un „demo” a ceea ce ne astepta in iad…
  • preotul sta de vorba cu tine, trebuie doar sa-l intrebi si sa-i ceri sfatul. El nu poate citi in mintea noastra (bine, au existat si astfel de preoti si poate ca inca exista, dar acestia sunt exceptiile care confirma regula)
  • citez din articolul dumneavostra: „Pentru că Bisericii (doar de azi?) nu îi pasă decât de un singur lucru: să se îngraşe”. Biserica este reprezentata de totalitatea credinciosilor, ea nu este doar o cladire si nu e alcatuita doar din preoti, calugari, episcopi etc. Probabil ati intalnit un caz care v-a smintit si acum generalizati.
  • preacurvie nu e atunci cand curvesti prea mult, e atunci cand ai relatii sexuale cu cineva care este casatorit
  • revin la sinucidere si la celelalte pacate. Celelalte pacate mentionate in articol – uciderea, minciuna, furtul, preacurvia pot fi iertate de preot la spovedanie – ti se da si un canon de indeplinit si in functie de cum te comporti in continuare, poti ajunge chiar si in Rai, daca te caiesti sincer pt pacatele tale. Deci ti se acorda o a doua sansa. Daca nu s-ar acorda o a doua sansa (de mult ori, chiar si a treia, a patra etc) nimeni nu s-ar mantui, nimeni n-ar ajunge in Rai. In cazul sinuciderii, cazi in pacatul deznadejdii si negi insa existenta lui Dumnezeu sau Il sfidezi, deci nu poti astepta iertarea dupa ce ai facut asa ceva. Tu iti refuzi singur aceasta sansa de reabilitare sufleteasca, nu poti fi spovedit dupa aceea, nu poti fi impartasit.
  • Dumnezeu este in esenta Iubire, deci ne iubeste pe toti nediferentiat, nu cum iubim noi, in functie de interese de moment. Cand cineva isi ia viata, refuza Iubirea lui Dumnezeu.

In loc de concluzie: „De are cineva urechi de auzit să audă”. Marcu 7:16

interviu cu un fost soldat american

Motto: „oamenii sunt mult mai interesanti decat peisajele, arhitectura sau istoria” Rory Steward in Indroducere la Arabian Sands de Wilfred Thesiger

Paul a fost in armata Statelor Unite timp de 21 de ani. Cariera militara l-a purtat prin bazele americane din Irak, Afghanistan, Haiti, Coreea de Sud, Italia. Acum cativa ani a fost foarte grav ranit in timpul unei misiuni in Irak. A supravietuit insa si a decis sa propovaduiasca crestinistimul in tari precum India si Kenia. In acest interviu veti afla cate ceva despre modul in care el calatoreste.

Rep: Spune-mi cateva lucruri despre tine (varsta, unde te-ai nascut, educatie, pasiuni etc)
Paul: Ma numesc Paul Mackenzie. Am 38 de ani, m-am nascut in Norfolk, Virginia, SUA. Liceul l-am facut in Virginia Beach si sunt licentiat in religie de catre Universitatea Liberty din Lynchburg, Virginia. Imi place sa citesc, sa pictez si sa cant la vioara.
Rep: Cum ti-ai inceput cariera militara? Care a fost principalul motiv?
Paul: M-am inrolat in armata cand aveam 17 ani, dupa ce am terminat scoala. Voiam aventura,  sa cunosc lumea si sa-mi servesc tara.
Rep: Daca ai avea posibilitatea sa alegi din nou, ai alege acelasi lucru?
Paul: Da.
Rep: Spune-mi ce s-a intamplat atunci in Abu-Ghraib…
Paul: In timpul armatei, cand eram in Irak, am fost impuscat. Eram intr-o misiune si unul dintre insurgenti m-a impuscat.
Rep: Ai supravietuit dupa ce ai fost impuscat. Cum ti-a schimbat acest lucru viata?
Paul: Cred ca Domnul Dumnezeu m-a salvat din ghearele mortii in noaptea aceea intr-un anumit scop. Cred ca m-a chemat pentru a-i propovadui Evanghelia, ca si misionar.
Rep: Ce-ti place si ce nu-ti place in legatura cu Statele Unite?
Paul: Imi iubesc tara dar nu sunt intotdeauna de acord cu politica ei.
Rep: Care tara crezi ca va fi urmatoarea tinta pentru Statele Unite? Iran? Coreea de Nord?
Paul: Pe bune? Sunt doar un om simplu care are grija de familia lui.
Rep: Ce planuri ai pentru viitor?
Paul: Intentionez sa-I slujesc Domnului in toate zilele vietii mele. Credinta mea este darul lui Dumnezeu. Cred ca eu exist doar pentru a-L lauda pe El intotdeauna. Ceea ce vreau  este sa castig multe suflete pentru Imparatia lui Dumnezeu si sa-l laud pe Domnul in tot ceea ce fac, spun si gandesc. Asta e viziunea mea. Viziunea aceasta imi arata calea. Soli Deo Gloria.
Rep: Cati tari ai vizitat pana acum?
Paul: Pana in prezent am vizitat 34 de tari, majoritatea in Europa.
Rep: Ce locuri din lumea te-au impresionat si ai vrea sa le revezi?
Paul: Mi-a placut ultima calatorie misionara in India. Am fost foarte impresionat de ospitalitatea indiana si de deschiderea lor spre adevar.
Rep: Spune-mi cateva lucruri despre modul in care calatoresti. Din ce am citit pana acum, se pare ca modul de a calatori al americanilor se deosebeste total de cel al europenilor.
Paul: Imi place sa ma amestec (cu cultura locala, n.r.). Stii si tu, cand esti in Roma (poarta-te ca romanii, n.r.). De exemplu, cand calatoresc, nu vreau sa ies in evidenta, nu port ceva specific american (cum ar fi un tricou cu model hawaiian) si incerc sa nu aduc vreo ofensa culturii locale, daca porti de exemplu un tricou cu un porc pe el intr-o tara araba, acest lucru poate ofensa. Inca un lucru, sunt atent si la pozitia corpului: daca-ti arati talpa piciorului, iarasi acest lucru poate jigni pe cineva, pentru ca picioarele sunt considerate murdare.
Rep: Iti cumperi haine din tarile pe care le vizitezi?
Paul: In Kenia mi-am cumparat camasi traditionale si in India am folosit papuci, la fel ca majoritatea localnicilor.
Rep: In legatura cu bagajul, e un lucru destul de intalnit sa vezi oameni care calatoresc cu o multime de bagaje dupa ei. (Paul arata spre o geanta de pe podea). Tu iei un singur bagaj?
Paul: Da.
Rep: Cate kilograme cari de obicei?
Paul: Hmm, 10 kg, in felul acesta nu platesc. Cateodata, daca bagajul are peste 10 kg, trebuie sa platesti extra. Cateodata, mai iau cu mine si rucsacul, sa-mi tin Bibliile in el.
Rep: Deci, de fapt ai un rucsac si o geanta. Ce-ti iei la tine cand pleci pentru o luna in alta tara?
Paul: De obicei imi iau trei perechi de pantaloni, 4-5 tricouri, o pereche de pantofi, un costum pentru duminica, multe sosete. De asemenea, imi iau cateva Biblii, atat versiunea greceasca cat si cea englezeasca, dictionare pentru tara respectiva, hartie si pix, aparatul foto.
Rep: Inainte de a vizita o alta tara, citesti cate ceva despre destinatia ta sau pur si simplu te duci acolo?
Paul: Da, cu 6 luni sau chiar cu 1 an inainte ma informez despre regiunea respectiva, de exemplu inainte de a pleca in Andra Pradesh ma informez in legatura cu populatia, limba/limbile vorbite acolo pentru a ma familiariza cu cultura si limba locului.
Rep: Folosesti ghiduri de calatorie, cum ar fi Lonely Planet sau Rough Guide? Care este ghidul tau preferat?
Paul: Folosesc siturile pentru turisti, dar am si ghiduri acasa, am comandat o multime de ghiduri.
Rep: Dar ce iei cu tine in calatorii, trebuie sa iei un tren sau un autobuz din punctul A pana in punctul B si nu stii ce sa faci. Deci, ce folosesti pe drum?
Paul: Pentru calatoriile acestea (in India si Kenia, n.r.) nu folosesc nimic, am prieteni acolo la care apelez si care-mi spun tot ce e nevoie sa stiu. Cand calatoresc in Europa, cu familia, da, imi iau cu mine ghidurile, am mersul trenurilor, orarul autobuzelor s.a.m.d. Dar in India si Kenia nu am nevoie, ma bazez pe pastorii la care merg.
Rep: Asta pentru ca ai prieteni acolo…
Paul: Da, asa pot petrece mai mult timp cu oamenii…
Rep: Cand te duci in India sau in alta parte, care este modul tau de a predica?
Paul: Este extemporaneu, dar e de asemenea bazat si pe intelegerea Evangheliei. Este extemporaneu pentru ca de fapt Dumnezeu te ghideaza, El iti „spune” ce sa spui si cum sa spui.
Rep: Ce inseamna mai exact extemporaneu?
Paul: Nu am un plan dinainte.
Rep: Asadar, iesi in strada sau intr-o piata si vorbesti cu oamenii, fara a avea un plan, cum ar fi: astazi vom vorbi despre mantuire si maine vom vom vorbi despre viata lui Iisus Hristos si asa mai departe…
Paul: In biserica, da, dar pe strada improvizam. Vorbim cu oamenii cateva ore, asta facem de regula. De asemenea, ne interesam si de nevoile oamenilor. Vorbesti cu o persoana si daca acelei persoane ii e foame, ii cumperi de mancare, daca are nevoie de incaltaminte, ii cumperi incaltaminte. Apoi raspundem la intrebarile oamenilor, si trasmitem mesajul pocaintei si al credintei in Hristos. Pentru ca iertarea sa fie cu adevarat iertare, trebuie sa fie accesibila tuturor.
Rep: Prin urmare, daca unei persoane ii este foame, vrea niste orez sa zicem, tu ii cumperi de mancare. Crezi ca acest lucru ajuta munca ta de propovaduire sau…?
Paul: In mod sigur, nu are cum sa dauneze. Daca unui om ii e foame, ii dam mai intai de mancare si apoi probabil va si asculta ce avem noi de zis. Bineinteles, cel mai important lucru pentru el e sa asculte cuvantul Evangheliei, sa se pocaiasca si sa aiba credinta in Domnul Iisus Hristos, dar ei au totusi si nevoi imediate. Asadar, trebuie sa fie un echilibru, cum ar fi sa-i predici unuia caruia ii e foame si sa-i spui „Dumnezeu sa te binecuvanteze” si apoi sa pleci. Acest lucru este spun foarte clar de Sf. Ap. Petru si Ioan in epistole, trebuie sa avem grija de vaduve, de orfani, asta e religia adevarata. Omiliile pe care le spun duminica sau de sarbatori sunt scrise dinainte, trebuie sa studiezi Biblia pentru a-ti da seama ce vrea Domnul sa le spui acelor oameni. Sau poate pastorul pe care-l vizitez vrea ca eu sa predic despre un anumit subiect.
Rep: Ce alte tari ai vizitat?
Paul: Am fost in India si Kenia.
Rep: Spune-ne ceva despre Kenia. Stiu despre kenieni ca vorbesc engleza, majoritatea o invata in scoala. Tu predici in engleza?
Paul: Da, predic in engleza si cineva traduce in swahili.
Rep: Te duci in satele crestine sau in cele arabe sau pagane?
Paul: Da, merg in regiunile unde sunt pagani. De fapt acesti oameni se inchina la elemente cu ar fi lemnul, sunt panteisti, deci sunt pagani, da. Nu mergem pe langa moschei, dar mergem in satele unde sunt musulmani, de obicei pe strada, in piete.
Rep: Mai inainte de a predica intr-o zona cu musulmani, mergeti la imamul sau la primarul satului sa cereti acordul?
Paul: Nu.
Rep: Dar ati avut probleme pana acum?
Paul: Nu, nu in India, nu in Kenia. Daca as fi fost in Sudan, era cu totul altceva.
Rep: Cat timp petreci intr-o tara cand te duci intr-o astfel de misiune evanghelizatoare?
Paul: Mai putin de o luna, intre trei saptamani si o luna, pentru a prinde trei duminici. Este suficient timp pentru a merge la toate bisericile dintr-o anumita zona.
Rep: Care ar fi procentul celor care se convertesc? De exemplu mergi in Andra Pradesh, predici Evanghelia si unul, doi sau 10 oameni devin crestini datorita predicii tale…
Paul: Nu fac statistici, nu stiu si nu depinde de mine. E ca in pilda semanatorului, sunt patru feluri de pamant: samanta care cade pe marginea drumului este mancata de pasari, cea care cade intre stanci, fara pamant nu prinde radacini si samanta care cade intre maracini creste, dar maracinii vor sufoca planta la un moment dat, pe cand samanta care cade pe pamant bun creste si produce recolta buna – de o suta, de saizeci sau de treizeci de ori ceea ce a fost semanat. Deci cresterea vine de la Dumnezeu, semanatorul face doar ceea ce Domnul l-a chemat sa faca, dar rezultatul nu depinde de semanator, un simplu om care predica Evanghelia. Rezultatul nu depinde de mine, chiar daca am predicat foarte bine sau nu asa de bine. Nu este dupa mine, eu pot fi foarte elocvent sau doar un inceptator impiedicat, cuvantul lui Dumnezeu e totusi raspandit, Sfantul Duh vorbeste prin acele cuvinte oamenilor. Eu doar merg acolo unde mi se spune sa merg, spun ceea ce mi se spune sa spun, si poporul Tau va auzi vocea Ta, pentru ca Tu i-ai chemat dupa nume, pentru ca sunt ai Tai.
Rep: Vrei sa transmiti ceva oamenilor, in incheiere?
Paul: Da, tin sa vin in Romania intr-o buna zi, sa vorbesc cu oamenii.
Rep: Te asteptam. Fii binecuvantat!
Paul: Dumnezeu sa te binecuvinteze si pe tine!

P.S. Probabil unele intrebari sau raspunsuri vor aparea ca fiind fara legatura intre ele. Acest lucru s-a intamplat deoarece Paul a fost destul de reticent in privinta interviului, e foarte modest si doar dupa multe insistente a acceptat  sa-mi raspunda la intrebari. Unde vedeti raspunsuri laconice inseamna ca a raspuns prin mail la intrebarile mele, unde sunt raspunsuri mai lungi, acolo a fost un interviu clasic, inregistrat si apoi transcris. Pentru o mai buna intelegere a dialogului, puteti citi si varianta originala a interviului (in engleza) aici.

Interview with an ex soldier. American soldier

Motto: „living humans are of more interest than landscape, architecture or history” Rory Steward in Introduction at Arabian Sands by Wilfred Thesiger

Paul was a soldier in the U.S. Army for 21 years. During he’s military career, he been in the military bases from Iraq, Afghanistan, Haiti, South Korea, Italy. A few years ago, he been seriously wounded during a mission in Iraq. He survived and he decided to live his life as a Christian missionary. In this interview, you will find out something about his travel style and his work as a missionary in Kenya and India.

Rep: Tell me a few things about yourself (age, where you’re born, schools, hobbies etc).
Paul: My name is Paul Mackenzie. I am 38 years old and I was born in Norfolk, Virginia. I graduated from High School in Virginia Beach, and I have a bachelor’s degree in Religion from Liberty University, Lynchburg, Virginia. My hobbies are reading, oil painting and playing the violin.
Rep: How did you begin your military career? What was the main reason?
Paul: I joined the U.S. Army when I was 17 years old, right when I finished school. I wanted adventure, to see the world, and to serve my country.
Rep: If you will have the chance to go back, you’ll choose the same thing?
Paul: Yes.
Rep: Tell me about that mission in Abu-Ghraib…
Paul: During my Army career I was shot while deployed to Iraq. While battling insurgents I was wounded by an insurgent.
Rep: You survived after being shot. How this thing change your life?
Paul: It’s my belief that the Lord, God, spared me from death that night for His purposes. I believe He has called me into the ministry, as a missionary.
Rep: What do you like about USA? What you don’t like?
Paul: I love my country but I don’t always agree with its politics.
Rep: What country do you think that will be the next target for the U.S.? Iran? North Korea?
Paul: Well, really? I am only a simple man, trying to raise a family.
Rep: What plans do you have for the future?
Paul: I intend on serving the Lord all the days of my life. My faith is a gift of God. I believe my life exists to glorify God and to enjoy Him forever. My vision is to win many souls for the Kingdom of God, and to glorify God with everything I do, say, and think. This is my vision. My vision directs my activity. Soli Deo Gloria.
Rep: How many countries you visit till now?
Paul: At present, I have visited 34 countries, many of them being in Europe.
Rep: What places in the world impress you most and you wanna see them again?
Paul: I enjoyed my recent missionary trip to India. I was very impressed with the Indian hospitality and openness to truth.
Rep: Tell me a few things about your travel style. From what I read till now, it seems to me that the American way of traveling and seeing the world it’s totally different than the European way.
Paul: I like to blend in: you know, when in Rome… Par example, when I’m travel, I’d like to wear something that doesn’t stand out, I’m not wearing something that is too American (ex. a Hawaiian t-short) and I try not to offend the local culture, if I worn a t-shirt with a pig on it in an Arab country, this could be offensive. Another thing, the body posture: if you show your bottom of your foot, that thing it’s considered offensive, because feet are dirty.
Rep: You buy clothes from the countries you visit?
Paul: In Kenya I bought the traditional shirts from the market, and in India I used flip-flops, like most of the people do.
Rep: About the luggage, it’s a common thing for the people who travel to take a lot of luggage with them. (Paul points to the bag which lay on the floor). You take only one bag?
Paul: Yes.
Rep: How many pounds or kilos has it?
Paul: Hmm, 10 kilos, that way I don’t pay. Sometimes, you have to pay if is over 10. Sometimes, I take the backpack too, to put the Bibles inside.
Rep: So, actually, you have two bags, a small backpack and a bag. What do you take when you go one month in a different country?
Paul: Well, I used to take, let’s see, maybe three pairs of pants, 4-5 shirts, 1 pair of shoes, a suit from top to bottom with a tie for Sundays, plenty of socks. Also, I take a couple of Bibles, I take my Greek Bible with me and my English Bible, dictionaries for that particular area, some paper, a pen, my camera.
Rep: Prior to visit a different country, you read something about that country, that region or you just go in that direction?
Paul: Yes, with 6 months to 1 year before I study the region, for example Andra Pradesh: the population, the language(s), so I could have basic understanding of the language and the culture.
Rep: Do you use any guides, like Lonely Planet or Rough Guides? What is your favorite? Paul: Actually, there’s websites for tourists, but I have guides at home, I order a lot of travel guides.
Rep: But what do you take on a trip, for example you need to take a bus or a train from point A to point B, and you don’t know what to take. So, what do you take with you?
Paul: No, for these trips (n.r. for the trips in India and Kenya) I don’t take anything, I have friends in those countries which help me with information. When I do a trip in Europe, with the family, then I do that, I have all kinds of travel books, like trains timetables, and bus schedules and all that stuff. But in India and Kenya, I don’t do that, I rely on pastors.
Rep: That’s because you have friends over there…
Paul: In that way, I can spend more time with people…
Rep: What is your preaching style when you go to India or somewhere else?
Paul: The preaching is extemporaneously, but is also based largely on understanding of the Gospel. Is extemporaneous for the fact that when God move you, He gives you word to say and how to say.
Rep: What means exactly extemporaneous?
Paul: Is not preplanned.
Rep: So, you just go in a street, in a market and you talk with the people, I mean you don’t have a plan, like : today we gonna talk about the salvation or tomorrow I’m gonna talk about life of Jesus and so on…
Paul: In a church, yes, but on the street is extemporaneously. We talk with people for a couple of hours, is just what we do. And also, we largely do what the people need. What is their need? You talk with somebody and if that person need food, you buy food, if he need shoes, you buy shoes. Also, I respond at people’s questions, I transmit the general message of repentance and faith in Christ. In order for Grace to be truly Grace, must be free.
Rep: So, you said that if they need some rice, something to eat, you buy them that food…You think that buying those things helps your preaching work or…?
Paul: Certainly, it won’t hurt, I mean if one guy is hungry, you first give him food, and then he probably would listen what you have to say. Of course, the most important thing for them is to hear the word of Gospel, to repent and believe and have faith in Lord Jesus Christ, but they also have immediate needs. So, it’s a balance, I just gonna preach to someone you know is hungry and you say : „OK, OK, God bless you” and leave. This is expressly spoken by Peter and James in the epistles, you have to take care of the widows and orphans, this is true religion. But the homilies on Sundays and on other days, these are planned, you have to study Scriptures and determine what the Lord wants to say to the people. Or perhaps the pastor that I’m visiting wants me to preached on a particular subject.
Rep: What about the other countries you visited…?
Paul: Yeah, I’ve been to India and Kenya.
Rep: OK, so tell us about Kenya. I know that the Kenyans know English very well, they learned in school. You preach in English?
Paul: Yeah, in English and someone translated in Swahili.
Rep: You go to the Christians villages or to the Muslim or pagan areas?
Paul: Yes, we go to the pagan areas . Actually, these people worship wood, they are pantheists, but there are pagans, yes. We don’t actually go to the mosque’s grounds, but we go to the Muslim villages, usually on the streets, market places.
Rep: Prior to preach in a Muslim area you go to a local imam or local chief, local mayor to ask for the accord?
Paul: No.
Rep: But you had problems?
Paul: No, not in India, not in Kenya. If you were in Sudan, things are different.
Rep: How long to you stay in a country when you go in that kind of mission?
Paul: Less than a month. Three weeks to a month, to get three Sundays. It’s enough to go at all the churches, in all the major areas.
Rep: What is the percent of success? You go to Andra Pradesh, you preach the Gospel and let’s say one, or two or ten people become Christian after you preach…
Paul: I don’t take stats, I don’t know, it’s not up to me. It’s like the sower with the seed, there’s four types of ground: the seed that fell on the way side, the birds took it, the seed that fell on the rocks, without any ground, any soil, it has no roots, and the seed that fell among the thorns, grew up but the thorns choked the plants, and the seed that fell on the good soil, where it produced a crop – a hundred, sixty or thirty times what was sown. So, the increase come from the Lord, the sower is simply doing what God is calling to do, but the increase and the results are not from the sower, a mere man telling the Gospel. God makes the increase, God makes them grow, so the results are not up to me, even if a preached a really good message or not so good message. It’s not up to me if I’m very eloquent or if I’m just a bumbling novice, still the word of God it’s preached, the Holy Spirit is speaking in those words to people. I just go where I’m commanded to go, say the words that I’m commanded to say, and Your people we’ll hear Your voice, cause You call them up by name, because are Yours.
Rep: You wanna say something for the people, in the end?
Paul: Yes, I’m looking forward to came to Romania one day, talk with some people.
Rep: We’re waiting for you. God bless you!
Paul: God bless you too!

P.S. The Romanian translation is gonna be ready soon. Feel free to add your comments and your questions to this interview, but I kindly ask you you to use only English. When the Romanian translation it’s gonna be ready, you may comment there in Romanian. Thank you!

visele – contraatacul pentru pastrarea sanatatii mentale?

Cate ganduri mor inainte de-a se naste? Si oare cate altele sunt uitate pana dimineata… Suvoiul de cuvinte si imagini din mintea mea fu intrerupt de zgomotul produs de contractia unei sticle de plastic. O sticla pe care o gasesti la fiece colt de alee pe aici, stand in stive pe europlaleti. Se bucura de ultimele clipe linistite, cand vor veni caldurile apocaliptice, vor disparea ca ciresele din pomii aflati in curtea scolii. Apoi, iar ganduri, iar imagini, iar pusti descarcate (sper sa nu fi omorat decat atomi de hidrogen de data asta). De cateva zile, visez ca un om care pentru a nu innebuni trebuie sa viseze, trebuie sa contraatac cumva realitatea pentru a-mi pastra sanatatea mentala. Cu cateva nopti in urma am avut patru vise, unul dupa altu’ (sau poate era un singur vis, eu visandu-ma cum visez patru vise). Daca vi-se pare ca repet cuvantul vise de prea multe ori, veniti aici si veti avea acelasi stil de exprimare cat ati zice opration iraqi freedom. Nu-mi amintesc decat unul: eram intr-o gradina zoologica si ingrijitorul vine sa ma anunte ca unui leu i-a intrat o aschie in laba piciorului si trebuie operat de urgenta. Eu mai aveam un pacient cu mana rupta, ma pregateam sa-i pun un gips. Incerc sa-l conving pe ingrijitor sa cheme un veterinar pentru ca leul e un animal periculos, trebuie tranchilizat mai intai, e cu totul alta procedura decat la oameni. Asta nu si nu, ca sa-l operam pe viu. Mai departe…nu-mi amintesc.

Un alt vis, e separat, nu e din grupul celor patru: se facea ca traversam Calea Victoriei pe bicicleta, trebuia sa ajung la o intalnire cu Lorena Lupu si voiam sa fiu punctual. Pedalam de zor, se facuse deja rosu si masinile se pregateau sa porneasca. Un grup de tigani de pe margine striga „Iuliaan, Iuliaaaan!” Ma indrept nedumerit spre ei, imi dau seama ca nu sunt eu cel chemat, insa vad un baietel intins pe asfalt, cam pal si inert. Ma aplec sa-i masor pulsul, sa-i verific respiratia… Cei din jur voiau sa-l ridice in picioare, eu ma luptam cu ei sa-l lase jos. I-am convins intr-un final sa-l lase intins pe asfalt, i-am intrebat ce s-a intamplat cu el, mi-au spus ca se jucau cu mingea si deodata a cazut (am aflat mai apoi ca fusese lovit cu mingea in umar). Pulsul era abia perceptibil, respiratia la fel, nu sangera din nas, gura sau urechi. Ii ridic picioarele la 90 de grade, isi revine insa dupa nici 20” incepe sa tremure din toate incheieturile. Nici acestuia nu i-am retinut finalul…

Later edit 2/27/2010 ora 5.29 PM (Baghdad time)

Cu ajutorul lui Petrisor Ionel, am reusit sa gasesc o intamplare din viata Cuv. Gherasim, destul de asemanatoare cu visul meu:

Am venit in lavra lui ava Gherasim, care era departe ca de o stadie de la Iordan. Iar monahii care vietuiau acolo ne-au spus despre ava Gherasim ca, umbland el prin pustiul Iordanului, l-a intampinat un leu bolnav, care i-a aratat piciorul in care intrase un ghimpe mare, incat i se umflase piciorul. Leul se uita spre staret cu ochi blanzi si, desi nu spunea cuvinte fiind necuvantator, insa cu chip smerit ruga pe staret sa-l vindece. Staretul, vazandu-l ca este intr-o nevoie ca aceea, a sezut si, luand piciorul fiarei, a scos spinul. Apoi curatindu-i rana bine, a invaluit-o cu un petec si i-a dat drumul. Iar leul, dupa ce s-a vindecat, nu l-a mai parasit pe staret, ci, ca un ucenic, umbla dupa dansul ori unde se ducea, incat se mira staretul de recunostinta cea buna a fiarei. De atunci il hranea staretul, dandu-i uneori paine, iar alteori linte.

Parintii aveau in lavra un catir cu care isi aduceau apa de la sfantul Iordan, pentru trebuinta fratilor. Staretul a poruncit sa dea catirul in seama leului, sa umble cu el si sa-l pasca pe langa raul Iordanului. Intr-una din zile, pascand leul pe catir, s-a dus de langa dansul o departare cam mare si a adormit la soare. Trecand din Arabia un om cu camile, a vazut catirul singur fara pastorul lui, si l-a prins si l-a luat intr-ale sale. Leul desteptandu-se si cautand catirul, nu l-a gasit; apoi a venit la ava Gherasim trist si mahnit ca pierduse catirul. Staretul, gandind ca leul a mancat catirul, i-a zis: „Unde este catirul?” Iar el stand ca omul, tacea, cautand in jos.

Cititi continuarea aici

Sursa: crestinortodox.ro

mit: arabii miros?

In Europa, consideram mirosul un simt mai putin important, care nici nu indrazneste sa se compare cu vazul sau cu auzul. Verbul „a mirosi” de multe ori e folosit doar cu un singur sens, atunci cand spunem „el/ea miroase”, toti tindem sa credem ca acea persoana are probleme cu igiena corporala, foarte putini ne gandim ca acea persoana se bucura de mirosul unei flori sa spunem. Din cate mi-am dat seama, in limba engleza se aplica aceeasi regula ca si in romana pentru acest verb. Daca mai stiti exemple asemanatoare sau diferite, va rog.

Acum sa trecem la situatii reale, cu care eu ma lovesc zi de zi aici si incerc sa gasesc o explicatie pentru ele: arabii si kurzii miros. Adica put. Ca sa fiu inteles clar. Ipotezele pentru aceasta situatie ar fi urmatoarele:
1. se pare ca ei nu au voie sa se spele si sa foloseasca deodorante, cel putin in timpul postului (arabii moderni spun ca nu exista o astfel de prevedere in islamism)
2. femeile au voie sa foloseasca parfumuri numai daca sunt in casa sotului sau in casa prietenelor, daca s-ar parfuma inainte de a iesi pe strada de ex, acest lucru ar fi considerat un adulter
3. colegul meu de camera, care tocmai s-a intors din afghanistan, mi-a spus ca afghanii miros si mai rau si asta ar fi din doua motive:
– in sate exista o singura fantana, deci apa e destul de pretioasa (mai ceva ca-n Dune)
– nu au bani sa-si cumpere haine, si cred ca o data ce ti-ai spalat hainele, acestea se rup apoi mult mai repede (asta cred ca e mai mult parerea colegului, pana nu vorbesc direct cu afghanii nu stiu ce sa cred)
4. arabii folosesc parfumuri pe baza de ulei, iar noi folosim pe baza de alcool
5. din discutiile cu un kuweitian am inteles ca exista o comunitate satanista la granita Irakului cu Siria ai carei adepti se spala o singura data pe an (trebuie sa mai fac cercetari in legatura cu acest subiect)
6. sunt si cativa care spun ca arabii s-au invatat sa nu se spele datorita calatoriilor dese pe care le faceau in trecut cu caravanele prin desert. Nu prea sta in picioare acest argument, in primul rand majoritatea arabilor a trait in orase din cele mai vechi timpuri (cel mai vechi oras din lume e in Irak – chiar cuvantul „Irak” e o varianta moderna a lui „Ur”. Second, in trecut nimeni nu se prea spala, nu?

In loc de concluzie: la inceputul lunii ianuarie am intrat in sala de asteptare din Pascani. Nu vreti sa stiti cum miroase acolo! Pe 20 ianurie eram in Aeroportul din Istanbul, langa niste indieni. La un moment dat, unul din ei s-a descaltat. Urmarea? Ne-am mutat la celalalt capat al zonei de tranzit unde aveam voie sa stam (am mers cateva sute de metri :D) Intrebare: toti oamenii au probleme cu igiena personala? Sau doar calatorii?

P.S. Deschideti google.com si tastati „why arabs” si asteptati rezultatele. O sa fiti uimiti de unele dintre ele.

viata si moartea se impletesc dupa ziduri

Unul dintre colegi m-a lamurit cu privire la „muzica arabeasca” pe care o auzim in fiecare seara. Este de fapt muezinul care-i cheama pe musulmani la rugaciune (nu vreun post de radio asa cum credeam eu din cauza sistemului de amplificare). Intr-una din zilele anului 2004 chemarea muezinului e intrerupta de 3-4 impuscaturi urmate de zgomotul produs de caderea unui corp pe o podea tare. Dupa cateva secunde, chemarea la rugaciune e reluata de o alta voce.