top 10 locuri neobisnuite in care am (a)dormit

1. In gara din Corlatesti (pe langa Ploiesti)- era prin vara anului 1997, impiegatul m-a cazat intr-o camera – am dormit intr-un pat metalic acoperit cu piei de oaie, sube (sau poate era o doar o saltea eviscerata, amintirile sunt neclare) m-a mancat pielea cam 2-3 zile dupa
2. In fata garii din Chamonix (Franta), vara lui 2009. Pe la 9 seara eram in incinta garii si ma schimbam dupa un paravan, facandu-mi deja planuri ca voi dormi pe imbietoarele banci de lemn dinauntru. Dupa ce a sosit ultimul tren, impiegatul vine la noi si ne spune :”la gare c’est ferme” asa ca ne-am luat boarfele si am iesit in fata garii (pe partea dinspre oras, nu dinspre linii). Ca si colegi de trotuar am avut 2 nemti si 3 spanioli (sa nu va aud ca numai romanii dorm pe unde apuca!)
3. intr-un parc din Courmayeur (Italia), tot in 2009, m-am bagat in sacul de dormit si am innoptat langa un copac (n-am mai pus cortul, bine ca nu a plouat)
4. la 4000 de metri, in Alpii francezi. Chiar dupa ce am coborat de pe  varf, s-a pus o ninsoare si un vant, mama-mama, si eu trebuia sa ies din cort din ora in ora sa-mi fac nevoile (asta timp de vreo 15 ore, spre disperarea lui Ciclop, colegu’ de cort). Prostata, mai tata!
5. in autobuzul 336, dupa un revelion petrecut in stil clasic, adica in Piata Constitutiei, am plecat la 6 dimineata spre casa, am ajuns pe la 11. de doua ori am adormit in 336 de la un capat la altu, apoi in 104. ce vremuri!
6. in ultimul metrou spre casa (e extrem atunci cand ratezi statia ta si trebuie sa vii pe jos acasa dupa 12 h la munca)
7. pe plaja din Mamaia, in miezul zilei
8. intr-un culoar de la metrou (paralel cu tunelul, langa Romana). Cine e curios/curioasa, ii arat locul, dar trebuie sa mergem pe sina de tren putin 😀
9. pe paie, in curtea casei de la tara, prin anii ’80. Bunicul meu (Dumnezeu sa-l ierte) a avut ideea de a dormi afara, pe paie, asa ca l-am urmat, dupa ce ne-am ocupat mai intai de tantari, afumandu-i (si afumandu-ne) putin
10. intr-un club(a se citi bomba) rock/punk din Centrul Vechi, tot dupa un revelion, ma imprietenisem cu niste punkeri (mare greseala), dimineata m-am trezit fara geaca si fara telefon (telefonul era in geaca si geaca nu era pe mine).

Voi ce amintiri aveti?

24 de gânduri despre „top 10 locuri neobisnuite in care am (a)dormit

      • Cu ce ocazie ai dormit acolo? Ai uitat sa adaugi cand am fost in Piatra Craiului si am dormit sub un brad in ploaie apoi in saci de dormit uzi, la omu cu cortu la minus 14 grade si la 2000 tot in Bucegi si cred k tot aceeasi temperatura sau putin mai scazuta.

        Apreciază

      • @rhoemetalces: da, sa stii ca am uitat de noaptea petrecuta in Piatra Craiului! Hai sa ne aducem aminte: tu nu ti-ai mai luat cortul, ca sa ne miscam mai repede pe traseu. Eram pe la mijlocul traseului intre Fantana lui Botorog si Curmatura, mai aveam putin si am fi ajuns la stana pe care o stiam amandoi. Numai ca din cauza cetii n-am mai ajuns, asa ca ne-am pus sacii de dormit sub un brad si peste ei am pus foliile de supravietuire. Toata noaptea a plouat mocaneste, ploaie din aia de toamna pe care nu cred ca o suporta cineva. Tu parca n-ai dormit bine, eu am mai inchis ochii. Dimineata ambii saci erau uzi, i-am uscat apoi la Refugiul Grind cu primusu! De noaptea petrecuta langa cabana Omu, la -14 grade n-am mai scris, mi s-a parut banal 😀 Ah, acum mi-am mai adus aminte de o noapte petrecuta intr-un Trabant, prin anii ‘ 90, mai sus de Valenii de Munte (vindeam pepeni). Doamne, desi eram mai mic atunci, stiu ca m-am chircit cat de mult am putut si tot nu-mi gaseam o pozitie comoda. Si era un frig, nu mai spun…

        Apreciază

  1. In cada. Am dormit in fiecare noapte timp de 10 luni in cada pe vremea cand eram ospatar. Ieseam la 2 noaptea de la work si la 7 dimineata plecam iar. Imi faceam un sandwich cand ajungeam acasa, il luam cu mine in cada si adormeam pana dimineata sub jetul de apa. Nu aveam timp sa ma spal, sa dorm si sa mananc separat 😉

    Apreciază

  2. Ma amuza faptul ca nu uiti sa te amuzi. Si te felicit sincer pt asta! Iar asta cu dormitul oriunde si oricum mi-am dezvoltat-o in armata, in timpul orelor dulci de planton, schimbul doi (unde se zicea ca esti tare „norocos” pt ca dormeai de doua ori pe noapte”). Inceputul a fost mai greu, primele minute jos, pe presul de la intrare dar apoi dormeam ca-n patul meu de la mama de acasa. Si asa cel mai penal somn, l-am avut tot in metrou dar nu in statie, ci in tren. Tot de revelion, acum ceva ani, mahmur fiind am urcat din Salajan, de la N. Grigorescu si am adormit, m-am trezit la Gara de Nord l-am luat inapoi iar am adormit, m-am trezit la capat, la Republica iar l-am luat inapoi, iar m-am trezit la gara iar am repetat traseul dar de data asta m-am trezit la Izvor si iara o statie pana la Unirii si dupa vreo doua ore, chiar trei, am ajuns si eu acasa. Problema e ca eu chiar am dormit bine in metrou! Serios! Ca nu-mi aduc minte sa ma fi grabit prea tare sa plec din metrou! Si clar frate, dupa ce te intorci in tara si mancam cu Bubu un peste (ca mi-a promis de mult) sa vii ma nene, sa-mi arati pe hol de la metrou ai dormit tu la Romana, chiar sint curios! Poate innopteze si eu p-acolo! 🙂
    Respect si pace!

    Apreciază

    • da, tin minte ca in armata am adormit o data in garda, vreo 30-40′ si cand m-am trezit eram foarte debusolat, ma gandeam ca am ramas fara a.k.m., deja ma vedeam la B.D. Apai, si eu am dormit bine in toate locurile pe care le-am enumerat, cateodata chiar mai bine decat in patul de acasa! O sa-ti arat si locul ala de la Romana, fii pe pace!

      Apreciază

  3. minunat!:)am adormit cu capul pe o boxa(MARE) la un chef, am adormit si eu la AVATAR(booooooooooooooorinng), am adormit si eu in 336 …hmmm tre sa ma mai gandesc

    Apreciază

    • pot sa ma pronunt asupra starii tale de trotileala atunci cand ai adormit cu capu’ pe o boxa? unde mai pui ca era si chef! 😀 si cum fetele nu s-au ingramadit pana acum sa ne spuna pe unde dorm ele, poate te incumeti tu si ne divulgi niste locuri, nu de alta, da’ e bine sa fii informat!

      Apreciază

  4. In gara Lyon dupa ce am ratat ultimul tren spre Annecy 😦 exact de 14 iulie, ziua Nationala a Frantei.
    In cada e deja la ordinea zilei!
    Pe WC, moarta de oboseala dupa ce o zi jumatate am stat sa scriu ca nebuna la calculator.
    In capita de fan, la tara – de altfel foarte placut!

      Apreciază

  5. pai nu ma pot compara cu tine, insa am adormit pe plaja in albena in mijlocul zilei (bun somn a mai fost ala), prin anul 1 de facultate dormeam la cursurile de dreptul afacerilor, in cada am adormit si eu, si e asa de odihnitor, am adormit in troleu (masina, trenul sunt prea banale) si cam atat imi amintesc momentan.daca mai e ceva, revin si notez 😉

    Apreciază

  6. eu am dormit cu capul pe o masa dintr-un fast-food din Atena, in asteptarea trenului. Fu cam creepy, era 1 ianuarie, cam 3-4 dimineata si ne dureau picioarele, fetele din jur nu erau prea prietenoase dar na…

    Apreciază

  7. Pingback: 10 + 1 locuri neobisnuite in care am (a)dormit

Lasă un comentariu