nisipul desertului si desertarea nisipului

in care vorbim despre nisipul din desert si despre nisipul care ne incetoseaza privirea cand ne uitam la aproapele nostru si-l judecam dupa aparente

De cateva saptamani ma chinui sa termin o carte, pe numele ei Arabian Sands. Cateodata o citesc in fata biroului, privind in zare spre Dark Side Avenue, strada mai tot timpul acoperita de praful ridicat de Humvee-uri. De obicei, ies in fata biroului atunci cand cei de la KBR (o companie americana iubita de toata lumea, acronimul cica ar veni de la Keep Bringing Retards) vin si ne repara generatorul, operatiune care dureaza de regula 2-3 ore. Atunci se golesc instant toate birourile si mai socializeaza lumea pe aici, si nimeni nu e deranjat ca in jurul lui sunt oameni din India, Pakistan, Egipt, Siria, US, Turcia, El Salvador, Columbia, Ungaria etc. Dar nu cred ca are rost sa incep acum o discutie despre cat de bine ne intelegem noi aici in desertul irakian, desi cu acest gand am pornit sa scriu aceste randuri, observand in ultimul timp prin blogosfera tot mai multe reactii alergice la adresa tiganilor , ungurilor etc. “Cand il cunosti pe cel de langa tine, incetezi sa-l mai judeci” cum spunea un prof din liceu. Majoritatea cartilor ce le-am comandat in ultimul timp on-line sunt descoperite pe viajoa.ro, fetele care se ocupa de site au facut o lista cu 60 de carti peste care ar trebui sa-si arunce ochii mai multa lume, fie ea nomada sau sedentara.

Revenind la carte, de doua ori am iesit cu ea afara s-o citesc, de doua ori s-a pus un vant puternic care a ridicat nisipul din jur si mi-a umplut cartea de firicele de nisip (cand voi termina cartea asta, voi începe In Siberia de Colin Thubron, doar sa vad daca se face brusc frig). Englezu’ asta care a scris cartea are cateva scantei de geniu pe alocuri (doar a fost boxer la Oxford 😀 ) mai ales la inceputul cartii cand spune ca “I went there with a belief of my own racial superiority, but in their tents I felt like an uncouth, inarticulate barbarian, an intruder from a shoddy and materialistic world. Yet from them I learnt how welcoming are the Arabs and how generous is their hospitality” [p. 38]. Si incercarea mea de traducere: “M-am dus acolo cu credinta in superioritatea rasei mele, dar in corturile lor m-am simtit ca un necioplit, ca un barbar incapabil sa articuleze un cuvant, un intrus dintr-o lume inferioara si materialista. De la ei am invatat cat de primitori sunt arabii si cat sunt de generosi si ospitalieri.”

Ce mai aflam din paginile cartii: ca beduinii intotdeauna vobesc tare, nu pentru ca ar fi tari de urechi, ci pentru ca toti sa auda conversatia, la ei neexistand  notiunile de intimitate, spatiu privat, discutie privata etc. Atunci cand cineva spune ceva, acel lucru e de importanta pentru toata lumea si toti sunt invitati sa participe la discutie.

Oaspetii unui beduin sunt mai importanti decat gazda, nu de putine ori s-a intamplat ca autorul impreuna cu cei cu care calatorea sa ramana nemancati peste noapte deoarece aveau oaspeti si acestia aveau intaietate la masa. Alta data Thesiger povesteste cum au ajuns ei in dreptul unei fantani dupa multe zile de calatorie prin desert si se pregateau sa bea apa, dar unul din ei lipsea (nu mai tin minte exact motivul, probabil se ocupa de camile sau se asigura ca nu-i urmareste nimeni). Faza e ca niciunul dintre ei n-a baut apa pana n-a venit celalalt care lipsea (dupa vreo 5 ore a aparut individu’).

„Probleme” apareau si la impartirea mancarii, mereu se gasea cineva care sa spuna ca el a primit mai mult decat ceilalti si se oferea imediat sa imparta surplusul cu altcineva, care la randul lui spunea ca si el are foarta multa mancare si nu e drept sa manance el atat. Din cate scrie in carte, autorul nu a auzit pe nimeni plangandu-se ca a primit prea putina mancare (si a trait printre ei cam 5 ani).

“It is true that the worst loneliness is to be lonely in a crowd. I have been lonely at school, and in European towns where I knew nobody, but I have never been lonely among Arabs. I have arrived in their towns where I was unknown, and I have walked into the bazaar and greeted a shopkeeper. He has invited me to sit beside him in his shop and has sent for tea. Other people have come along and joined us. They have asked me who I was, where I came from, and innumerable questions which we should never ask a stranger.” [p. 164]

“E adevarat ca singuratea e cea mai grea cand te simti singur desi esti in multime. M-am simtit singur la scoala si in orasele europene unde nu cunoasteam pe nimeni, dar nu am fost niciodata singur printre arabi. Am sosit in orasele lor unde eram necunoscut, am mers in bazar si am salutat un vanzator. Acesta m-a invitat sa stau cu el si a trimis pe cineva sa aduca ceai. Alti oameni au venit si ni s-au alaturat. M-au intrebat cine sunt, de unde vin si mi-au mai pus apoi o multime de intrebari pe care de obicei nu le pui unui strain.”

O alta caracteristica a beduinilor e sa se comporte in doua moduri total opuse in aceeasi situatie, pot fi ori foarte generosi ori foarte rai (autorul a fost amenintat cu moartea de alti arabi in Oman, pentru ca era crestin, si nu a fost lasat sa bea apa din anumite fantani). Totusi, cei care calatoreau cu el erau gata sa se lupte chiar cu cei din acelasi trib si sa-si dea viata, pentru ca aceia cu care calatoresti sunt mai presus de orice, in acceptiunea beduinilor. Desi timp de luni de zile, cat calatoreau prin desert, beduinii erau abstinenti, totusi nu priveau acest lucru ca pe o virtute. Voiau neaparat sa aiba copii si considerau ca femeia a fost data de Dumnezeu pentru satisfacerea barbatului.

“What is the news?” – “Care sunt noutatile?” Aceasta intrebare este pusa de beduini tuturor celor intalniti, cunoscuti sau nu. In desert nu e loc de reticenta sau rusine, orice lucru se poate dovedi de o importanta vitala si trebuie impartasit cu toata lumea. Temele principale de discutie sunt pretul diverselor marfuri din bazar, cine a pradat, cine a fost pradat, cine a devenit faimos in ultimul timp, cine a fost umilit, cine a mai murit, ce aliante s-au incheiat intre triburi, unde se afla cele mai bune locuri de pasunat pentru camile etc. De-a lungul timpului, datorita acestei barfe continue, oamenii au devenit constienti ca fiecare actiune a lor va fi cunoscuta de toata lumea. Aceasta stare a lucrurilor are parti bune si mai putin bune, de exemplu multi dintre ei se comportau teatral, puneau pret prea mare pe gesturi, conversatie, de parca ar fi fost tot timpul in transmisie directa din casa Big Brother. Autorul ne spune ca a existat odata un șeic beduin cunoscut ca “The Host of the Wolves” (Gazda lupilor), pentru ca de fiecare data cand auzea un lup urland in jurul cortului sau, isi trimitea fiul sa duca o capra in desert, pentru ca nu vrea ca nimeni sa urle de foame langa el si el sa nu-l hraneasca. [p. 170]

Thesiger e pornit foarte tare impotriva cucerilor tehnologice ale epocii lui si probabil unul dintre pionerii miscarii anti-globalizare. Desi se folosise inainte de masini, trenuri, avioane, radio cat timp se afla in desert nu foloseste nimic din toate acestea pentru a calatori, calatoreste numai pe jos sau pe camile. Un exemplu elocvent este atunci seicul Zayid ii ofera o masina pentru a-si continua calatoria, iar cand autorul refuza, spunand ca prefera sa merga pe o camila, seicul ii ofera camila proprie, Ghazala (Gazela), camila pe care visa s-o conduca orice arab din desert. Totusi, se contrazice singur, la un moment dat Thesiger (care era ofiter al Marii Britanii) da ordin ca un avion al R.A.F. (Royal Air Force) sa-l aduca pe un beduin din cealalta parte a Peninsulei Arabiei ca sa-si poata incepe calatoria.

Nu stiu ce as mai putea adauga despre acesti oameni, decat ca sper sa-i intalnesc intr-o buna zi, cat inca nu sunt prinsi total in meandrele modernitatii.

P.S. Cartea nu e inca tradusa in romana, eu am cumparat-o de pe Amazon si am citit-o cu dictionaru’ langa mine, ca sunt cam incompetent cand vine vorba de citit in limba lui Jerome K. Jerome. Prin urmare traducerea citatelor imi apartine si aveti dreptul de a nu fi de acord cu ea.

nisipurile arabeLater edit – între timp, cartea a fost tradusă în limba română, poate fi comandată de aici cu 30 de lei, livrarea este gratuită. Dacă preferați s-o citiți în engleză, prețul este de 69,93 de lei, tot cu livrare gratuită.
Sursa foto: Pitt Rivers Museum

mit: arabii miros?

In Europa, consideram mirosul un simt mai putin important, care nici nu indrazneste sa se compare cu vazul sau cu auzul. Verbul „a mirosi” de multe ori e folosit doar cu un singur sens, atunci cand spunem „el/ea miroase”, toti tindem sa credem ca acea persoana are probleme cu igiena corporala, foarte putini ne gandim ca acea persoana se bucura de mirosul unei flori sa spunem. Din cate mi-am dat seama, in limba engleza se aplica aceeasi regula ca si in romana pentru acest verb. Daca mai stiti exemple asemanatoare sau diferite, va rog.

Acum sa trecem la situatii reale, cu care eu ma lovesc zi de zi aici si incerc sa gasesc o explicatie pentru ele: arabii si kurzii miros. Adica put. Ca sa fiu inteles clar. Ipotezele pentru aceasta situatie ar fi urmatoarele:
1. se pare ca ei nu au voie sa se spele si sa foloseasca deodorante, cel putin in timpul postului (arabii moderni spun ca nu exista o astfel de prevedere in islamism)
2. femeile au voie sa foloseasca parfumuri numai daca sunt in casa sotului sau in casa prietenelor, daca s-ar parfuma inainte de a iesi pe strada de ex, acest lucru ar fi considerat un adulter
3. colegul meu de camera, care tocmai s-a intors din afghanistan, mi-a spus ca afghanii miros si mai rau si asta ar fi din doua motive:
– in sate exista o singura fantana, deci apa e destul de pretioasa (mai ceva ca-n Dune)
– nu au bani sa-si cumpere haine, si cred ca o data ce ti-ai spalat hainele, acestea se rup apoi mult mai repede (asta cred ca e mai mult parerea colegului, pana nu vorbesc direct cu afghanii nu stiu ce sa cred)
4. arabii folosesc parfumuri pe baza de ulei, iar noi folosim pe baza de alcool
5. din discutiile cu un kuweitian am inteles ca exista o comunitate satanista la granita Irakului cu Siria ai carei adepti se spala o singura data pe an (trebuie sa mai fac cercetari in legatura cu acest subiect)
6. sunt si cativa care spun ca arabii s-au invatat sa nu se spele datorita calatoriilor dese pe care le faceau in trecut cu caravanele prin desert. Nu prea sta in picioare acest argument, in primul rand majoritatea arabilor a trait in orase din cele mai vechi timpuri (cel mai vechi oras din lume e in Irak – chiar cuvantul „Irak” e o varianta moderna a lui „Ur”. Second, in trecut nimeni nu se prea spala, nu?

In loc de concluzie: la inceputul lunii ianuarie am intrat in sala de asteptare din Pascani. Nu vreti sa stiti cum miroase acolo! Pe 20 ianurie eram in Aeroportul din Istanbul, langa niste indieni. La un moment dat, unul din ei s-a descaltat. Urmarea? Ne-am mutat la celalalt capat al zonei de tranzit unde aveam voie sa stam (am mers cateva sute de metri :D) Intrebare: toti oamenii au probleme cu igiena personala? Sau doar calatorii?

P.S. Deschideti google.com si tastati „why arabs” si asteptati rezultatele. O sa fiti uimiti de unele dintre ele.